Sasuke. My hero!

Sasuke. My hero!





Capitolul 1




De ce m-ai parasit? Era singurul lucru la care puteam sa ma gandesc. Simtem mici intepaturi in ochi si nu-mi dadeau pace. Dau frau liber lacrimilor care se scurgeau incet pe fata. Parca si ele imi simteau suferinta. Ma durea sufletul, iar mintea imi era inca incarcata cu atatea amintiri. Atatea intrebari fara raspuns si sentimente incalcite, pe care nici eu nu le mai inteleg. Ti-ai pierdut mintile. Dar, de ce sunt inca surprinsa? De ce nu pot sa te uit, sa-mi vad de viata? De ce m-ai amagit. Un ninja trebuie sa vada dincolo de aparente si sa nu aiba sentimente. Insa prima pagina a povestii noastre parea atat de promitatoare. Cu toate ca ma evita si credea ca sunt enervanta, era langa mine. Puteam sa-l fac sa ma iubeasca, sa uite de razbunare. Si eram dispusa sa-l ajut. As fi facut orice ca sa nu plece si inca as mai face.


Iubirea mea pentru el nu are limite. E mai mult decat poate orice minte umana sa-si imagineze. Mi-as da viata pentru el, as putea omori pe oricine. Si totusi... Nu ma iubeste. Dand cateva pagini mai incolo sentientele pareau sa se mareasca de ambele parti, sa creasca, sa fie o legatura puternica intre noi. Mereu i-am acoperit spatele, credea ca sunt slaba. Eram! Dar acum m-am schimbat. Am invatat sa lupt, sa fiu rea, am intrecut-o pe Tsunade, nu mai am niciun jutsu de invatat de la ea. Sunt cel mai bun medic din Konoha. Insa nu-mi pasa, eu ma consider un nimic. N-am putut sa te opresc. Inca n-am invatat sa te urasc. N-am reusit sa fac atat de multe lucruri.


Mereu am fost diferiti. Doua extreme, cu caracter diferit si sentimente opuse. Esti disperat, cauti razbunare si cel mai rau e ca o gasesti oriunde. Ai fost mereu un model pentru mine, cineva pe care voiam sa-l urmez, sa fiu ca tine. Tu niciodata nu te-ai uitat inapoi sa vezi cine ti-a aparat spatele, ai privit doar in fata si ti-ai croit singur drum prin acesta lume atat de rea. In shimb eu... Eu m-am lasat purtata de ceilalti, n-am avut o vointa propie sau ceva de care sa ma agat, sa-mi fac singura lumea. Mereu am fost prea buna, niciodata nu mi-a pasat daca ceilalti ma calca in picioare.


Inca oricat as incerca nu pot gasi ceva gresit la tine. O eroare. Sincer, eu te inteleg. Ai vrut razbunare pentru ca iti iubeai familia, e un lucru bun. Insa si Itachi era fratele tau. Si el era familia ta. De ce nu poti sa arati putina recunostinta fata de el, te-a lasat in viata. Datorita lui ai devenit cine esti. Din acel copil inocent te-ai transformat incet intr-un monstru. Esti de nerecunoscut. Din cauza vremurilor in care traim si a razboaielor purtate esti asa. As vrea sa fiu ca tine. Sa nu mai fiu o marioneta in mainile tuturor, dar nu pot.


Incepea sa ma doara gatul de la plans. Ma privesc in oglinda de vreo cincisprezece minute vorbind cu tine, certandu-ma pe mine. Stiu ca nu ma auzi si chiar daca ai face-o nu ti-ar pasa, dar trebuie sa ma descarc. Inspir adanc insa eram slabita. Incep sa tusesc, iar lacrimile se uscau incet ramanand doar urme pe obrajii fierbinti. Daca as putea sa te uit. Daca n-ai fi aparut in viata mea. Atatea conditii intuile. Oricum nu pot da timpul inapoi sa rescriu povestea asa cum vreu eu. Si ma intreb de ce nu m-a luat cu el. Stia ca pot sa-l ajut. Dau drumul apei reci, imi bag mainile sub jet si apoi mi le lipesc de fata.


Erai tot ce aveam, de ce ai plecat? Urlam disperata, aruncand cu ce-mi venea in cale. Spune-mi de ce? Tremuram incontrolabil. Eram atat de speriata si confuza. Il iubesc mai mult decat orice. Din cauza lui mi-am pierdut si eu mintile, am devenit si eu nebuna. Niciodata n-am fost perfecta insa acum... Acum sunt ca o stafie. Nu ma mai pot concentra. Cu cat trece mai mult timp cu atat simt ca imi va fi mai greu sa-l schimb, sa-l aduc inapoi. Nu stiu daca voi reusi, dar incercarea moarte n-are. Sau poate ca in cazul acesta are.


Camera era devastata, hainele aruncate peste tot si oglinzile sparte. O sa curat maine. Ma pun pe marginea geamului, imi inchid ochii si inspir adanc. Ma simteam mai relaxata. Priveasc cu speranta muntii din departare. Drumul pe care ai plecat e acum atat de pustiu. Atunci eram doar noi doi. Plangeam din rasputeri la fel ca si acum implorandu-te sa ramai. Ti-am spus si ce simt pentru tine, insa m-ai lovit si ai plecat. Sasuke, tu oare chiar n-ai suflet?



-------

Lectura placuta!

Capitolul 2






Eram treaza de mult timp si stateam cu privirea tintuita in tavan. Inca ma gandeam la Sasuke. Sincer nici nu stiu cum pot sa fac asta zi si noapte. Un om normal s-ar fi plictisit demult, insa eu... Pf! Ma ridic din pat si ma imbrac apoi ies nervoasa pe usa. Nici macar nu mi-am curatat camera, arata ca si cea a lui Naruto. Apropo de blond, ma intreb pe unde e. Chicotesc usor amintindu-mi de el, pur si simplu ma facea sa ma simt mai bine. Ma indreptam spre biroul lui Tsunade. Ma intreb de ce m-a chemat. Maream pasul incercand sa ajung cat mai repede. Nu prea aveam chef de nimic. Fara sa-mi dau seama am inceput sa fug si din greseala am lovit pe cineva. Spun un scuze stins, insa aud o voce cunoscuta.

-Sai! Spun uimita privindu-l ciudat. Incerc sa zambesc apoi il intreb ce cauta aici. Credeam ca e in misiune. Imi spune ca azi e ziua lui libera. Il salut si plec pentru ca ma greabeam spre blonda. Sai seamana atat de bine cu Sasuke. Daca ar avea parul putin mai lung. Si totusi daca seamana de ce nu m-am indragostit de el? De ce mi-am dat inima lui, iar el a fugit cu ea. M-a lasat aici, singura, indurerata fara sa-i pese. Imi scutur capul incercand sa alung aceste ganduri. Ajung in fata cladirii si ma indrept spre biroul dansei. Bat usor la usa si aud vocea care imi da voie sa intru.


-Sakura. Spune aceasta pe o voce joasa, prea joasa. Ma speria. Stiam ca s-a intamplat ceva. O privesc fara sa respir si o intreb ce sa intamplat. Trage aer adanc in piept si imi spune ca are doua vesti pentru mine, una buna si una rea. Cea rea era cu siguranta despre Sasuke, sunt sigura. Ii spun sa incepapa cu care vrea. Dupa cum o stiu va incepe cu cea mai fericita.

-Naruto a ajuns pe insula. Acum e in siguranta, nimeni nu-l va gasi acolo. Rasuflu usurata. Am stat destul de incordata zielele acesta gandindu-ma ca cei din Akatsuki i-ar putea da de urma. Acum vestea rea. Inima imi batea din ce in ce mai tare. Eram foarte tensionata, voiam sa stiu despre ce e vorba. Ma priveste cu mila apoi continua. Razboiul a inceput deja. Raman masca. Eram fericita ca nu mi-a zis nimic despre Sasuke. Nu stiu daca as fi suportat sa-mi spuna ca a murit sau ceva de genul. Insa razboiul... Cum? Nici macar n-am fost pregatita pentru asa ceva. Iar eu trebuie sa ma duc pe campul de lupta pentru a-i ingriji pe raniti. Of! Simteam cum ma ia ameteala. Privirea mi se incetosa si imi era tot mai greu sa ma tin pe picioare. Aud vocea Hokage-lui care o cheama pe Shizune. Simteam fiori in tot corpul si fiecare bucatica de carne ma durea. Imi era frig si nu puteam sa fac nimic pentru ca eram in bezna totala. Eram atat de slabita. Imi era greu sa respir si fiecare miscare pe care o faceam ma durea ingrozitor. Aud o voce atat de cunoscuta care imi striga numele. Tonul jos si rece pe care il folosea mereu, calmul de fier.


Aud pasii apropiindu-se de mine. Mergea incet si linistit, parca ar fi avut tot timpul din lume la dispozitie. Voiam sa ma intorc sa ii vad chipul insa era un efort prea mare, probabil as fi cedat. Era tot mai aproape de mine, cu fiecare pas pe care il facea eu tremuram mai tare. Ajunge in fata mea si ma priveste superior. Durerea pe care o simteam in corp era o nimic toata pe langa cum imi era sufletul. As fi vrut sa plang, sa sar, sa urlu, sa fug, sa scap din aceasta lume. As vrea sa plec, sa uit de tot. Simt o picatura calda cum mi se scurge pe obraz. Ma aducea la relitate, nu pot. trebuie sa lupt, sa-l aduc inapoi. Cu pretul vietii daca e nevoie. Il voi face din nou acelasi pusti timid si dragut.


Simt cum ma prinde de mana si ma ridic spre el. Avea o putere mare iar eu nu puteam nici macar sa vorbesc. Eram speriata si socata, iar durerea uriasa nu ma ajuta deloc. Ma priveste cu ura. Incepe sa ma stranga din ce in ce mai tare, simteam ca mor. Imi inchid incet ochii, plecam. Nu mai eram printre ei. Cu fiecare secunda care se scurgea eram tot mai departe. Ma apasa ceva in piept si incet, incet muream. Imi era din ce in ce mai frig, eram din ce in ce mai infricosata. Ma prinde de gat si ma reazama de un perete, nici nu puteam sa-i vad bine fata pentru ca era intuneric, insa radia ura si rautate. Incep sa tusesc manjindu-i mana cu sange.


Voiam sa vorbesc, sa-i spun totul, sa-l bat. Tremuram involuntar si incercam sa ma tin in viata. Trebuia sa traiesc. Nu pot muri! Nu pana cand nu esti din nou al meu. Am sa te aduc inapoi indiferent de ce s-ar intampla pentru ca tu ai fost mentorul meu in viata, tu mi-ai dat speranta de a trai, de a fi mai buna. Tu m-ai facut puternica si m-ai invatat sa lupt. Prin metode indirecte, prin privirea ta de gheata m-ai facut sa vreau sa fiu ca tine. Tu esti totul pentru mine. O forta ciudata imi invaluia trupul. Imi strang pumnul. Acum ori niciodata. Ii iau mana si ii dau un picior in burta. Scuipa sange si se indeparteaza incet de mine.


-Ce esti tu? Cine esti tu? Sasuke, nu te mai recunosc. Spun cu voce blanda, curioasa, dezorienata, voiam sa stiu cum a ajuns in acest hal. Ce era el acum? Dispare incet. Dau drumul lacrimilor. Acum ma cuprindea o caldura imensa. Ma simteam... In viata. Aud vocea blanda a lui Shizune.


-Tsunade-Sama, si-a deschis ochii! Tipa fericita bruneta. O vad pe batrana cum se apropie de patul meu. Era bucuroasa insa o citeam bine. Ingrijorarea o trada, nu stia sa-mi ascunda sentimentele. Se apropie de mine si ii face semn lui Shizune sa iasa. Incepe cu un ton bland. Sakura, ai fost in coma doua zile. N-am reusit sa aflu ce boala ai sau de ce ai lesinat dintr-o data, insa singurul cuvant pe care l-ai spus a fost ''Sasuke''. Nu trebuia sa-mi spuna, stiam si singura. Incerc sa ma ridic, insa mainile firave ale blondei ma prind de umeri. Trebuie sa te odihnesti, spune ea zambind subtil. Iese din camera si stinge lumina. Probabil ca voia sa dorm. Trag adanc aer in piept, inca aveam aceleasi dureri cumplite. Sasuke, ce mi-ai facut?




Capitolul 3




Insfarsit am iesit din spital. Dupa multe rugaminti am convins-o pe Tsunade sa-mi dea drumul. Rasuflu usurata si intru un camera mea. Inca era la fel de devastata. Cred ca ar trebui sa curat. Imi iau hainele de jos si le pun pe pat. Ma uit pe noptiera mea insa ceva lipsea. Oh, nu poza! Acea ftografie cu mine, Sasuke, Naruto si Kakashi. Nu se poate. Simteam cum incepe sa ma intepe ceva in piept. Era singura amintire ce mi-a ramas cu echipa sapte, unde e? Ma tot invart prin camera si in cele din urma o gasesc sparta intr-un colt. O scot din rama si ma uit trista la ea. Sasuke, de ce ai plecat? Incep sa plang, mangaind fotografia. Imi e atat de dor de tine. Haide vino inapoi, te rog. Ma duc dupa foarfeca si decupez imaginea ramanand doar eu si Sasuke.


-Sakura. Aud o voce cunoscuta si joasa. Un ton rece lipsit de sentimente. Ecoul insa se batea de peretii camerei dandu-mi fiori. Simtem cum imi ingheata sangele in vene si parul mi se ridic. Aveam pielea de gaina. Inima imi batea din ce in ce mai tare. Voiam sa ma intorc, insa imi era prea frica. In cele din urma ma uit cu coada ochiului spre... Sasuke? Se evapora incet. Ma intorc insa dispare cu totul. Grozav Sakura, acum ai si haluginatii. Imi dau o palma peste frunte in sprenta ca voi alunga aceste ganduri. Imi pun fotografia in buzunar si duc foarfeca la loc.



Cred ca, in minte imi rasare o idee nebuneasca. Inchid ochii si ii strang cu putere. Nu, nu, nu! Nu merg dupa el orice s-ar intampla. Ma certam singura si tipam in speranta ca ma va auzi cineva. Am nevoie de ajutor. Umerii incepeau sa-mi devina grei iar inima imi batea tot mai incet, pulsul scadea si respiratia imi era tot mai fina. Incep sa ametesc. Ma ridic cu greu si ma duc spre bucatarie tinandu-ma de pereti. Scot o seringa cu un medicament si mi-o infig in picior apasand usor pe acea maneta. Ma asez pe un scaun si rasuflu usurata. Ce se intampla cu mine?



Trebuie sa merg dupa el. Daca nu merg ce se va intampla. Cine stie pana unde va merge cu razbunarea. Il voi aduce inapoi cu pretul vietii, insa Naruto. Sakura inceteaza! Esti o fricoasa. Sasuke avea dreptate cand a aspus ca esti enervanta, chiar esti. Nu poti sa iei propile tale decizii si sa faci si tu ceva. Eram furioasa si o ura malefia imi punea stapanire pe suflet. Nu voiam sa-l mai aduc pe Sasuke inapoi, voiam sa-l omor. Imi scutur capul. Nici eu nu mai stiu ce vreau. Parca ar fi doua parti in mine, una buna si una rea, care pun stapanire pe mine, iar eu innebunesc in mainile lor. Ma ridic de pe scaun, imi iau rucsacul si ies pe geam. Era seara, puteam iesi din sat fara probleme.


Dupa ceva timp ajung in padure. Imi era frig, se auzeau tot felul de sunete si vedeam siluete ciudate. Cred ca e doar din cauza oboselii. Ma asez laga un copac. Respiram greu, ma dureau toti muschii si privirea mi se incetosa. Gasesc cateva lemne si imi fac un foc. Ma invelesc cu o patura din ghiozdan si adorm. De fapt eu unde mergem? Dupa cine sau ce ? Nici macar nu stiu unde e Sasuke. Ma trezesc speriata. Oare am visat? Simteam cum cineva ma priveste sau poate doar aveam aceasta senzatie. Asa e cand esti singura in mijlocul pusietatii, noaptea. Pornesc inapoi spre sat. Ce rost avea sa ma bag singura in gura lupului. As muri inainte sa il gasesc pe Sasuke, suntem in timpul razboiului. Incep sa rad. Cum sa am un asemenea cap sec. Mergeam incet ascultand fosnetele frunzelor. Era din ce in ce mai frig si nu inteleg de ce, eram in perioada calda a anului. Sau poate ca doar eu simteam asta. Incep sa fug pentru ca zgomotele si senzatia ca sunt privita nu-m,i dadeau pace. Simt o lovitura putrnica in ceafa si totul se face negru in fata ochilor... Oare, am murit?