Frumoasa si Bestia

Era o zi minunată de vară. Păsările cântau voios pe cerul senin. [propoziţia aceasta urma de la capăt, fiindcă începi o altă idee - mă refer la cea care urmează după asta cu păsările]Într-un sătuc numit Konoha se plimba o fată. [Hmmm simpluţ şi sincer puteai să mai dezvolţi aici]Părul ei roz bombon până la umeri flutură în bătaia vântului, iar ochii ei de un smarald [aceste figuri de stil "bombon" şi "ochii ca de zmarald, le-am întâlnit pretutindeni peste tot, în mai toate ficurile naruto. Puteai mai bine să nu specifici culoarea, nici ochii, ci doar menţionai de ei şi el. Nu este necesar ca încă din primele rânduri să spui ce culoare are tricoul sau părul, sau mai ştiu eu ce... încearcă să eviţi aceste chestii până la un moment dat sau descrie altfel culorile, prin alte mijloace"]imaculat erau prinși de frumusețea unei cărți. Această persoana era Sakura Haruno [offf... să ştii că mi-am dat seama deja... oricum fii atentă la mine, poti oricând să laşi numele surpriză sau identitatea ei să fie pe parcurs deyvelită de alte personaje sau mai ştiu eu cum, dar nu aşa, chestia asta e deja uzată, fii mai oiginală], fiica inventatorului satului [poate "fondatorului satului" - inventator nu prea merge, mai mult se foloseşte acest cuvânt la obiecte şi altele, dar nu la oraje şi sate]. [De la capăt cu această propoziţie, fiindcă începi o altă idee, acum ea face altceva]Ea mergea alene pe cărarea prăfuită până când a observat că minunata ei carte a fost luată de un băiat numit Orochimaru [asta a sunat cam ciudat şi chiar simpluţ, aproape pueril - puteai reformula altfel]. El era băiatul celui mai înstărit om din sat, care o plăcea mult pe Sakura si o dorea numai pentru el [asta a sunat interesant]. Acesta i-a spus [mai bine spus, a întrebat-o pe ea] fetei că ce vede așa de splendid la o carte veche și prăfuită. Sakura îi reproșă că este foarte interesantă și nu contează cum arată, luândui-o din mână. El i-a zâmbit în timp ce toate fetele erau foarte geloase pe Sakura. [de la capăt]Ea și-a continuat drumul având ca destinație casa ei. Când a ajuns acasă l-a găsit pe tatăl ei [repeţi de prea multe ori pronumele "ei" şi chiar şi aşa se subînţelege că e vorba de Sakura] lucrând la o nouă invenție. Rozalia l-a întrebat pe tatăl ei [se subînţelege că ea la întrebat, că doar ai spus la început, nu mai are ce căuta acel "ei" - şi ca să sune corect: "Rozalia la întrebat pe acesta..."] la ce lucrează, iar el i-a spus că la mașina viitorului [O da! Maşina viitorului, foarte interesant să ştii, o idee genială]. Sakura chicoti ușor și apoi a plecat la biblioteca satului. [virgulă, nu punct]Acolo doamna bibliotecară era foarte necăjită fiindcă unii oameni nerecunoscători iși băteau joc de biblioteca ei. Sakura când ajunse, a ajutat-o pe doamna bibliotecara, numită Tsunade, la aranjarea cărților pe rafturi. Sakurei îi făcea plăcere să o ajute pe doamna Tsunade. [aici consider că vine de la capăt... nici nu îmi mai dau seama, ai foarte multe propoziţii scurte şi chiar puse aiurea şi banale]După ce a terminat s-a dus acasă iar când ajunse a observat că tatăl ei nu era.