Love is in your face [ItaSaku +18]

Nu detin nici un personaj din manga/anime-ul naruto si nu fac profit de pe urma lor.

Este un fic mai vechi, pe care l-am reluat ^.^ Enjoy it

Cine sunt

Stateam pe ramura unui copac si priveam cerul inflacarat al apusului. Ochii mei negri, se pierdeau in umbra deghizarilor mele. Purtam o pelerina neagra, lunga pana in pamant, simpla si cu capison in cap, ascuzandu-mi parul negru ca abanosul, lung pana la omoplati, prins in coada la baza gatului. Peste buze si nas aveam o esarfa maro-inchis. In spate aveam un mic ruscat tot peticit si burusit cu strictul-necesar, pentru a supravietui. In picioare aveam o pereche de incaltaminte ninja neagra. Pantaloni erau cei din Akatsuki si haina pe sub pelerina era aceeasi. Vad corbul meu se intoarce la mine. Ridic o mana si imi vad unghile curate fara oja aia oribila. Nu stiu de ce idiotul de Lider ne seca sa ne facem manichiura si pedichiura.
- Arata-mi, ii spun pasari si ochii imi devenira rosi cu trei punctulete negre in jurul pupilei.
Acela era sharingan-ul, kekkei-genkay-ul clanului Uchiha. Eu cu fratele meu eram singuri supravietuitori al masacrului, care nu a fost facut de mine. Nu stiu de ce Sasuke ma ura pentru ceva ce nu am facut eu. Corbul imi arata cum Kisame si Zetsu erau la mai putin de doua sute de metri de locul in care ma aflam acum. Ii dau drumul sa zboare in fata mea si eu incep sa sar din copac in copac cu viteza, pentru a mari distanta dintre mine si urmaritori mei.
De trei luni am fugit din organizatie si Liderul i-a pus pe toti membri sa ma urmareasca si sa ma prinda si apoi sa ma aduca inapoi in Satul Ploii, unde urma sa fiu ucis. Tin prea mult la viata mea, pentru a ma lasa prins si ucis. Am ajuns ce am urat toata viata sa fac. Sa fug din fata unei lupte cu cineva mai puternic decat mine, dar acum imi era frica pentru mine. Trebuie sa trec fluviul Je Pei pentru a trece in Tara Focului si acolo eram ca si salvat. Mai de graba m-as preda de buna voie si nesilit de nimeni celor din Konoha si sa putrezesc intr-o celula, decat sa mor ca un caine.
- Sunt salvat, soptesc bucuros, cand in fata imi aparu in fata fluviul mare.
Pasesc pe apa, alergand si cand sunt pe la jumatea fluviului, un zid de apa se ridica in fata mea. Ma intorc speriat si inima mea o ia la trap, cand imi aparu in fata mea, fosti colegi. Trebuia sa scap cumva de aici, dar cum? Fac niste semne din maini si apoi trag aer in piept. „Katon: Dragon de foc jutsu” si un dragon urias de foc iesi din suflul meu si distruse zidul lichid. Trec de el si in urma mea se porni un tsunami urias. As fi putut sa-l distrug, dar am nevoie de chakra sa fug si deja am folosit o cantitate uriasa pentru dragonul de foc. Am ofteat fericit, cand am ajuns pe mal si am incetinit pasul. Proasta idee. Valul ma lovi in plin si ma lua cu el, ducandu-ma mai departe de cei doi. Simt ca numai aveam aer si plamani imi ardeau din lipsa oxigenului. Imi trebuie aer si cat mai repede. Incep sa inot spre suprafata si cand ies, apuc ramura unui copac, tragandu-ma in sus. De data asta am scapat la limita. Ma urc pe craca si incep sa-mi trag sufletul. Apa curcea din hainele mele, parca ar fi cascada din Valea Sfarsitului. Astept vreo cinci minute si apoi pornesc mai departe spre interiorul tarii.
Mergeam cu pasi greoi din cauza oboseli si hainelor ude. Abia asteptam sa gasesc ceva. O cabana sau o pestera in care sa trag un pui de somn pentru a-mi reveni puterile. Aproape mi-am pierdut speranta, cand am gasit un grajdi abandonat in padure. Intru acolo si privesc interiorul. Razele fantomatice ale lunii, creiasa nopti, regina stelelor si sora soarelui, intrau prin crapaturile scandurilor putrezite de vreme. Aveam o capita de fan si niste paturi vechi. Incep sa imi dau jos hainele de pe mine si sa le inting pe o sfoara, sa se uste, dupa ce le-am stors. Singura haina pe care o aveam pe mine, era o pereche de boxeri negri. Imi trec degetele prin parul negru, pentru al dezcalci cat de cat. Ma pun pe fan si privesc tavanul, adormind ca un bebelus…
Cip! Cip! Cip! Acest sunet ma trezi si am sarit ca ars. Aveam un kunai in mana, parca asteptandu-ma ca Kisame sau oricine alt membru Akatsuki ar fi rasarit din fan. Imi duc o mana la frunte si oftez obosit si terminat. Tot stresul asta acumulat timp de o saptamana si ceva. M-am ridicat din fan si m-am imbracat. Hainele se mai uscasera, dar de ce presimt ca o sa ma prinda o pleomonie frumoasa? Ma rog. Dupa ce mi-am sters si restul lucrurilor ale trecerilor mele pe acolo, am plecat. Corbul mi se alatura rapid si incepu sa-mi arate, ca cei doi fosti camarazi s-au intors inapoi, fiind bucurosi ca m-au „ucis”. Ce natafleti. Deodata pamantul se cutremura si o explozie enorma distruse linistea din jur. Vad cu sharingan-ul cum o unda enorma de chakra si vant, care taia in jumatate copaci. Ma las in jos, cand mai aproape de pamant. Eram pe burta si unda trecu la mai putin de jumatate de metru de deasupra mea. Era sa imi pierd viata intr-o clipa. Dupa ce unda trecu, m-am ridicat de pe burta, m-am indreptat spre mijlocul paduri, pentru a vedea de unde a venit acest jutsu.
- Maiculita! Exclam si apoi fluier.
In mijlocul paduri era mai ditai craterul de mare, ca incapea acolo fain frumos, toata Konoha. Ce s-a intamplat aici? Vad ceva in mijlocul craterului. Cobor cu grija si ma apropii prundent. Nu era intelept sa ma arunc cu capul inainte, ca pot plati cu viata mea. Scot un kunai in timp ce ma apropiam de mijloc. Acolo vad o tanara de saptesprezece ani, cu patru ani mai mica decat mine. Purta o masca ANBU in forma de pisica, dar mi-am dat seama ca este fata, dupa sani. Avea parul roz, lung pana la omoplati, era tot incalcit si plin de sange. De fapt era toata ranita. Am vrut sa ii scot masca, dar nu aici. Era prea periculos, ca dusmani sa afle identitatea ei. Dar eu ce sunt? Dusman sau prieten? Nici eu nu stiam. Pot sa fiu ceva la mijloc? Poate sau poate nu. Ii iau pulsul si acesta era slab si neregulat. Daca nu o voi trata v-a muri. O iau in brate si ma mir. Era usoara ca un fulg, dar ce sa ma astept, ca tot trupul era plin de rani.
Imi aud corbul cum imi semnala ca se apropie dusmani de mine. Nu stiu cum, dar am reusit sa o pun in spatele meu. Incep sa alerg cu spre marginea craterului si apoi il excaladez doar cu picioarele. O data ajuns in padure, incep sa alerg cu viteza printre copaci falnici, evitand orice tufis, pentru a nu lasa vreun semn al treceri mele pe acolo. Foloseam si chakra sa ma misc repede si acest lucru ma seca de puteri. Trebuia sa gasesc un loc in care sa ma odihnesc si s-o tratez. Ii spun corbului si acesta incepu sa caute ceva sigur pentru mine. Aproape am rama sfara energie si simteam chakra imensa a lui… Madara?! Draci, acum chiar numai am sanse sa scap intreg. Aud croncanitul corbului venind de undeva din apropiere. Ma intrept spre el, calc gresit si pic intr-o pestera subterana, ascunsa de iarba si tufisuri. Unde am picat eu, era un lac subteran, termal si am picat direct cu fata in el. Ies la suprafata si constat ca apa imi ajungea pana la bicepsi. Bine ca nu ne innecam. Am inaintat cu greu prin apa si am ajuns la mal, unde apa deveni mult mai mica. Pe o piatra ma privea corbul.
- Mersi mult corbule, spun sarcastic pasari si aceasta ma privea cu superioritate.
Ma pun in genunchi si o dau cu delicatete si grija pe tanara, jos din spatele meu. Dupa ce am fost sigur ca e jos, mi-am scos pelerina si mi-am dat jos rucsacul scotind din el, tifon si niste dezinfectant. Indepartez cu grija masca tinerei si o recunosc pe eleva lui Kakashi. Dar cum o chema? Ma rog. Ii dau jos hainele lasand-o in sutienul negru pe care il purta. Avea sanii desti de mari si dezvoltati pentru varsta ei. Am vrut sa ii ating, dar mi-am scuturat rapid capul. Itachi, lasa-ti dracu perversitatile la o parte si ocupa-te de ea. Am incepu sa ii tratez ranile, incercand sa nu ma uit prea mult la sanii fetei. Dupa ce le-am tratat, am imbracat-o si am pus mana pe fruntea ei. Ardea. Fata asta facu febra mare. Daca la noapte nu-i scade febra, trebuie sa o duc in Konoha s-o salvez. Nu stiu de ce, dar simteam un sentiment protector pentru aceasta micuta ANBU. Poate imi aducea aminte de Eyne sau ca am fost si eu un ANBU mai demult si inca am tatuajul pe bratul stang. Am oftat si i-am spus corbului sa ma trezeasca cand luna e la zenit si apoi m-am intins langa rozalie adormind rapid…

Ce interesant este ficul!L-ai inclus si pe Itachi Imi place de Sakura in acest fic(desi in realitate nu o prea sufar) are parul lung si e ANBU.Vreau urmatorul capitol!

Ajutor de la aşa zişi duşmani



Simt cum cineva ma loveste peste frunte. Imi deschid ochii si imi vad corbul cum ma lovea cu ciocul. Ma ridic in fund si pun dosul palmei pe fruntea rozaliei. Ardea toata! Trebuia sa o duc la un vindecator, de fapt s-o duc in Konohai la Tsunade. O iau in spate, dar nu inainte de ai pune masca pe fata. Incep sa alerg pe un coridor, bazandu-ma pe auz si de indicatile corbului. Trebuia sa ajung in sat, inainte ca micuta ANBU sa isi dea ultima suflare. Mi se parea ca ma misc cu incetinitorul, chiar daca mi-am trimis toata chakra spre picioare, pentru a alerga mai repede. Trebuie sa ajung cat mai repede in Konohai! Trebuie!
Parca alergam de zile, ani, deceni, secole si numai ajungeam la luminita, care o zaream in indepartari. Am scos deodata un kunai si m-am injunghiat in piciorul stang, facandu-ma sa maresc si mai mult viteza. Deodata am iesit afara din tunel, direct pe un teren de antrenament, al Konohai. Pe acel teren de antrenament, era Tsunade-sama, o femeie de 61 de ani, cu parul blond, prins in doua cozi si ochii caprui, dar arata de 25 de ani. Purta un maiou, cu decolteu adanc de culoare alb si o pereche de pantaloni inchisi la culoare. In picioare avea niste sandale cu toc, gros si mic. Cand ma vazu, veni sa ma atace, dar se opri vazand ca aveam in spate pe micuta ANBU.
- Ce inseamna asta, Itachi Uchiha? Ma intreba si numele meu il pronunta cu dusmanie si scarba.
- Hokage-sama nu sunt in masura sa te rog ceva, dar aceasta luptatoare ANBU a fost ranita destul de grav si daca nu este ajutata, poate sa moara. Am venit aici sa ti-o dau in grija si… sa ma predau, mai spus uimindu-ma si pe mine.
Pe o parte era bine sa stau intr-o inchisoare in Satul Frunza, ca numai imi faceam griji ca ma vor gasi din nou cei din Akatsuki si puteam sa le dau informati vitale Satului si sa obtin iertarea… De unde atata fericire. O dau jos pe fata din spatele meu, intinzand-o delicat pe iarba. Imi dau jos pelerina impaturind-o si punand-o sub capul fetei. Tsunade imi arunca o privire putin nervoasa si apoi ii indeparta masca tinerei, impietrind de uimire. Isi reveni repede si ii lua pulsul. Acesta era neregulat si slab. Ii puse o mana pe frunte si aceasta se invalui in chakra verde, care o vindeca cat de cat pe tanara, dar nu ajuta cu nimic. Imi spuse sa o iau in brate si asa am facut, pornind in fuga spre sat, impreuna cu hokagele. Acum nu imi mai pasa ca voi fi ucis sau mai stiu eu ce, atata timp cat fata se facea bine si isi v-a trai viata mai departe. Ajunsi la poarta, cativa jonini ne asteptau. Am predat-o pe tanara in bratele lui Kakashi-sempai – acesta nu se schimbase, de la ultima noastra intalnire. Avea tot acel par argintiu intr-o parte, masca acoperindu-i mai bine de jumatate de fata si bandana care ii acoperea sharingan-ul – am fost luat de Asuma si Anko, pentru a fi dus in arest.
Priveam cu parere de rau cum se indeparteaza cu ranita de mine, dar oare ma v-a lasa sa o vizitez? Daca intreb frumos, o sa mi se dea raspunsuri, poate… Mergeam incadrat de cei doi jonini prin sat, iar locuitori susoteau intr-una si imi aruncau privizi speriate si rautacioase. Vreau sa spun ceva, dar fiul lui Sarutobi, imi spuse sa tac din gura. Am oftat usor si bosumflat. Vroiam sa intreb cat e ceasul. Peste noi se lasa linistea, care nu ma deranja defel. Macar acestia nu vorbeau cu armele lor, parca ar fi fost vii. Dupa putin timp, ajungem in fata unei cladiri de culoare galbena si cu ziduri de beton ce aveau sus sarma ghimpata si luptatori ANBU se plimbau, privind in curte. Deci acesta era penitenciarul de Maxima Securitate din Konohai. Poarta ne fusese deschisa de doi ANBU Black, cu masca de pasare si cu pelerine negre. Acestia ma apucara de brate si am intrat de buna-voie si nesilit de nimeni pe poarta, fara macar sa opun rezistenta. Prima data ne-am oprit la poarta unde mi s-a pus o cutie in fata si cand cei doi gardieni au vrut sa ma perchezitioneze, am oftat usor si am dat din cap.
- Nu-i nevoie. Ma descurc si singur, le spun si puteam pune pariu pe iubirea lui Kisame pentru sabia sa, ca au ramas uimiti.
Mi-am dat jos pelerina, punand-o in cutie. Acolo mi-am pus teaca cu shuriken, genuntuta de la spate si restul armelor albe pe care le aveam la mine. Dupa ce am terminat de pus armele si controlat de gardieni, am fost dus printr-un tunel de garduri, spre cladirea principala. Puscariasi venira la gardul din sarma, privindu-ma uimit. Le privesc in treaca uniforma. Era albastra pe trup si numarul prins in piept. Bluza avea maneca lunga, dar la unele uniforme manicile erau rupte. Cand intram in cladire, ma bagara intr-o camera alba cu faianta pe jos si cu pereti albi. Mobila era alba si cu mobila alba cu diferite chesti medicinale. In camera veni o femeie, in halat alb, cu parul albastru prins in coc si ochii violeti ma priveau destul de uimiti. Le arunca o privire celor doi ANBU Black si apoi mie. Imi spuse sa ma dezbrac pana la chiloti. Nu prea ma incanta ideea sa raman in chiloti in fata lor, chiar daca nu eram pudic, dar ma simteam stingherit. Imi dau jos hainele si raman intr-o pereche de boxeri negri. Imi lua greutatea si inaltimea. Se parea ca aveam 1,78 m si 58 kg. Chiar nu imi stiam inaltimea, dar stiam ca eram mai mic decat Kisame. Dupa ce ma cauta de paduchi si mai ma examina putin, luandu-mi probe de sange, mi se dadu uniforma. Cand am imbracat-o, statea pe mine ca pe gard. Manicile de la bluza erau mari si largi si la fel pantaloni. A trebuit sa mi se dea o curea pentru a putea merge, fara sa tin de pantaloni.
In timp ce mergeam – mi-am pastrat incaltamintea – imi intorceam manicile bluzei pana deasupra de cot. Nu eram idiot sa imi descopar semnul ANBU care il aveam pe piele. Deschisera usa unei celule si am intrat acolo. Inainte de a inchide usa, mi-a spus ca e posibil sa am un coleg de celula. Am dat din cap însemn ca nu imi pasa si m-am pus pe patul din dreapta, privind gratile de la geam. Vedeam o mica bucata de cer senin si casele de langa penitenciar, iar vocile oamenilor – care vorbeau despre „capturarea mea” – rasunau pana la mine. Ochii mei priveau plictisiti tavanul din celula mea, care era negru. Simteam ca mi se inchid pleoapele si m-am lasat in voia lui…

Am fost trezit de zavorul tras la celula mea. Mi-am pus mana peste ochi si am incercat sa imi calmez bataile inimi, care imi bubuia in piept, parca am alergat maraton dupa maraton. Dupa ce m-am linistit, mi-am intors capul uitandu-ma pe micuta noptiera care o aveam in celula. Acolo aveam o tava cu mancare, dar nu imi ridica nici un interes, chiar daca stomacul mi se planse de foame. M-am intors cu spatele, in asa fel in cat sa nu o vad, vrand sa adorm la loc…
- Nu imi vine sa cred! Vocea lordului hokage se auzi pe intregul coridor. Cum dracu sa nu opuna rezistenta?
- Stim ca este socant hokage-sama, dar Uchiha nu a opus nici o rezistenta, ba din contra, singur s-a dezarmat si a intrat in celula. Mai inainte i-am dus mancarea si ne asteptam sa nu il mai gasim, dar el dormea pe pat. Am crezut ca este genjutsu, dar era real. Probabil doarme si acum, aud vocea unui ANBU.
Uram sa mi se spuna pe numele de familie. Aveam si eu un prenume, unul idiot – nu stiu la ce s-a gandit parinti mei cand m-au numit „Itachi” (nevastuica e traducerea), dar ma rog – dar aveam unul. Ce dracu cauta hokagele aici? Ma ridic din pat si imi desfac parul, tracandu-mi degetele prin el, pieptanadu-l, apoi prizandu-l in coada. Vreau sa ma duc la usa sa vad prin vizor ce se intampla, dar in clipa aceea usa se deschise si pe ea intra Tsunade-sama. Aceasta ma studie o clipa si apoi privi mancarea de pe noptiera. Usa se inchise in urma ei. Se aseza pe scaun, picior peste picior, in timp ce eu m-am pus pe pat si mi-am tras tava de mancare.
- Ma crezi ca nici un puscarias nu vrea sa fie coleg cu tine de celula? Ma intreba si eu m-am multumit sa clatin din cap, in timp ce am luat o gura de orez fiert. Toti se tem ca ai putea sa ii ucizi, continua vazand ca nu am raspuns.
- Tanara ANBU care am adus-o e bine? O intreb la randul meu, dupa ce am inghitit.
Cand auzi de rozalie, chipul ii se intuneca si ochii ii se intristasera. Schimbarea brusca a dispozitiei femei, ma facu sa ma gandesc la ce este mai rau. Am coborat betigasele si am murmurat niste scuze, plecandu-mi capul însemn de ramas bun de la fata, din lumea asta. Femeia imi spuse ca nu a murit – parca mi-a citit gandurile – dar ranile au fost atat de grave, incat ea a intrat in coma si nu se stie daca isi v-a reveni. Acest lucru era mai rau decat moartea.... Mi-ar placea sa o vad pentru ultima data, inainte sa plece de langa noi… „Nu v-a pleca!” tipa o voce in capul meu. Am vrut sa o contrazic, dar Tsunade se ridica vrand sa plece. Aproape era iesita pe usa, cand am rugat-o sa ramana putin pentru a o ruga ceva.
- Ce iti doresti Itachi? Ma intreba cu un ton calm si formal.
- Hokage-sama, as putea sa o vad pe tanara care am salvat-o si sa stau cu ea pana se trezeste, daca se v-a trezi. Daca nu, macar cinci minute. Va rog, o rog pe blonda si aceasta ofta resemnata.
- Am sa ma gandesc si maine o sa trimit pe cineva dupa tine. Itachi nu stiu daca ai observat, dar iti sunt recunoscatoare ca mi-ai salvat eleva si de aceea am sa ma gandesc.
Dupa ce imi spuse aceste cuvinte, pleca. Am mancat repede mancarea si am dat tava gardianului ANBU, apoi am fost dus la dusuri, pentru a ma spala pe corp. Ce bun era dusul acesta. Chiar imi lipsise foarte mult un dus bun. Nu am putut sa ma bucur mult de el, ca trebuia sa vina si ceilalti. Dus la gramada, scarbos. M-am imbracat in uniforma si m-am dus in celula mea. M-am bagat in pat, invelindu-ma cu o patura subtire si ce zgaria. Nu imi pasa acest lucru acum, fiindca am adormit rapid…

Ficul tau e super!
"Lasa perversitatile!" Asta e cireasa de pe tort a primului capitol... e super povestea!

Ce repede s-a terminat..... mai vreu!Sa pui repede urmatorul capitol,nu mai pot de nerabdare!

Super capitol... sti sa povestesti nu gluma... pacat ca sa lasat prins... dar cred ca e mult mai bine decat ucis... dabea astept nextul!
Pa pa!

Buna buna, scuze ca nu am venit mai repede, greseala mea dar atatea ficuri si un singur critic, mai greu =]]]]]
Bun sa incepem:
Vocabular: unul bogat chiar ma impresionat
Asezare: Cred ca daca ai mai adauga 1 aliniat 2 ar arata mult mai bine dar e doar o parere, si asa arata bine:)
"Mobila era alba si cu mobila alba cu diferite chesti medicinale" nu stiu de ce dar chiar ma zgariat pe creier cand am citit propozitia asta :))
Chiar imi place ficul acesta.
Un Itachi sentimentalist chiar suna foarte amuzant, sunt obisnuita cu Itachi pervers, de la Shiba-neechan :))))
Oricum astept sa vad ce o sa se mai intample.
NEXT!

Vizita la spital

Stateam intis pe spate si priveam tavanul, gandindu-ma la starea micutei ANBU. Oare chiar v-a parasi aceasta lume sau v-a lupta pentru a ramane aici? Pe coridoarele Penitenciarului era zarva mare, mai ales la zece dimineata. Usa celulei mele a fost descuiata de dimineata si deschisa, pentru a ma putea duce in curte, alaturi de ceilalti detinuti, dar am inchis-o, fiindca nu aveam de gand sa stea si sa se holbeze la mine. Aud niste pasi si usa se dadu inlaturi. Pe ea intra doi ANBU si unul dintre ei avea parul blond, tot ciufulit. Am ghicit din prima ca cel blond este Naruto Uzumaki. Langa el, era un ANBU cu parul saten-inchis, lung pana la jumatatea spatelui. Satenul imi spuse sa ma ridic si sa-i urmez ca mergem in vizita la cineva. Acest lucru ma facu sa ridic o spranceana neagra, dar m-am conformat ordinului. Am iesit flancat de cei doi pe coridor si am pornit spre iesirea spre Penitenciar. Pasi nostri rasunau in ecou pe coridoarele goale si luminate.
- Vad ca ai ajuns ANBU, Naruto-kun. Cred ca Jirayia-san e foarte mandru de tine, ii spun blondului, facandu-l sa stranga mana in pumn.
Se pare ca tot implusiv a ramas si nu a facut nimic pentru as schimba acest lucru, care poate sa ii fie fatal. Celalalt ANBU mi-a spus sa tac din gura si asa am facut. Am vazut ca ne indreptam spre iesirea din acel loc infect si la poarta ma bagara intr-o camera si imi dadura vechile haine. Mi-a venit sa sar in sus ca un copil mic, cand primeste vreo jucarie. Cei doi ANBU se intoarsera cu spatele la mine si eu mi-am dat jos hainele acelea oribile de puscarias si mi-am tras pe mine pantaloni si bluza cu care am venit. Imi picioare aveam aceleasi incaltari. Dupa ce am fost gata, am iesit cu cei 2 pe poarta, indreptandu-ne spre un loc anume. Oameni din sat imi aruncau priviri indiferente. Deodata la mine vine un pui de pisica. Ma opresc si il iau in brate si acesta incepu sa toarca usor. Aud un glas de copilas si imi atintesc o privirea spre Naruto, cum vorbea cu stapanul pisicului.
- Poftim, eu nu am voie sa tina sa ceva, unde stau, ii spun copilasului si ii dau mica fiinta lipsita de aparare.
- Nu te lasa mama ta sa ti animale? Ma intreba acesta si eu am incuviintat din cap.
A vrut sa ma mai intrebe ceva, dar blondul il trimise la plimbare. Ce nepoliticos din partea lui, dar nu sunt in masura sa il judec. Pornim mai departe si dupa un timp, vad cu uimire ca ne indreptam spre spitalul din Konohai. In usa acestuia ne astepta Godaime. Cand am ajuns in dreptul femeii, mi-am plecat capul respectuos si la fel facura si escorta mea. Aceasta le dadu liber si apoi imi spuse sa o urmez. Intram in spital, in timp ce bolnavi se uitau la mine, ca la circ. Posibil nu au auzit ca m-am predat singur satului sau au auzit vreo alta versiune, dar nu imi pasa. Blonda ma informa ca fata este tinuta in viata doar de aparate si daca nu isi revine timp de doua saptamani, o deconeteaza de la aparate. Cand am auzit aceasta chestie, am ramas socat. Cum dracu sa isi ucida propria ucenica, fara sa ii pese atat de mult? Vreau sa ii spun ceva, dar femeia deschise o usa a unui salon si ma invita sa intru. Pe un pat, incadrat de diferite aparaturi medicale, se afla tanara ANBU. Pe fata avea o masca de oxigen si prin piele ace de la perfuzi. Doamne, dumnezeule! Ce a patit fata asta? Ma duc rapid langa pat, asezandu-ma pe un scaun dur din plastic, portocaliu si iau cu grija o mana in a mea, strangand-o usor. Tsunade imi spuse ca pot sa stau langa tanara, pana se trezeste sau moare, apoi ma voi intoarce inapoi in Penitenciar. Aprob absent din cap, in timp ce ii priveam fata alba, ca de ceara, parand atat de fragila, atat de muribunda… Ma aplec usor si imi lipesc buzele mele fierbinti de mana ei rece ca si gheata. Doamne! Ce a patit sarmana fata sa ajunga in halul acesta.
Ma ridic de pe scaun si ma duc la picioarele patului. I-au de acolo o mapa, pe care era trecuta toate datele necesare, pentru a sti exact ce are. Se parea ca pe rozalie o chema Sakura Haruno si a fost un ninja-medical. Trec rapid peste datele care nu ma interesau de fel si incep sa citesc ce a patit. Se parea ca avea sapte coaste rupte, fisura de craniu, mana dreapta distrusa, ruptura de femur si peroneu. I-au fost afectate organele vitale si de aceea se afla in coma de gradul patru. Cel mai mare grad posibil. Pun la loc mapa si ma asez din nou pe scaun. Fata aceasta avea doar doua alegeri. Una sa lupte cu moartea si sa iasa din coma sau doi, sa se lase doborata si sa moara, parasind aceasta lume. Ii iau din nou mana ei de gheata in a mea si o pup delicat.
- Lupta-te Sakura pentru viata ta si nu te lasa invinsa de nimic, spun ca pentru mine si imi lipesc fruntea de mana ei…
Simt cum o mana usoara ma atinse pe umar facandu-ma sa tresar. Imi ridic ochii alarmat si vad o tanara de aceeasi varsta ca si rozalia. Parul negru cu reflexi albastre la lumina, era lung pana aproape de fund si filat, la fel si bretonul. Ochii indigo, aratau ca facea parte din respectabilul clan Hyuuga. Langa ea mai era o fata cu parul satin, prins in doua codite-coc si ochii caprui-ciocolati, ma priveau uimiti. Vreau sa ma ridic de pe scaun, dar bruneta imi facu semn sa stau unde eram si apoi se duse in partea cealalta a patului. Puse niste flori in vaza de pe noptiera si pe urma isi privi prietena.
- Crezi ca se v-a trezi? O aud cum ma intreba cu glas secatuit de putere.
- Sper, raspunse satena in locul meu.
- Se v-a trezi, spun sigur pe mine. Trebuie sa se trezeasca, adaug foarte incet pentru mine.
Cele doua incuviintara din cap, dar ma priveau cu niste ochii cat cepele de mari, parca nu as fi in toate mintile. De fapt nu sunt, daca cred ca un om total strain mie, poate sa invinga moartea aflandu-se intr-o coma de grad patru. Dupa ce schimbam vreo trei sau patru cuvinte cu TenTen – satena – si Hinata – bruneta – am ramas singur cu Sakura. Shizune a avut bunavointa de a-mi aduce o tava cu mancare de spital, pe care am mancat-o foarte incet, incat duceam mancarea la gura, cand imi aminteam ca trebuie sa mananc. In concluzie mi-a luat in jur de o ora si ceva sa mananc tot sau ma rog aproape tot. M-am asezat pe scaun, lipindu-mi fruntea de mana ei, inchizand ochii. In linistea din spital, l-am auzit pe Naruto-kun, cum i-a spus lui Godaime, ca nu m-am miscat din salon, doar cand mi-a venit la baie si in rest sunt langa Sakura. Dupa aceasta mica conversatie suprinsa, am adormit…



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Capitolul nou!Ma bucur ca l-ai pus asa e repede ^^.Abia astept sa citesc continuarea, sa vad daca Sakura se trezeste si sa aflu ce se va intapla cu relatie dintre cei doi.

Trezirea

Au trecut aproape doua saptamani, de cand ma aflam in spital, langa trupul muribund al Sakurei. In timpul asta Shizune, asistenta doamnei Tsunade imi aducea de mancare si mai schimba o vorba cu mine. Asa am aflat ca ea e nepoata fostului iubit a lui Tsunade, pe nume Dan, care a murit in bratele ei. Am mai aflat ca are treizeci si unu de ani, cu zece ani mai batrana decat mine, dar asta nu insemna ca nu ne putem intelege bine. Stateam pe pervazul geamului si o priveam pe tanara, incercand sa mi-o imaginez cu se comporta cand era treaza si nu in pat de spital. Am facut-o o fata plina de energie, vesela, prietenoasa, sociabila si gata sa te ajute cand ai nevoie de ajutor…
- Itachi-kun vrei sa ma insotesti la o plimbare? Aud glasul lui Shizune cum ma intreba si continua rapid. Am sa iti spun ceva importand despre Sakura.
Ma ridic de pe pervaz si o urmez pe femeie afara din salon. Mergeam pe coridor fara sa scot un cuvant, dar ascultand atent pe tanara cum se plangea ca doamna Tsunade nu ii da nici o zi libera si mereu o chestioneaza, daca incearca sa filtreze cu Kakashi si mai stiu eu cu cine. Ce dracului am ajuns acum? Psiholog?Popa? Imi dau ochii peste cap, continand sa o urmaresc pe femeie, pana am iesit din spital. Mergem sub un copac la o bancuta si ne asezam pe ea. Peste noi se asternu o tacere grea si groasa, dar nu ma deranja, fiindca imi placea tacerea in care am intrat.
- Itachi-kun, sti de ce te-am luat cu mine afara din salon? Ma intreba bruneta, parca asteptandu-se ca eu sa ii citesc in stele pentru a sti exact raspunsul la care se gandea ea in acel moment.
- Daca imi spui tu, atunci voi sti exact de ce m-ai luat cu tine, ii raspund pe un ton rece, dandu-mi seama ca vroia doar sa cocheteze cu mine.
- Doamna Tsunade a hotarat ca in dupa-masa asta sa o deconecteze pe Sakura de la aparate si sa o declare moarta.
Raman uimit. Cum dracului sa iti ucizi propriul elev? Ma ridic de pe banca si pornesc in graba spre salon. Trebuia sa imi joc ultima mea carte din maneca si sa o fac pe fata sa se trezeasca. Stiam ca era un jutsu periculos, dar trebuie sa il incerc, fiindca daca nu incercam, ea murea… Stai asa! De ce am ajuns sa imi pese de o persoana, care am vazut-o doar o data sau de doua ori in viata mea, cand mai faceam parte din prostia aia de organizatie pe nume Akatsuki? Fiindca am fost singrul care am ajutat-o si pot sa o ajut? Fiindca eu m-am nascut in plin razboi si am luptat pe front si stiam ce inseamna cu adevarat moartea? Poate de aceea vroiam sa incerc sa ii dau o parte din energia mea vitala, pentru a o readuce la viata si ca Tsunade sa nu o omoare, prin deconectarea ei de la aparate.
Intru in salon si ma duc spre pat, unde rozalia respira superficial, in timp ce faceam niste semne din mana. Ii iau mana in ale mele si spun in soapta Forta vitala jutsu. Deodata simt cum toata energia mea din corp, se scurgea, asemenea firelor de nisip intr-o clepsidra, proaspat intoarsa. Pic in genunchi, incepand sa gafai, parca as fi alergat mii si mii de kilometri. Ma ridc cu greu, asezandu-ma langa Sakura si ii dau un mic sarut pe buzele care au inceput sa prinda putina culoare, apoi imi pun capul pe pieptul ei, inchizand ochii si asteptand sa mor, fiindca viata unui medic-ninja era mai importanta decat viata unui tradator…

Deschid ochii, raman socat sa o vad pe Tsunade-sama privindu-ma atent si pe langa ea se vedea o persoana cum statea in fund si citea ceva. Imi duc o mana la frunte si intreb ce s-a intamplat, iar femeia se multumi doar sa zambeasca, apoi pleca, dand la iveala ca Sakura si-a revenit si acum statea in fund, citind ceva. Deschid buzele sa spun ceva, dar cuvintele nu vroiau sa iasa, nici daca ar fi smulse cu clestele. Am renuntat sa vorbecs, dar trebuia cumva sa ii atrag atentia pentru a vedea cum se simte si pentru ai auzi pentru prima data glasul. Misc usor piciorul lovind in bara de metal al patului, atregandu-i fetei atentia, ce isi ridica ochii de un verde-crud spre mine si imi zambi usor.
- Cum te simti? Esti bine? Vrei sa bei ceva? Sa mananci? Ma intreba, iar eu i-am zambit, bucuros ca este bine si macar am putut sa fac ceva pentru ai salva viata.
Clatin usor din cap ca si raspuns, apoi incerc sa ma ridic in fund, supunandu-ma unui efort supraomenesc in momentul de fata, dar nu m-am lasat pana cand nu am stat in fund. Urmatorul pas era sa ma ridic in picioare si sa le cer luptatorilor ANBU sa ma duca inapoi in celula si sa imi astept setinta linistit si impacat cu mine insami.
- Itachi, stiu ce ai facut pentru mine si iti multumesc foarte mult. Iti sunt datoare pe viata la fel si Tsunade, iar de aceea ea a hotarat sa numai fi inchis in Penintenciar, ci sa fi lasat liber sa umbli prin sat...
- Domnisoara sunt periculos si locul meu este in inchisoare. Faptul ca nu am evadat pana acum, este ca m-am saturat tot sa fiu vanat pentru ceva ce nu am facut...
- Si de aceea Itachi vei sta cu Sakura in fosta ta casa din clanul Uchiha. Nu vei fi pazit, ci vei avea un sigiliu de chakra pe maini, aud glasul hokage-ului, ce imi dadu de inteles ca nu am cum sa refuz acest lucru si sunt la mana lor.
Aprob din cap smerit, apoi ma intind inapoi in pat, fiindca o ameteala usoara isi facu simtita in creierul meu. O aud pe femeie cum ne spuse ca maine ne externeaza pe amandoi si vom pleca la noua noastra locuinta insotiti de de doi ninja, iar armele mele se vor fi incredintate rozaliei. Oftez si inchid ochii scufundandu-ma intr-un somn adanc si fara vise, dar foarte odihnitor...

Dada...^_^....
Ce`mi place cand totul e bine :>
Astept nextu sa vad ce prostii fac aia singuri intr`o casa cat un palat =))
Spor la scris ;x

Se muta amandoi in casa cea mare....Ce tare suna!
Oare se vor intelege sau va fi acea Sakura dedicata iubirii pentru Sasuke....Abia astept urmatorul capitol! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Uuuu :x

Ce captivant, tot asa draga Dee!

Stii ca vrem next as aca nu ma chnui sa`ti zic in urmatoarele dati!

Inca o data super fic!

Vechiul camin

Spre groaza mea, zorile se ivira, iar soarele rasari intr-o torta de foc. Imi indrept privirea spre usa, unde intrara doua kunoichi, iar una dintre ele era Hinata, prietena cu Sakura, iar cealalta avea doua codite, ce ma ducea cu gandul la usi panda. Am asteptat foarte rabdator ca rozalia sa imi faca pe antebrate sigilile de chakra, apoi am iesit alaturi de cele trei fete, indreptandu-ne noul meu domiciliu sau vechiul domiciliu. A trebuit sa clipesc de cateva ori cand am iesit in strada, pentru a-mi obisnui ochii cu lumina puternica de afara. Pornim spre partea de vest a satului, oprindu-ne pe la vreo taraba pentru ca sa cumparam ceva de ale gurii. Intre timp la micutul nsotru alai - sateni se holbau la mine ca la un ciudat - mai veni un Hyuuga si l-am recunoscut ca fiind luptatorul ANBU care l-a potolit pe Naruto. Acest tanar Hyuuga ma privea cu arongata specifica clanului sau, ce o uram atat de mult, dar acum nu aveam voie sa comentez la unele lucruri. Totusi mi-ar placea o lupta cu un Hyuuga si daca am noroc, sa ii tabacest fundul putin prin tarana.
- Itachi, tine tu rosile si orezul, ma trezi din visare glasul rozaliei, ce imi dadu pungile in brate, chiar daca nu aveam destule bagaje, trebuia sa le mai tin si pe astea.
Dupa ce am plecat de la piata, Hinata cu Sakura au inceput sa vorbeasca fel si fel de chesti, in timp ce eu mergeam alaturi de Neji - cand ii s-a pronuntat numele am aflat - intr-o liniste adanca si groasa, cea ce ma bucura nespus de mult. Mi-ar fi placut sa il am pe el partener in Akatsuki, fiindca vanatorile de cai verzi prin lume ar fi fost mai placute, decat cu Kisame, ai carui gura nu ii mai tace nici mort sau poate ca atunci ii tacea? Ridic din umeri si ma opresc, cand vad poarta principala de intrare in clanul Uchiha. Simteam in mine un sentiment puternic de deja vu, asteptand ca de nicaieri sa il car pe Sasuke in spate, tata sa se astepte razamat de poarta, cu bratele in san, suparat ca suntem foarte apropiati.
- Esti bine? Aud glasul lui Neji, ce ma trezi transa in care am intrat fara sa vreau. Trebuie sa fie foarte greu sa te intorci in locul acesta plin de amintiri dureroase pentru tine, mai adauga, cand m-am uitat la el.
- Asa este, dar am sa supravietuiesc, ii dau dreptate si pornesc in fata, fiindca fetele nu stiau unde era casa mea.
Zambesc amar uitandu-ma la ea. Era exact cum mi-o aminteam acum opt ani in urma, dar vad ca usa era incuiata, ce ma facu sa ma incrunt. Dau cumparaturile lui Hyuuga si ma duc la burlanul din stanga usii glisante si bag mana in el, scotand o cheie murdara si putin ruginita. Descui usa si apoi o deschid, intrand in antreul de piatra, unde ne-am lasat incaltarile, urcandu-ne pe scandurile de bampus, lacuite, dar acoperite de un praf de o palma. Mergem in bucatarie, unde lasam cumparaturile pe masuta micuta, pe care am descoperit-o, fiindca a fost acoperita cu un cearceaf alb.
- Sakura-san, eu ma duc sa pornesc curentul si roaga-te sa ma curantez, spun calm si ies din bucatarie, pe veranda si indreptandu-ma spre coltul casei, unde stiam ca se afla usa beciului si sigurantele de la casa.
Cobor la capatul coridorului pe iarba si ma duc spre o usita micuta, din lemn cu incuietoara toata ruginita. Draci! Nu aveam chef sa caut cheia de la pibnita prin toata casa, asa ca am apucat manerul de la usa si am inceput sa trag. Aud un parait si in secunda urmatoare ma trazesc pe jos cu cleanta in mana. Ma ridic si pun yala cu totul - o data cu cleanta iesi si yala - pe podeaua verandei si cobor in beci, pipaind cu mainile balustrada subreda de lemn, pana am ajuns la capatul ei. Pe orbeste am cautat intr-un dulap, unde stiam ca se aflau lumanari si cu un cremene, am aprins una, care am pus-o pe un mic suport in forma de cescuta de sosuri si m-am indreptat spre un perete, unde se aflau sigurantele scoase. Dupa ce am curatat panza de paianjen, am inceput sa curat sigurantele pentru a le pune unde trebuia.
- Cine este acolo? Intreb, fiindca niste lucruri rasturnate imi atrase atentia de la lucru, privind spre coturile intunecate din incapere.
Ridic din umeri si ma reapuc de lucru, monandu-le cu grija sa nu ma prajesc, apoi ma indrept spre intrerupatorul ce se afla la capatul scarilor in partea dreapta cum se intra in beci. Cand il aprind, vad un pui de pisica neagra cocotat pe dulapul cu lumanari si cand ma vazu, saracutul animalut sasai la mine, pana l-am luat in brate si am inceput sa il mangai, ignorand ca isi baga gherutele in antebrat, ca sa il las in pace, dar aveam de gand sa il cresc.

- Ma mir ca hotii nu am incercat sa intre in casele de aici si sa fure lucruri, spuse tanara ganditoare in timp ce gatea, iar eu ma jucam cu pisoiasul cu o mingiuta ce am gasit-o prin beci.
- Fiindca acest cartier este protejat de un sigiliu stravechi. Cand nu a mai existat nici un Uchiha care sa calce pragul, oameni ce veneau sa fure de aici uitau de ce au venit. De exemplu azi, tu cu Hinata ai uitat de ce ai intrat pe strada principala si pana cand nu am trecut eu poarta, nu v-ati amintit, ii explic fetei, ce facea niste sandviciuri pe masuta.
- Si acum? Hoti ar putea sa vina sa fure, spuse ganditoare, dand putin salam pisoiasului, ce incepu sa toarca pe langa ea.
- Nu. Fiindca acest cartier a inceput sa fie locuit din nou de noi doi, sigiliu se activeaza doar noaptea, dupa lasarea intunericului. Nu-i asa Yanbu? Il intreb pe motanel, punandu-i numele fostui motan ce l-am crescut cand eram in Akatsuki.
Tanara ofta, apoi aseza in fata mea trei sandviciuri cu sunca, rosi, salata, crastaveti si branta, urandu-mi pofta buna. Ii multumesc pentru masa si incep sa mananc cu pofta, dupa ce m-am spalat pe maini.