Misterul cartii diavolului

Un fic nou deci ce sa zic imi place mult primul capitol!
Imi place si numele povesti... saracul baiat!
Dar aceasta poveste este foarte interesanta!
Abia astept nextul!
Sa il pui repede!
Pa pa!

Un nou fic plin de mister ! Sper sa nu fie la fel de intarziat ca si celalalt
Bietul Razvan......Astept urmatorul si sa vina cat mai curand!

Capitolul 2: Pericolul pandeste dupa colt

Ella P.O.V.

O stare de greata ma face sa realizez ca unde sunt si ce fac nu e in regula, nu e bine pentru mine, bine pentru prietenii mei. “Frumosul” sentiment imi apasa inima facandu-ma sa inteleg ca ... totul e o greseala, ca e o prostie facuta de niste copii fara minte, insa e palpitant. Zambesc cu o oarecare teama si putin fals, insa toata fatada aceasta e naruita de greata, dau totul afara fara sa clipesc. O usurare ma invaluie, dar nu imi ia frica din sange. “Fii barbat”, imi spun incercand sa ma incurajez, dar pe cine pacalesc? Sunt prea lasa pentru a scapa de defectul asta. Frica.

Incerc sa-mi gasesc o ascunzatoare, dar pur si simplu parca imi este imposibil sa zaresc ceva. Ce pot gasi intr-un cimitir? Doar niste morminte, dupa care m-ar gasi imediat. Ma departez putin de locul in care jucam ascunsa, fara sa anunt pe nimeni. Este destul de infricosator aici. Nu pot distinge nimic in acest intuneric, in jurul meu sunt doar morminte si liniste. Simt cum ma cuprinde o usoara stare de nervozitate, de frica. Nu ma simt tocmai in largul meu aici, singura, departe de ceilalti. Dau sa ma intorc la prietenii mei, dar simt cum raman fara puls atunci cand aud pe cineva ce striga dupa ajutor. Vocea lui, caci era o voce de baiat, se aude infundat, semn ca era inchis undeva. Nu stiu de ce, dar imi pare cunoscut acel glas.

Nu mai stau pe ganduri si ma indrept spre locul de unde se aud strigatele. Ma uit in jurul meu, dar nu vad nimic. Doar urechile mele percep acele sunete, deoarece in campul meu vizual nu se afla nimic, cu exceptia pietrelor funerare, bineinteles. Incerc sa-mi dau seama de unde se aud acele tipete, dar tot ce fac este sa ma sperii si mai tare. Acel sentiment de frica pe care il simteam mai devreme s-a intensificat ingrozitor de mult, iar pulsul meu o ia la fuga. Respiratia imi e din ce in ce mai grea, iar mici picaturi cristaline incep sa se scurga de pe fruntea mea.

Ma uit din nou in jurul meu si incerc sa ma concentrez pe glasul acelui baiat si sa uit pentru un moment de situatia in care ma aflu. Ma uit disperata in jurul meu, dar dintr-o data aud un tipat ascutit, iar dupa a urmat o liniste macabra. Nu-l mai aud si asta ma nelinisteste si mai tare. Ce se intamplat cu el? Cine este si unde este? Intrebarile dau navala in mintea mea si incep sa ma panichez cand vad ca nu mai aud nimic. Nu stiu ce se intampla, ce a patit acel baiat si asta ma face sa innebunesc de frica. Locul asta e mai periculos decat am crezut, iar noi ne jucam aici fara sa stim ce este dupa colt.

In momentul in care imi dau seama ca sunt singura printre zecile de morminte incep sa alerg ca apucata spre celilalti. Sunt prea speriata pentru a ma uita inapoi, sa vad daca e ceva in spatele meu. Frica m-a acaparat total, iar corpul meu nu mai reactioneaza. Picioarele mi se misca singure, parca stiind unde trebuie sa ajunga. Ma uit drept inainte si ma impiedic la fiecare pas de tot ce-mi iese in cale, inima imi bate atat de tare, parca vrand sa-mi iasa din piept si sa scape mai repede din acest loc sinistru.

Simt cum ma izbesc de cineva, impactul aruncandu-ma pe pamantul rece. Nu vreau sa ma uit la persoana peste care am dat. Mi-e frica sa aflu identitatea acelei persoane. Sunt impietrita, iar privirea-mi este atintita spre picioarele necunoscutului, mainile si picioarele tremurandu-mi incontrolabil. Asa-zisul strain se apropie de mine, iar eu nici nu reactionez de frica, parca am prins radacini. Tot ce fac este sa continui sa tremur si sa ma uit la picioarele acelei persoane. Ajunge langa mine si imi intinde mana, vrand sa ma ajute sa ma ridic. La acest gest cugetez sa ma uit la chipul lui si rasuflu usurata cand privirea mea intalneste chipul bland si totusi ingrijorat al lui Gaby. Ma calmez putin si il apuc de mana, ridicandu-ma de jos si pornind alaturi de el spre ceilalti care ne asteptau ingrijorati. Am decis ca e mai bine sa nu afle despre micul incident, deoarece chiar nu vreau sa-i sperii, desi eu cum voi mai calca in acest loc? Stiu ca e periculos, dar ceilalti nu ma vor crede.

Tresar speriata cand simt o atingere pe umar. Ma uit la faptas si observ ca este Gaby, care ma intreaba ce se intampla cu mine. Acum e acum! Ce sa fac? Sa-i spun sau sa tin secret? Nu stiu ce sa fac, cum sa reactionez. Nu vreau sa-i ingrijorez, dar nici nu vreau sa le ascund asta. Ar fi in pericol. Ce sa fac? Sa imi spuna cineva un raspuns la aceasta intrebare, sa-mi dea o solutie. Nu! Nu pot sa le ascund asta! Imediat ce iesim din cimitir le voi spune. Asa e cel mai bine, chiar daca ma vor crede sau nu.

Ii spun lui Gaby ca ii voi explica atunci cand iesim din cimitir si apoi continuam sa mergem printre morminte spre locul unde ne asteapta ceilalti. Nici unul dintre noi nu scoate nici un cuvant, iar atmosfera era tensionata. Eu eram incordata, speriata, terifiata. Inca nu pot sa cred ce s-a intamplat mai devreme. Nu imi pot imagina cine era acel baiat si unde era blocat.

Prinsa in gandurile mele, nu observ cand ajungem langa ceilalti. Ma uit in jur sa vad daca suntem toti, dar ceva imi atrage atentia. Lipseste cineva! Am tipat eu dandu-mi seama in sfarsit a cui era vocea aceea. Nu pot sa cred, nu vreau sa cred ca a patit ceva. De ce? De ce am fugit ca o lasa si l-am lasat acolo? De ce nu l-am ajutat? Cad in genunghi si incep sa plang, mii de lacrimi brazdandu-mi fata rosie. Ceilalti se uita speriati la mine si ma intreaba incontinuu ce am patit. Vreau sa le spun, dar cuvintele nu imi ies pe gura, iar acea frica incepe sa-si faca simtita prezenta, in timp ce corpul meu este paralizat. Nu vreau sa cred ca e mort, refuz sa cred asta! Gaby se apropie rapid de mine si ma ridica de jos, cerand parca din priviri niste explicatii. Imi fac putin curaj si incep sa le povestesc tot ce mi s-a intamplat. Cu fiecare cuvant scos pe gura ma infior si mai tare, realizand cat de grava era situatia. Sunt disperata, imi pierdusem si ultima farama de ratiune care imi ramasese. Ceva e ciudat aici, iar noi trebuie sa aflam, cat de curand posibil. Tot ceea ce imi doresc este ca Razvan sa fie bine, sa nu fi patit nimic.

Dupa ce termin de istorisit toate cele intamplate, le vad pe fete cum cad la pamant cu chipurile inundate in lacrimi, iar baietii stau stupefiati in fata noastra. Uitandu-ma la ei, imi dau seama ca nu ajuta la nimic sa stam aici si sa-l jelim. Trebuie sa luptam daca vrem sa scapam cu bine din asta si sa-l gasim.

- Gata! Nu rezolvam nimic daca stam aici si-i plangem de mila. Trebuie sa mergem sa-l gasim si sa-l ajutam. Le spun eu pe un ton ridicat, atragand atentia celorlalti asupra mea.

Ii vad pe toti cum incearca pe cat posibil sa se calmeze, iar apoi pornim spre locul din care am auzit eu tipetele. Oare unde ar putea fi el blocat? Unde? Ne plimbam printre acele morminte infricosatoare si ne uitam peste tot, cautand indicii. Ajungem intr-un sfarsit si in zona din care eu am auzit tipetele si incepem sa-l strigam pe Razvan. Nimic...Nimeni nu raspunde, parca nici nu ne-ar auzi.

Cercetam zona bucata cu bucata, cand dintr-odata cavoul unui mormant se deschide singur. Cum naiba vine asta? Trebuie sa-l fi deschis cineva, dar nu am vazut pe nimeni. Acea frica imi acapareaza din nou trupul, parca blocandu-ma complet. Respiratia mea era sacadata, iar inima a luat-o la pas parca vrand sa o ia la fuga in locul meu.
Cu greu imi iau ochii de la acel mormant si ma uit la prietenii mei. Sunt in aceeasi situatie ca mine, Impietriti. Nimeni nu mai stia ce sa spuna, ce sa creada.

Fara sa-mi dau seama, picioarele mele incep sa se miste, fara voia mea, spre acel mormant deschis. Nu vreau sa stiu ce e acolo, dar trebuie! Ajung in dreptul lui si trag aer in piept. Imi adun tot curajul de care dispun in acel moment si ma uit inauntru.
In urmatoarea secunda tip din toate puterile, la imaginea pe care o vad in acea groapa. Nu! De ce? De ce s-a intamplat asta? Nu merita sa i se intample un asemenea lucru. Ochii mei sunt plini de lacrimi, inima imi era sfasiata de durerea pe care mi-o transmitea continutul acelei gropi. Prietenii mei fug ingrijorati spre mine si se uita la randul lor in locul acela blestemat. Durerea era prea mare, iar eu nu suportam toat astea. Ma doare sa stiu ca nu mai e, ca este...mort. Imi era ca un frate, ii spuneam orice problema aveam, orice obstacol imi aparea in drum, el mi-l inlatura cu usurinta. Cum vom putea noi trece peste o asemenea pierdere? Sa pierzi un prieten e asemenea pierderii unei parti din inima ta. Ceva de nesuportat.

Incerc sa ma calmez putin, dupa care le spun si celorlalti ca ar trebui sa-l scoatem de acolo. Gaby impreuna cu Vlad coboara in acea groapa si il aduc pe Razvan la suprafata. Este o imagine ingrozitoare. Corpul lui este plin de sange, parca a fost strivit, iar chipul lui are o expresie terifiata, speriata. Observ legata de mana lui o bucata de hartie si le atrag atentia celorlati asupra ei. O dezleaga de acolo si o inmaneaza Andreei, deoarece ea e singura dintre noi care este mai puternica, pentru a o deschide si a afla mesajul ce il contine.

Ma bucur mult ca va place! Acesta e capitolul doi...astept comentarii, critici si pareri si voi veni cat de repede posibil cu next. Va pup dulce :*

E super!
E o poveste pe placul meu: are groaza, mister, frica si multe altele!
Saracul nu merita asta, o sa mai moara cineva?
Sper sa nu!
Imi place la nebunie adu repede nextul!
Pa pa!

Ma ti in suspans,vreau sa vad ce contine acel plic
Imi place mult povestea ta si astept urmatorul!

Deci draga mea nu stiu daca am ce sa comentez
Ficul este beton
Descriere ai din plin
Asezarea in pagina perfecta
10 +
Bravo si apropo astept nextul!:*

cand o sa scri si partea a 3?
imi place mult ficul asta!

Pa pa!

Scuze de intarziere, voi pune next maine seara...

Capitolul 3: Avertizare

Andreea P.O.V.

Frica. Acel sentiment total necunoscut mie, dar familiar prietenilor mei. Un sentiment deranjant, ce te face usor-usor sa innebunesti si sa nu mai gandesti logic, o senzatie de greata apare si tremurul involuntar. Urasc acest sentiment, dar din fericire, eu nu am parte de el. Orice s-ar intampla, orice ar aparea, eu nu ma sperii de nimic.

Iau biletul din mana Ellei, incepand sa citesc mesajul asternut pe acea bucata sifonata de hartie. Acele litere, scrise in scarba, aproape indescifrabile te faceau sa incremenesti. Cum poate fi cineva atat de rau? Atat de ... off, nici nu am cuvinte. Imi revin din acea stare de soc, apoi le citesc si celorlalti mesajul scris pe bilet:

'' Jocul abia ainceput!Nu veti pune niciodata mana pe acea carte. Este a mea! De acum inainte aveti grija de voi! Sa nu muriti! Vreau sa am eu placerea de a va omori! ''

Ma uit la ei si pot citi spaima din privirile lor. Cum poate fi cineva atat de nebun incat sa omoare niste copii? Cum se poate gandi la asa ceva? Ce am facut noi sa meritam asta? Recitesc din nou si din nou acel bilet, iar o anumita fraza iese in evidenta. " Nu veti pune niciodata mana pe acea carte". La ce carte se refera? Si ce are asa special acea carte de face atatea pentru ea? Ceva e ciudat, iar noi trebuie sa aflam ce se intampla.

Ii intreb pe ceilalti daca au idee la ce carte se refera, dar nimeni nu scoate nici un sunet. Oare Razvan cauta acea carte? Dar daca da, pe noi de ce ne mai vaneaza? Mii de intrebari dau navala in mintea mea, derutandu-ma complet. Nu mai inteleg ce se intampla. Totul este asa de misterios, de sinistru. Nu avem nici un indiciu, nimic. Nici macar nu stim la ce carte se refera. Incep sa devin agitata, mici perle stralucitoare aparand pe fruntea mea, apoi scurgandu-se pe pamantul rece. Ce se intampla cu mine? Nu am mai patit asta niciodata. Acest sentiment, pe care nu l-am mai simtit, dar care totusi imi este atat de familiar. Frica. Pentru prima data in viata mea, sentimentul de frica infloreste in inima mea, creandu-mi o stare de agitatie continua. Nu stiu ce sa fac, cum sa abordez aceasta problema.

Ma uit la fiecare in parte, iar tot ce pot observa pe chipurile lor este frica. Acum pot intelege cu adevarat ce este acest sentiment, cat de rau te face sa te simti, te incolteste, fara sa-ti dea o sansa de scapare. Odata ce a pus stapanire pe noi, e imposibil sa mai scapam de el, pur si simplu te acapareaza.

Vocea lui Alex ma trezeste din gandurile mele atunci cand imi spune ca Anda a disparut. Ma uit panicata in jurul meu, unde e fata asta? Oare a luat-o si pe ea? Sau s-a speriat si a fugit? Dar cum de nu am observat cand a plecat? De ce frica m-a acaparat si pe mine? De ce vrea sa-mi ia mintile si sa dau bir cu fugitii? De ce?

Le spun celorlalti ca vom merge impreuna sa o cautam. Nu mai fac greseala sa ne despartim, nici macar cate doi. E prea periculos, putem muri oricand in acelasi mod ca Razvan. Deja ii simt lipsa, imi era un prieten bun, pe care ma puteam baza mereu. De ce a trebui sa moara? De ce el? De ce am calcat in acest cimitir? Pentru un joc? Mda ... acest joc a devenit prea dur pentru a se mai putea numi asa. Am intrat in mari belele si sincer, nu cred ca am o rezolvare pentru ele. Nu am nici un plan, nici o idee. Panica a pus stapanire pe mine, nelasandu-ma sa gandesc, eliminand orice posibilitate.

Ma uit in stanga si in dreapta, in fata si in spate, in speranta unui indiciu care sa ne duca spre Anda, sau in caz ca a plecat singura, poate o zaresc pe ea, dar nimic. Nu se observa nimic in acel loc intunecat si sinistru, cu exceptia mormintelor. Simt cum frica mi se intensifica pe secunda ce trece, inima o ia la galop, iar respiratia imi e din ce in ce mai grea. Nu stiu cat mai pot rezista acestei situatii, nu stiu cum vom putea rezolva asta. Pur si simplu sunt prea speriata pentru a mai gandi. Poate singura sansa este sa plecam acasa si sa uitam de tot ce s-a intamplat. Dar cum putem face asta? Cum sa lasam moartea lui Razvan nepedepsita?

Deodata de dupa un copac observ o silueta de om. Din nou spaima ma acapareaza, facandu-ma sa ma opresc in loc si sa privesc in acea directie, ceilalti facand acelasi lucru. Cine e acolo? E criminalul? Sau e Anda? Nu-mi pot da seama, mintea mea e oprita, parca cineva a apasat pe butonul de stop al creierului meu. Corpul mi-e impietrit, stau in loc si privesc acel loc, dar mintea mea zboara departe.

Rasuflu usurata sa vad ca de dupa copac apare Anda, cu o carte in mana. Ma intreb de unde o are si pe aia. Stai putin! Carte? Nu cumva e acea carte pe care o cauta si criminalul? Nu-mi vine sa cred! De la inceput a vrut sa faca asta. E numai vina ei, ne-a pus in pericol pe toti pentru ce? Pentru o carte? Noi am fost prostii care am acceptat propunerea ei, sa venim in acest cimitir, dar niciodata nu ne-am gandit la consecinte. Cat de prosti putem fi incat sa venim intr-un cimitir noaptea? Mda ... cred ca ati ghicit raspunsul.

Incep sa ma rastesc la ea, ca e numai vina ei ca Razvan e mort si noi suntem in pericol, ca ea ne-a ademeneit intr-o capcana si ca ne-a tradat increderea. Nu mai apuc sa spun ce am de zis, pentru ca in urmatorul moment sunt zibita brutal de o piatra funerara. Cine a facut asta? Anda? Cum a putut sa ma loveasca? Este la o distanta mare fata de mine. Ce se petrece aici? Nu mai inteleg nimic, absolut nimic.

Ma uit nedumerita la ea, parca cerandu-i niste explicatii din priviri. Parca intelegandu-mi cererile, Anda incepe sa ne povesteasca despre acea carte. Cu fiecare cuvant iesit pe gura acestei fiinte, frica se intensifica in interiorul meu, creandu-mi o stare de neliniste. Cum poate face asa ceva? Cum poate fi atat de ... off, nici nu mai am cuvinte sa o descriu. Nu-mi vine sa cred ca e dispusa sa se afunde in intuneric doar pentru putere. E pur si simplu inuman.


Am adus si eu cu o mica...mare intarziere next-ul. Sper sa va placa!

Mie imi place mult ficul tau! E atat de tare! Stau cu sufletul la gura la fiecare capitol!
Sa aduci nextul repede, ca de nu !
glumesc!
Pa pa!

Hei Hei .
Deci Lex. caitolu` a fost super , vai Anda , ce seamana cu mine . :]]
Ficu` ma tine in suspans de fiecare data cand citesc simt cum creste adrenalina din mine , good job .
Astept nextu`` .
Zby !

Acest fan fic este inchis!