Dragostea Ucide!

Zorii diminetii nu lasau in pace o frumoasa fata si lumina soarelui ii mangaia alba fata, fata vazand ca nu este lasata in pace se trezeste, iar un glas ii spune "Kira haide intarziem la lucru"
-Vin acum bunico!
Buna eu sunt Kira si sunt membra a clanului Uchiha.Parintii mei au murit intr-o misiune, iar eu am ramas singura doar cu bunica mea care tinea mult la mine, dar este prea protectoare si nu vroia sa mi se intample nimica rau.Magazinul nostru a fost lasat de catre mama mea Shika Onnanoko, care era o femeie frumoasa, puternica si curajoasa, multa lume spune sa seman cu ea.Tatal meu Inaku Onnanoko era un tata foarte bun, el lucra la polite, iar atunci cand a murit si el si mama a fost cea mai trista zi din viata mea.In fine, acum mergem la magazin deoarece clienti nu puteau sa astepte.Seara eu eram in depozit si aranjam marfa cand in magazinul bunicii mele a venit un baiat pe care eu nu il cunosteam:
-Buna ziua, doamna Onnanoko!Am venit sa i-au comanda mamei mele.
-Desigur Itachi uite comanda.La auzul numelui am inceput sa tremur si aveam marii emotii, am stiut cine este, el era geniul clanului Uchiha, un baiat foarte frumos si inteligent cu talente deosebite si pe deasupra era si cel mai bun prieten al meu din copilarie.Asa ca am iesit din magazin si am fugit dupa el......

Ani in urma........

Era la inceputul academiei, eu o tine-am de mana pe mama mea, mie tare dor de ea, asteptand sa intru in clasa.In clasa am vazut un baietel de care se spunea ca este un geniu, asa ca la mintea mea mica de copila l-am intrebat cum se numeste:
-Buna eu sunt Kira,tu?
-Itachi, incantat sa te cunosc!
Din aceea zi eu era foarte fericita deoarece imi facuse-m un prieten.Moartea parintilor mei s-a intamplat in una dintrea zilele urmatoare.Eu aveam doar 8 ani cand mama si tatal meu au murit.Inca imi aduc aminte ca si familia lui Itachi a venit la inmormatare, iar Itachi a fost singurul copil din clasa care ma incurajat.Din acele zile am mai uitat de tristete deoarece in fiecare zi ne jucam, in clasa el mereu raspundea si era cel mai destept, iar eu cand nu intelege-am nimic el ma ajuta.Eram cei mai buni prieteni......pana intr-o zi cand profesorul nostru ne-a spus:
-Itachi tu ai rezultate maxime si cele mai bune calificative in concluzie tu vei absolvii anul acesta academia! Toti au inceput sa aplaude, dar eu eram foarte trista deoarece pleca cel mai bun prieten al meu.
Dupa ce s-au terminat orele m-am asezat langa un copac din curtea scolii si am inceput sa plang, sufletul meu de copil mic era foarte ranit.Dar langa mine vine itachi si imi spune:
-De ce plangi Kira?
-Pentru ca nu vom mai fi cei mai buni prieteni, tu vei pleca si eu voi ramane la academie!
Itachi se ridica in picioare, m-a luat de mana si a spus sa facem o promisiune.El a ridicat degetul mic si eu la fel le-am impreunat si am zis deodata:
-Promit sa fim cei mai buni prieteni mereu ori ce s-ar intampla!

In prezent....

Fugeam inca dupa Itachi si ii tot strigam numele, pana cand s-a intors.M-am oprit foarte obosita si ridicand degetul mic, zambid larg si incizand ochii i-am spus:
-Iti mai amintesti de mine?

Cand eu am spus aceste cuvinte Itachi a ramas masca!Era uimit sa ma vada dupa atatia ani.
Eu am sarit in bratele lui si i-am spus ca ma bucur mult sa il vad din nou, m-am simtit in siguranta in bratele lui si foarte linistita de parca nimeni cu mi-ar putea face rau, iar el ma imbratisat calduros.Dupa "dulcea" imbatisare, el m-a condus acasa, pe drum am vorbit despre ce s-a mai intamplat in cursul anilor.Ajunsi in fata casei mele ne-am luat la revedere si el a plecat.
Bunica ma astepta in casa foarte suparata si ingrijorata.M-a certat ingrozitor, mai ales ca ma vazu-se cu baiatul sefului de politie.Mi-a spus sa nu mai umblu cu el pentru ca nu este de nasul meu, mi-a spus lucruri ingrozitoare nu o mai recunosteam parca nu era bunica mea.Suparata am plecat in camera si am inceput sa plang.Bunica cand a auzit ca plang s-a suparat si mai tare, a venit la mine in camera si mi-a "scapat" o palma.Ranita si foarte dezamagita am fugit din casa, in zadar m-a strigat bunica mea nu m-am mai intors si am fugit in padure.
In timp se fugeam lacrimile imi curgeau pe obrazul meu rosu si fierbinte in lumina lunii, in timp ce fug fredonez un cantec pe care mama mi-l canta cand eram mica:
"Why,why do say goodbye?
Who,who told you cry?
When tears flow from your eyes
Look to the sky
Remember me smiley"
Fredonand cantecul ma opresc si ma uit la cer, acolo erau parintii mei care acuma mi-ar fi alinat durerea, ma trezesc la realitate si fug mai departe.Ochii mei erau acoperitii de lacrimi si nu vedeam nimic prin intunericul noptii, deodata ma impiedic si cat intr-o vale, ma rostogolesc si dau cu capul de o piatra.

[povestitor]
Dupa mai bine de 5 ore bunica Kirei era foarte ingrijorata din cauza nepoatei ei asa ca a mers la sectia de politie sa spuna ca a disparut.Tatal lui Itachi era cel care lucra in aceea noapte, el isi stranse cativa oameni si au plecat in cautarea ei.Itachi se trezii din cauza ca in oras era panica si nu a durat mult sa afle ca Kira, prietena sa din copilarie a disparut.El a hotarat sa plece in cautarea ei in padure, pentru ca avea un sentiment sa este acolo.
Padurea era intunecoasa si plina de copaci de toate fromele si inaltimile, era usor sa te pierzi acolo.A sarit din copac in copac si a cautat in toate coltisorurile sperand sa o gaseasca.Dupa mai bine o ora petrecuta in padure, Itachi vede o silueta omeneasca in fundul unei vaii, era ea Kira, inconstienta si nu se stia daca mai era in viata.A sarit repede dupa ea si a vazut ca sangereaza foarte tare si era lovita la cap:
-Rezista Kira sunt aici!
El a plecat in fuga cu corpul fetei la cel mai apropiat spital din sat.Ajuns la spital, unde se afla,tatal sau si bunica Kirei, Kira a fost dusa la sala de reanimare, o sala alba si rece parca te sufocai acolo.Tatal lui Itachi i-a multumit fiului sau ca a gasit fata si la fel si bunica ei care se simtea foarte vinovata, iar daca Kira murea ea nu si-o ierta niciodata.Deci tatal sau insista sa mearga acasa Itachi a vrut sa ramana pana se facea bine fata.
A doua zi dimineata, Kira era in coma inconstienta, bunica ei a fost prima care a vizitato.Ea i-a spus bland fetei:
-Revinoti fata mea, mama si tatal tau din ceruri nu m-ar ierta daca tu ai murii din cauza mea.
Bunica ei a inceput sa planga si nu stia daca nepoata ei isi va revenii.Itachi ceru permisiunea sa intre si a rugat sa fie lasat singur cu Kira.El s-a apropiat bland de patul fetei si a implorat ca ea sa isi revina deoarece deabia si-a recuperat prietena din copilarie si nu vroia sa o piarda iar.El s-a aplecat peste ea si delicat a sarutat-o pe frunte.

[fin.povestitor]

Imi deschid ochii si primul lucru pe care il vad este Itachi care ma saruta pe frunte, am inceput sa ma inrosesc ca facu si am scos un sunet ca sa stie ca mi-am revenit.Itachi surprins ca mi-am revenit isi lua buzele de pe fruntea mea si isi ceru politicos scuze pentru micul incident.El mi-a povestit despre ce s-a intamplat si cum m-a salvat, eu i-am multumit din toata inima, dar Itachi m-a intrebat de ce am fugit de acasa.Eu m-am intristat si am ramas fara cuvinte deoarece nu vroiam sa afle ca din cauza lui bunica m-a certat si eu am fugit, s-ar fi simtit vinovat.Tacerea mea l-a facut sa isi de-a seama ca nu trebuia sa ma intrebe asta.
El a plecat din salon ca sa spuna medicului sa mi-am revenit si a spus ca se va intoarce, iar pe mine ma asteptau cateva zile de recuperare.......

Dupa cateva zile bune de recuperare, m-am gandit sa ma antrenez un pic la marginea padurii pentru a deveni mai puternica.Incerc sa trag la tinta "Sharingan!" sar in sus arunc cateva kunaie, dar cand ma opresc vad ca numai o tinta am nimerit din 10.Langa copacul din apropiere era Itachi, care era surprins ca ma aflam in locul lui de antrenament si cu un aer de maestru a inceput sa imi critice miscarea "Nu te-ai concentrat deloc, nu asa se face, nu ai avut o tinta buna....." M-am suparat deoarece el nu era inca un maestru, dar stia ceea ce spune asa ca a vrut sa imi demonstreze.Fara sa foloseasca Sharingan sare in sus si nimereste toate tintele.L-am rugat sa ma invete si pe mine, dar a spus ca este ocupat.
In momentul urmator eu l-am provocat la un joc, daca el ma va prinde primul pe mine atunci voi disparea din locul lui de antrenament si o sa-l sa se antreneze in pace daca nu atunci el ma va invata miscarea aceea (un fel de joc de-a prinselea).Eu am fugit prima ca sa am un avantaj, el dupa mine ca sa ma prinda, m-am catarat intr-un copac si m-am ascuns dupa frunze ca sa nu ma vada, el s-a oprit in dreptul copacului unde eram eu si dintr-o data am auzit o pocnitura si ma "trezesc" peste Itachi, el era la pamant si eu peste el, nici unul dintre noi nu se forta sa se ridice, ne priveam indelung ochii nostrii unindu-se pentru prima data, dar eu m-am inrosit ca racul si m-am ridicat repede, s-a ridicat si el si mi-am aplecat capul in jos de rusine si mi-am cerut scuze ca am cazut din copac peste el.Itachi nici nu a apucat sa spuna "Nu este nimi.." cand eu am dat bir cu fugitii din padure, iar el striga dupa mine "Kira intoarcete"
Nu m-am intors si am plecat acasa.Dupa cateva ore bunica mi-a spus ca cineva a lasat un bilet pentru mine.Dechid biletul sa vad ce la cine este, in bilet scriia "Imi pare rau pentru incidentul din aceasta dimineata vreau sa ma revansez asa ca te rog vino la locul de antrenament.Itachi" M-am gandit care este surpriza lui si de ce vrea sa se revanseze deoarece eu am picat peste el asa ca mi-am luat inima in dinti si am plecat la locul de antrenament.
Acolo ma astepta Itachi pe o patura intinsa unde se afla mancare, mi-a dat seama ca era un picnic asa ca am pasit un pas inainte si am mers langa el.Itachi a fost foarte politicos cu mine, desi eu nu meritam dupa reactia pe care am avuto.Pana spre seara Itachi si cu mine am tot povestit, iar el a spus ca vrea sa imi arate ceva.Am mers cu el langa un copac si a spus sa ne cataram, in acel copac mare si frumos se afla un cuib de ciori, acolo erau 3 puiuti mici care aveau puf in loc de pene, negri ca carbunele foarte simpatici! Mi-au placut enorm acei puii de cioara si i-a multumit lui Itachi cu un sarut pe obraz.
Noaptea venii si trebuia sa plecam acasa, era foarte frig, iar eu eram imbracata intr-o bluza cu o maneca si o rochie lunga in partea din fata si in spate, iar pe lareral aveam doar bandaje.Itachi a scos padura pe picnic si a pus-o in jurul meu ca sa nu-mi mai fie frig.
Ajunsa acasa bunica nu a mai avut treaba cu mine, dar tot nu ii placea ca "umblu" cu geniul clanului.Am mers in camera si mi-am analizat sentimentele, erau sentimente mai mari decat o prietenie pentru Itachi si nu stiam ce sa fac cu ele......

Au trecut multe zile de cand nu m-am mai intalnit cu Itachi si nu imi pute-am da seama ce s-a intamplat cu el.Intr-un final cand m-am hotarat sa ii spus sentimentele mele el parca se evaporase nu il mai vazusem de cateva zile.
Mergeam pe drum gandidu-ma la el, iar pe langa mine trece Itachi si nu spune absolut nimic, parca eram o straina, vroiam sa il strig sa aflu ce a patit in aceste zile,dar ceva m-a impiedica.Acele nu era baiatul de care m-am indragostit, avea o figura trista si dura, ochii lui eram ca intunericul erau reci si parca vroia sa ucida cu ei, puteam citii pe fata lui ca suferea "Oare ce s-a intamplat cu el?" mi-am spus eu.
Ajunsa acasa am mers in camera mea si mi-a pus o multime de intreabari cautand in capul meu raspunsuri pe care nu le gaseam nici de cum.Bunica m-a chemat la cina si mi-a spus ca a aflat din sat de la localnicii clanului ca Itachi se comporta foarte ciudat si era principalul suspect in moartea unui membru.Eu nu am dat crezare a ceea ce se spunea lumea si i-am luat apararea.Suparata am mers in camera mea si m-am pus in pat repetandu-mi "Itachi nu este un criminal" pana ce am adormit.
Ma trezesc in mijlocul noptii, din camera bunicii mele se auzeau zgomotele, nu am avut destul curaj cat sa vad cine este si ce vrea.De sub usa bunicii mele iesea sange, m-am ingrozit si m-am gandit la ce era mai rau, deodata aud pasi care se indreapta spre camera mea, atunci ma ridic in picioare si i-au un kunai ca sa ma apar, usa se deschide usor cu un scartait, era Itachi care avea in mana o sabie din care picura sagele bunicii mele.
Am inghetat de frica si am scapat kunaiul jos, cu cat se apropia de mine cu cat imi batea inima mai tare, nu imi pute-am imaginea ca el va face asa ceva, il iubeam din tot sufletul nu ma putea ranii, avea aceea privire care ucide si un suflet foarte rece, am inceput sa plang si sa tip, el s-a apropiat incet spre mine cu sabia in mana, m-a luat de barbie si m-a ridicat dupa care care mi-a soptit usor "Kira te iubesc si te voi iubii mereu" dupa care imi infinge usor sabia in piept si simt cum imi strapunge pielea si cum insep sa sangerez, cad jos la pamant, lacrimile mele se amestecau cu sangele si cu ultima suflare ii spun "Si eu te iubesc..." ma uit cum pleaca din camera si apoi se uita spre mine cu aceea fata balnda, mi-am dat seama ca era acelasi baiat pe care il iubeam, ca il vedeam pentru ultima data, inima mea nu mai avea sa bata pentru el, mi-am inchis ochii inlacrimati si sufletul ranit pentru totdeauna.