HeLLo lume! Uite un nou fic de la mine.
Ceea ce urmeaza nu-l pot numi capitol, e doar o secventa din ce va urma.O sa vedeti voi despre ce e vorba dupa ce cititi, daca va intereseaza.Sper totusi sa ating limita de douazeci de randuri.In fine, vom vedea noi!!!

Lectura placuta...

Doar ce e viu

Eram inconjurata de dosare din toate partile.Mai aveau un pic si cadeau pe mine ; ma simteam sufocant de plina.Chiar trebuia sa semnez eu atatea , sa fac eu tot?Puteam sa jur ca aveam oameni angajati pentru asta, pentru munca de jos , intr-un cuvant.In ziua de azi numai cei de sub plapuma aristrocratica mai fac lucruri de genul asta, iar acum eu trebuia sa fac asta.Ma consideram buna la suflet pentru tot ceea ce faceam, fiindca nu ucideam pe nimeni, pe iresponasibili.Oricum daca vorbeam cu ei, era degeaba, ar incepe sa sa scuze si multe altele, pe scurt fara rost.Ar fi atat de plictisitor…Chiar nu aveam nevoie de asa ceva, de si mai multa presiune, era destula.
Ma dureau picioarele, pantofii meu Gucci albi numai rezistau ,de asemnea.Toata ziua la munca, doar pentru ca un mos nebun nu se poate descurca singur.Aveam douazeci si cinci de ani, ce naiba!Nu puteam toata viata sa mi-o petrec dupa fundul grasului asta batran si pervers.Am o viata!Mi-am pus mana pe frunte incet si am simtit o pala de caldura.Doamne, aveam si febra?!
M-am asezat repede pe scaunul rotativ si m-am dus spre fereastra, am vrut sa o deschid sa ma racoresc.Un geam mic , de sticla, ce se putea deschide din peretele de cristal.Un miros de capsuni mi-a invadat narile imediat ce am pus pama pe sticla, iar aceasra a disparut.Azi era ziua capsunelor?!Parca trebuiau sa dea drumul ananasului!
-Inchide!
Si geamul s-a inchis imediat, insa eu am ramas in fata lui.Oameni buni de nimic!Nu stiu sa faca diferenta dintre mirosul de capsuni si cel de ananas! Pentru asta vor muri cativa, dar nu acum, ceva mai tarziu.Ma durea capul ingrozitor, vroiam doar sa ma relaxez nu sa dau ordine, asta e deja prea dificil.Inca ma uitam afara, la trotuarele ce stateau in aer de culoarea piersicii si la masinile “zburatoare” care se miscau rapid pe soseaua aglomerata din fata birourilor mele ce stateau de asemenea in aer, impinse de o forta de jos.De fapt toate folosesc Fuel si pot zbura, nu e chiar asa o mare scofala.L-am inventat acum ceva timp. Partea de dedesupt, era gunoiul, era ultima speta.Noi traiam sus, asa era scris, asa mi-am imaginat si am reusit.Zambeam si ma mandream in sinea mea cu mine insumi, eram pana la urma o persoana modesta, iertatoare.Imediat m-am impins pe tocuri si m-am dus in refugiul meu, in spatele biroului, inca incarcat de dosare.Pfff, iar ma lua durerea ascutita de cap.Cate sa mai pot, Doamne?!
-Lucy!Vino mai repede ,inculto....
Am soptit in camera, iar asistenta mea aparuse imediat parca strafulgerata.Arata groaznic.
-Lucy, ti-am spus ca nu mai apari in viata ta in fata mea in vintage.Nu se potriveste!Vezi acum cate de inculta esti?
I-am spus pe un ton aspru, iar ea nu mai stia ce sa faca, se vedea asta in ochii ei albastri.
-Ma scuzati, doamna !Ma duc sa ma...
-Nu te duci nicaieri acum, Lucy !
Am zbierat eu la ea si m-am ridicat in picioare.
-Imi cer mii de scuze doamna Hinata, mii de scuze si iertare!
A spus Lucy punandu-se in genunchi, implorand iertare.
-Esti asa de toanta!Du-te la Aer si da ordin din partea mea ca toti cei ce au dat drumul la mirosul de capsuni sa fie executati.Ai inteles?
I-am rostit incet blondei care abia se ridicase in picioare , scuturandu-si rochia neagra.
-Imi cer milioane de scuze, doamna Hinata, dar azi era capsuni in program!
A spus ea cu privirea in pamant.
-Serios?!Hm...Nu conteaza, executa-i, doar stii ca nu-mi retrag niciodata cuvantul!
Si i-am zambit asa cum o faceam mereu.Ea doar a dat din cap si a disparut pe usa.Apoi m-am reasezat pe scaun si mi-am sprijit capul de mana.Am oftat, tuguindu-mi buzele.Oare sunt prea rea?Nu, eu sunt prea buna de fapt.Ar trebui sa-i execut si pe cei de la dosare, totusi.Ar fi multi altii de Jos ce ar vrea sa-i inlocuiasca cu cea mai mare placere.Sau poate ar trebui sa schimb Regele...

Cam asta e, nu stiu exact cand voi posta primul capitol!
Astept pareri, sugestii si altele

Mersi pentru critica sys, doar ca nu m-am referit la "munca de jos" ca la un cuvant.
Am pus "intr-un cuvant" , adica mai pe scurt :D

Si nu este un capitol, este doar o secventa din ce se va intampla!!! Eu nu-l pot numi primul capitol , asa am gandit de la inceput sa fac...Primul capitol e next-ul! Scuze daca am indus pe cineva in eroare cu secventa asta , nu asta a fost intentia mea :)

Este un fic SF, oricum!!! Have fun in continuare sys....

Te pupa Emy ^-^

As prefera sa pui space dupa punct. Arata totul prea inghesuit parerea mea :D
Mersi criticului ca ti-ai facut treaba <3
Astept nextul!

Mersi Myiu, voi tine cont de sfatul tau :D

Imi cer scuze pe cei ce ii voi dezamagi acum, dar next-ul va aparea cel mai devreme weekend-ul viitor [doar daca am timp :( , cel mai probabil il voi scrie pe foi si cand o sa intru pe la laptop il voi baga repede in Word :(( ] Ehh, scoala asta !!!

Emy -_-

Baa deci ce`i aia bar de negri eu de ce intarzii mereu?:-w
Off a inceput scoala si am cam neglijat trebusoara pe aici! :-<
Ma rog e un fic interesant la descriere nu uita de cea sentimentala si sa nu sari de la o idee la alta brusc!:) In rest e bine! Bravoo dear!

Spor la mai mult "next time" !

Scuzati de intarziere !!!

Capitolul I
Inceputuri

Tavanul asta e chiar ciudat … E stramb si din punctul meu de vedere nu are nimic care sa te atraga . E alb si cam ... atat !!! Pana la urma orice lucru ar trebui sa ne atraga , nu ?! Pentru asta e stiinta si toate astea : ca sa ne faca viata mai buna, mai frumoasa , mai cool . Pf, cool nu e un cuvant intocmai potrivit vremurilor noastre. Doar stra-tata-mare mai foloseste cuvantul asta , sau mai bine spus il folosea . Doamne ce mi-as dori sa schimb ceva in lumea asta , sa fac ce-mi trece mie prin capatana asta , sa creez asa cum stiu eu mai bine . Pana la urma orice om isi lasa amprenta undeva , sau mai stiu eu , pe ceva , insa eu vreau sa fiu mult deasupra peste toate astea , eu sunt eu, sunt ceea ce vreau sa fiu. Poate chiar buricul pamantului ... Ha, oare chiar pot face tot ceea ce mi-am propus ?! Pare de domeniul imposibilului ! Si totusi eu sunt …

-Hinata Hyuuga ! Vino mai repede la masa ,ca doar nu stau sapte ani cu mancarea pe ca sa ai tut imp de construit nu stiu ce noua prostie de a ta …

Dar mama, asta nu e o prostie, e viitorul ! Insa doar am gandit asta, oricum daca o spuneam nu m-ar fi inteles , asa e ea ¡ Crede ca nu am nici un viitor daca doar fac “prostii”, stand in camera mea cu orele . Si oricum , am coborat inca tremurand ,dupa o noapte de toamna , dupa un somn lung si usor . Aparatul meu de viteza in spatiu inca e intact pe podeaua rosiatica , asteptand un nume potrivit. Insa, inca imi trebuie si un combustibil ... Pf, ce idioata sunt ¡ Nu m-am gandit mai devreme la asta, eram atat de entuziasmata ca proiectul meu imi va iesi incat am uitat de acest “micut” detaliu .Ey , lasa ca o rezolv si pe asta .
Apoi, dupa ce m-am holbat la micuta racheta alba cateva minute bune am auzit in usa camerei mele , inca aratand ca o incapere a unei pustoaice de zece ani , o bataie usoara. Am tresarit, insa imediat corpul meu atletic si bine format s-a pus in miscare indreptandu-se catre usa mare si alba .

-Mama, ti-am spus ca voi veni ... De ce nu poti astepta ?!

Si cand am deschis usa, nu era mama ! Era surioara mea mai mica si mult mai cu capul pe umeri : Hanabi ¡ Era imbracata toata in alb si inca isi tinea in mana usuletul horror, fara un ochi .

-Te pot ajuta cu ceva ¿
Am intrebat eu cu o lipsa evidenta de interes .
-Sincer , nu , doar ca m-a trimis mama sa te anunt ca ea pleaca si acum trebuie sa-ti faci singura de mancare ¡ Din cauza ta, nu mi-a facut nici mie . Asa ca acum intervine ceva : fa-mi de mancare geniule, daca nu ti-ai dat seama pana acum ca de asta am batut in usa ta ¡
Vocea ei era ... dura si ciudata exact ca ea. Hanabi e retrasa, o pustoaiaca de noua ani, cu parul lung si ochi mari si patrunzatori (de-a binelea) .Ma ura dintr-un motiv pe care eu cu greu il intelegeam . Nu era ca parintii ma iubeau pe mine mai mult , niciodata nu s-a intamplat asta, doar ca pur si simplu asta simtea ea pentru mine . Cateodata ma uram si eu, deci o inteleg oarecum .

-Okk ¡ Vin imediat jos ¡ Hanabi, tu doar aseaza-te la masa ca ajung in cateva secunde si eu .
I-am spus zambindu-i usor, doar ca sa inteleaga ca incerc sa ma grabesc.
-Aha, asta ai spus si acum o ora. Of, Hanabi, adio masa ¡
Mi-a trantit asta exact ca o palma peste fata si chiar durea, undeva in interior . Chiar nu vroiam sa fiu o sora rea . Mi-am dorit-o mult prea Hanabi si se pare ca ea nu prea a vrut asta . Pf, asta e viata mea pana la urma , plina de incurcaturi si radacini de care te impiedici mereu . Sau ma impiedic singura mai bine zis .

Deodata am avut inspiratia sa ma uit piezis la ceasul de pe peretele alb si mi-am dat seama ca era magnifica ora : noua . Eu chiar trebuia sa fiu la ora de japoneza de la zece, altfel cu siguranta corijenta era a mea. Am iesit repede din camera si am intrat in baie cu viteza luminii inaintea micutei Hanabi care mi-a adresat cateva cuvinte urate ca “maimuta uracioasa”si “papagal impaiat”. Inauntru nici nu am avut timp sa ma pieptan pe parul lung si negru cu reflezii albastre , doar m-am spalat pe dinti si am iesit la fel de repede spre dressing-ul din camera mea . Cand am deschis imensa usa din doua a acestei camere , am dat de mii de haine de firma, care mai de care mai frumoase, asezate in ordine alfabetica . Insa eu stiam un singur lucru : pe colt, stanga, haine normale . Mi-am luat de acolo perechea mea preferata de blugi, un tricou la nimereala si am iesit dand nas in nas cu Hanabi care statea in fata mea cu o cutie de pranz cu « Batman » pe ea.

-Serios ?!
Ma uitam la ea ca la felul patru, insa micuta diavolita statea acolo ranjind cu cutia aia baietoasa si veche intinsa inspre mine .
-Stiam ca nu vei avea timp sa-mi faci de mancare ca doar nu sunt proasta, insa daca mama afla ca nu mi-ai pus nici pachet ...
Si atunci pur si simplu i-am smuls din mana cutia aia nenorocita si am alunecat pe balustrada metalica ce se misca . Da, aveam in casa scari “miscatoare” cum le spuneam eu la cinci ani. De fapt sunt scari rulante care imi fac mii de nervi de fiecare data cand cobor de la etaj. Nu o data am cazut in nas de pe ele si oricum ajungeam mai repede daca faceam un simplu exercitiu de echilibru. Insa acum chiar trebuia sa-i pregatesc ceva surorii mele ca altfel adio bani de buzunar.

Cand am ajuns un bucatarie , nici nu am mai asteptat sa-mi spuna robotul “ Buna dimineata domnisoara Hyuga, ce ati vrea sa fac astazi? “ , ci doar am tras cat de tare am putut de dulapul cenusiu de pe perete si am scos de acolo cateva batoane de ciocolata, niste mere si ... in fine, ce am mai gasit pe acolo . Cand m-am intors am tras-o o spieretura groaznica fiindca micuta cu cornite statea acolo trimitand semnale letale spre mine. Am ramas nemiscata si am spus doar :

-Micul tau dejun ¡ Te pup dulce, ai grija la scoala, pa ¡
Si am incercat sa fug pe scarile alea ca o nebuna pana ce am reusit sa apuc breteaua ghiozdanului negru si sa alunec din nou jos.

-Dar am alergie la cioclota ¡ Hinataaaa ¡
Insa nu am mai asteptat sa aud zbieretele ei , ci mi-am luat adidasii albi si am inceput sa alerg ca o disperata spre statia de autobuz. Am eu o familie bogata, dar e genul care vrea sa-si invete copii cu greutatile vietii, lucru pe care nu l-am inteles. Nu e stiinta ca sa faca viata oamenilor mai usoara ¿! In fond, lumea nu prea s-a mai schimbat de acum vreo doua sute de ani , pur si simplu marile inventii nu au mai avut fonduri si nimic nou nu prea a mai aparut . Asta e cu adevarat enervant .

Din pacate am fost smulsa din visele mele de claxonul metalic al autobuzului . Nici macar masinile nu au mai evoluat. Doar s-au facut din ce in ce mai frumoase si mai nepoluante si... atat . Indiferenta oamenilor pentru stiinta si cultura ma facea sa mor de ciuda . Insa asta este visul meu , sa-i fac pe oameni sa fie iar insetati de noi inventii , asa cum erau acum doua sute de ani . Insa acum ma grabeam, asa ca am urcat repede in masina antica si de demult si am tot asteptat si asteptat intr-o muzica monotona ca una dintre acelea pe care le asculti in lifturile de la hotelurile de lux. Tam-tam-tam , chestia asta chiar imi intrase in cap si ma inebunea . Insa multumesc lui Dumnezeu am ajuns in statia liceului . Am coborat si am luat-o la goana prin parcarea arhiplina cu sute de masini cine stie ce marci ale elevilor de a dosiprezecea . Pana la urma eu cu siguranta nu as fi primit o masina la optsprezece ani , poate pe la douazeci sau, sau las-o balta , la primul salariu .
Dupa ce am urcat scarile, abia respirand, liceului Arta si Cultura din Tokyo , m-am chinuit din nou sa imping cu toata forta mea matahala aia de metal, numita usa . Insa cand am reusit, buimaca nici nu mai stiam unde e clasa unprezecea E, insa intr-un moment de inspiratia am luat-o pe scari in sus . Etajul unu ¡ Toata lumea era la ore, iar eu fugeam pe holurile bine supravegheate de camerele de filmare. Sper din toata inima ca directoarea nu se va lua de mine pentru atat, desi orice e posibil cand vine vorba despre femeia de otel ( si nu ma refer ca e neaparat rea ) a liceului.
In momentul in care am ajuns in fata usii, prin geam vedeam ca profesorul deja preda inca un caz al substantivului, iar toti elevii erau deja la locurile lor . In timp ce “mustaciosul” de japoneza vorbea cu peretii , eu am incercat sa intru neobservata , insa cand am facut un singur pas :
-O data, de doua ori, de trei ori, insa acum e a o suta oara, domnisoara Hyuga ¡ Ce crezi dumneata, ca scoala e loc de distractie ¿!
Spuse el , evident nervos, vocea tremurandu-i de o manie pe care nu o vedeai prea des.
-Nu, dar...
-“Nu, dar” , ce? La loc si daca se ma intampla o data voi propune in consiliu scaderea notei la ...
-Domnule profesor, nu cred ca ar trebui sa procedati asa . Poate are un motiv intemeiat pentru asta ...
Vocea aceea, sonoritatea aceea calda, joasa si atat de sexy m-a facut sa tresar si mi-a inmuiat genunchii . Cine naiba mai era si el ¿!
-Doar fiindca e prima zi, asta nu inseamna ca voi fi dragut cu dumneata, domnisorule Uchiha ¡ La loc amandoi ¡
Si atunci el s-a asezat inapoi, iar eu chiar nu gaseam un loc liber in afara de cel de langa baiatul brunet cu privirea intunecata care te zdruncina bine. M-am dus incet si m-am asezat cat am putut de lin .
-Multumesc ¡
Insa el nu mi-a raspuns, doar a zambit sau ma bine spus, ranjit .



-Lucy, inculta nebuna ce esti ! Trebuie sa mergem !
Eram cu adevarat iritata, cum de putea ea sa-mi faca una ca asta tocmai mie, care puteam face orice ?! Era un ordin, iar ea se tot plangea .
-Dar nu vreau ¡
-E un amarat de ordin ... Hai la shopping ¡
Radean cu toata fata , iar micuta blonda statea in genunchi implorandu-ma sa iau pe altcineva cu mine.
-Nu ¡ Nu mai pot cara atatea haine ¡ Ultima data erau tone ...
-Da, dar jumatate de tona ai luat-o tu acasa ¡ Nu te mai plange si hai o data ¡
-Inca o jumatate de tona pentru mine ¿!
Se uita la mine ranjind cu o expresie ciudata pe fata care ma infioara.
-Da, bine ¡ Profitoareo ...
-Yupy ¡!!
Insa dupa toata cacealmaua asta cu cumparaturile si tot , eu in sfarsit puteam sa vad ce se mai intampla in orasul creat de mine. In ultimul timp unii mi-au facut niste probleme ... Tebuia sa fac din nou ordine , din cate vad ¡

Scuze Emy ca nu am ajuns mai devreme pe la tine :( ...dar scoala asta.
Nu am ce critica, am observat doar cateva greseli de tastare, in rest a fost bine. Mi-a placut desfasurarea actiunii, descrierea, nu am ce comenta. :D
A fost un capitol foarte interesant! Imi place aceasta Hinata, iar scena mersului la cumparaturi a fost foarte tare! Lucy e asa de amuzanta! :))
Totusi treaba cu Sasuke m-a lasat putin in ceata, dar totul se lamureste pe parcurs. ;)

Astept nextu si te pwp dulce sys-ule!! :*

Mersi moolt pentru crtica sys-ule !!!!

Capitolul e facut cam pe fuga fiindca vroiam sa postez mai repede next-ul, dar promit ca de acum nu ma mai grabesc si o sa scriu doar cand voi avea destul timp !!! Abia astept sa vina vacanta si sa ma apuc serios de ficul asta :D

Emy ^-^