Show me love [+18 pentru tot]

Nu detin nici un personaj din manga/anime-ul Naruto si nu fac profit de pe urma lui

Vor fi mici fragmente unde vor scrie Vision. Veti intelege ce se intampla acolo, pana atunci, have fun.


Cine sunt?... Aceasta intrebare ma chinuia mai bine de patru ani. Mai exact cand m-a gasit doamna Chiyo intr-o prapastie, cu capul spart si multe rani pe corp. M-am trezit speriata intr-o casuta micuta, dintr-un mic satuc de ninja din Satul Frunza, ce au renuntat la viata de oras, pentru un trai linistit si cam imbelsugat aici, printre copaci si izvoare. Tot ce imi aminteam, era prenumele meu: Sakura. De cate ori cand incercam sa imi amintesc si restul, capul incepea sa ma doara foarte tare, ca si cand creierul nu vroia sa isi aminteasca de... trecut...
- Sakura, ma trezi din visare glasul doamnei Chiyo, iar ochii mei verzi se atintisera spre batrana.
- Da, ii raspund cu glas trist si incarcat de remuscari, aratand ca am visat urat azi-noapte.
- Ce ai visat de data aceasta? Ma intreba batrana, asezandu-se langa mine, pe podeaua de lemn a verandei, din curtea din spate a casutei ce o aveam la marginea satucului.
- Tot acelasi vis. Bustul unie femei mature, un ras bajocoritor, cum cineva ma striga, o sabie ce tracu milimetric de gatului meu, doi ochii de sarpe, dar de data asta, a aparut un baiat cu parul negru, ce ma striga, ii marturisesc, iar doamna notase totul pe un carnetel, in care tinea evidenta cosmarurilor mele.
Chiyo credea ca sunt franturi de amintiri, pe care nu vreau sa mi le amintesc sau creierul meu le neaga, clasandu-le ca si cosmaruri. Nu-mi pasa ce sunt, atata timp cat nu imi arata cine sunt si cum pot sa folosesc tehnici medicale, pe care habar n-am cum le-am invatat. Cel mai ciudat era, ca toti shinobi care vin din Satul Frunza imi arunca priviri urate, dandu-mi de inteles ca am fost o persoana rea, dar ce am facut? Scutur din cap, iar firele de par de culoare roz, lung pana aproape de jumatatea spatelui, se ciufulira mai mult decat facea briza calduta de primavara. Trag aerul parfumat si ma ridic in picioare, scuturandu-mi pantaloni negri ce ii purtam si apoi tunica cu maneca lunga, de aceeasi culoare ca si parul meu, dar cu modele verzi pe la manici si guler. Iau cosuletul de langa mine si in picioare niste slapi din trestie.
- Ma duc sa culeg fructe de padure, ii spun batranei, apoi il iau pe Yue, catelulus care l-am salvat acum cateva zile din ghearele unui urs flamand.
- Sakura, stai, imi spuse Chiyo, apucandu-ma cu degetele de antebrat.
Ma intorc spre ea si aceasta imi dadu o katana, ca sa ma pot apara in caz de vreun atac, fiindca acum Satul Frunza era in razboi cu Satul Sunetului. O gramada de vieti risipite in van. Nu stiu de ce imi fac griji, fiindca acest lucru nu ma priveste pe mine, fiindca eu sunt doar un medic si atat, nimic mai mult sau mai putin. Pornesc prin padure, in timp ce fredonam o melodie lina si vesela in acelasi timp...

- Hai Yue, adu batul, spun, incercad sa il fac pe catelus sa imi aduca batul, dar el nu vroia.
Rad usor, apoi incep sa il mangai pe cap, ajungand sa il scarpin pe burtica, cand simt niste prezente straine in spatele meu, ce ma facu sa iau animalutul in brate si sa ma intorc dand cu ochii de o echipa de patru membri Anbu, ce stateau pur si simplu, privindu-ma atent. Scot katana, strangand si mai tare pe Yue la pieptul meu, ca sa il apar in caz de atac. Unul dintre Anbu, cu parul negru, lipsit de viata, se puse in pozitie de lupta, dar un luptator blond, ii apuca mana, dand din cap ca nu.
- Sakura, sti cine sunt? Ma intreba conducatorul Anbu, cu parul saten, lung pana aproape de fund, prins la varfuri.
- Ce sa stiu? Il intren speriata, dandu-ma cativa pasi in spate, cand al patrulea membru Anbu cu parul negru, facut tepi in spate, facu cativa pasi spre mine, cu mana intinsa. Lasa-ma in pace! Tip si ma intorc, incepand sa fug cat puteam de tare inapoi spre sat, lasand in urma mea, cosul plin cu fructe de padure.
Ii aud cum ma striga marind si mai mult spaima in mine. Ii dau drumul lui Yue, apoi ma intorc spre cararea de unde am venit si intind mainile in fata, cu palmele in jos, le retrag rapid si le intind din nou, dar cu palma in sus. Pamantul de sub picioarele mele, incepu sa vibreze, ca si cand in acel moment am produs eu acel cutremur. Dau cu piciorul in pamant si din el se ridica un nor imend de praf, fiind menit sa imi ascunda prezenta, pentru a putea fugi. Ma intorc, fac doi pasi si pic ingenunchi, apucandu-mi capul si tipand de durere.



- Sakura! Striga Chiyo pe mine, facandu-ma sa tresar speriata. Esti bine? Ce s-a intamplat? De ce esti acoperita de praf? Incepu batrana, in timp ce eu priveam pierduta in jurul meu.
O mare parte din copaci si iarba erau acoperite de praf, ca si cand cineva l-ar fi cernut acolo. Batrana ma intreba din nou ce s-a intamplat, iar eu izbucnesc in plans, punandu-mi capul pe picioarele ei, repetand intr-una ca sunt un om rau...

Inca un fic interesant.Imi place mult de Sakura cu parul lung.
Sper ca amintirile sa-i revina inapoi si sa isi aminteasca totul.Ma bucur ca Sasuke(cred ca e Sasuke) este in sat si face parte din ANBU alaturi de Naruto(cred ca e Naruto).
Astept urmatorul.

Tot ce auzeam era ropotul stropilor de apa, ce imi spalau trupul de praf si sudoare, dar ochii mei priveau in gol. Chiyo mereu evita sa imi spuna cine sunt persoanele din visul meu sau al cui apartin acele voci si cand insistam, ea ma trimitea sa cumpar una sau alta. De ce trebuie sa imi ascunda chiar trecutul meu de mine? Cine erau acei Anbu? Cum de imi stiau numele? Vocea conducatorului lor in suna atat de cunoscuta, dar inacelasi timp atat de straina. Oftez si opresc apa, ies din dus, punandu-mi un prosop in jurul trupului, ascuzandu-mi sanii, de marime medie ce ii aveam. Ma duc la chiuveta si incep sa ma spal pe dinti in timp ce imi priveam chipul in oglinda. Fetele din acest sat, la douazeci de ani, daca nu sunt casatorite sunt considerate fete batrane sau usuratice. Mda, eu nu am sa ma casatoresc pana cand nu aflu trecutul, nu ma linistesc...
- Ce naiba, mormai, cand suprind cu coada ochiului o umbra, la fereastra din spatele meu.
Dupa ce scuip clabuci de la pasta si imi sterg gura, ma indrept cu pasi mari, dar tacuti spre fereastra si o deschid brusc, dand nas in nas cu luptatorul Anbu cu parul facut tepi. Acesta duse degetul in dreptul gurii si facu shhh, apoi imi facu cu mana la revedere si se scufunda in umbra de sub el, lasandu-ma naucita cu totul. Ce a fost asta? Aud pasi pe coridor si inchid repede fereastra, apoi ies din baie, aproape ciocnindu-ma de batrana, ce imi spuse ca un Anbu ii aduse cosul meu cu fructe de padure. Ma incrunt usor si o intreb ce are, fiindca imi frangea mainile sub maneca tunici ce o purta, semn ca are ceva pe suflet si nu vrea sa imi spuna.
- Nu conteaza, spun pe un ton fals de veselie. Noapte buna doamna Chiyo, spun si ma indrept spre camera mea.
- Sakura, maine vei merge cu mine in Konohai sa imi cumpar medicamente, ma informa batrana, iar eu am aprobat din cap.
Nu-mi venea sa cred! In sfarsit ma ducea in Satul Frunza, dupa atata timp si numai o va lua pe Kaya, ca eu sa nu fiu ranita de oameni. Intru in camera si ma imbrac in pijama, zambind vesela, ca vad in sfarsit Konohai pe interior si nu numai zidurile din afara.

Am ramas uimita cand am trecut de protile mari. Niciodata nu vazusem atatia oameni, ce se plimbau pe strazile prafuite, pentru treburile zilnice. Genini ce plecau sau soseau din misiuni, jonini sau chiunini pe la un pahar de sake sau la dango, vaitandu-se de misiuni sau treburile primite de la hokage. Imi aranjez mai bine baticul, care imi ascundea parul, fiindca Chiyo m-a obligat, ca sa nu se uite lumea urat la mine. Mda... trebuia sa ma ascund si eu nu vroiam sa traiesc in umbra, dar sa traiesc in lumina, ma cam speria...
- Sakura! Trezeste-te! Ma trezi glasul batranei, zgarindu-ma putin pe timpane. Du-te si cumpara trei kilograme de teietei, imi spuse si imi dadu banii.
Pornesc spre patiseriem, in timp tot ce ma uitam dupa batrana ce se pierdu printre multimea de oameni, doar cocul din varful capului, ma ajuta sa o indentific. Mereu glumea, spunandu-mi ca eu i-am crizonat si mai rau parul decat era, doar sa ma tachineze. Trec pe langa un grup de tinere de aceeasi varsta cu mine, iar ele au inceput sa chicoteasca usor. Ma uit lung dupa fete, ne fiind atenta pe unde merg si ma ciocnesc de cineva, incat era sa pic pe jos. Doua maini puternice ma prinsesera de brate, facandu-ma sa scap un mic scancet de durere, fiindca m-a strans cam tare.
- Scuze, nu vroiam. Esti bine? Ma intreba o voce de barbat ce ma facu sa ridic ochii spre persoana respectiva.
Avea parul argintiu, tot tepi, intr-o parte, cu bandana acoperindu-i ochiul stang, iar chipul acoperit de o masca albastra. Ochiul sau negru, se mari cand ma vazu, apoi il miji, ca si cand as fi un infractor. Uram cand oamenii faceau acest gest in fata mea, ma faceau sa ma simt vinovata.
- Este vina mea, spun si imi plec usor capului.
Il ocolesc si alerg pana la pravalia, ce se afla la cativa pasi din punctul in care m-am ciocnit cu acel jonin. Deschid usa, ce fusese insotita de un clicet de clopotel de alama si am privit in jur. Erau rafturi intregi de paine, covrigei, foi goale de placinta si multe altele. La tejghea aparu o femeie invarsta de vreo treizeci si noua de ani, patruzeci, cu parul roz ca al meu, prins intr-un coc in forma de dragon. Ochii violeti m-au privit prima data binevoitori, apoi se marira de uimire. Inconjura tejgheaua si ma imbratisa, incepand sa planga pe umarul meu, repetand intr-una ca de ce m-au luat de langa ea. O indepartez pe femeie la o lungime de un brat privind-o atent in ochi, incercand sa imi amintesc, dar ca de obicei, ma lovesc de un obstacol dur in minte. Oftez si o rog sa imi dea trei kilograme de teietei.
- Deci este adevart ce se spune, spuse rozalia pe un ton trist si posac, facandu-ma curioasa. Ca esti atat de periculoasa incat si Akatsuki se teme sa dea nas in nas cu tine? Ma intreba ea, punand teieteii intr-o plasuta din plastic.
- Cine sunt Akatsuki? Intreb curioasa, punand plasuta in sacosa.
Femeia dadu sa raspunda, dar usa pravaliei se deschise brunsc, iar Chiyo ma striga, ca e timpul sa plecam. Ii mai arunc o privire si ies din magazin, in strada prafuita si insorita. Vreau sa o intreb pe batrana cine era vanzatoarea, dar ea ma apuca de brat si ma facu sa maresc pasul, soptindu-mi ca suntem urmarite. Ce frumos, n-am ce spune...

- Sakura te-as ruga sa numai pui intrebari despre Akatsuki sau mai stiu eu ce, cand esti in acel sat. Nu vreau sa fi inchisa pentru esti cine esti, ma certa bland babuta, scotandu-ma din sarite, chit ca afisam o fata calma si supusa.
- Dar cine sunt? O intreb, oprindu-ma din mers, punandu-mi mainile in sold, lasandu-mi capul intr-o parte, privind-o banuitor. Chiyo! Strig pe ea, spunandu-i prima data pe nume, cand ea isi pleca privirea.
- Iti arat acasa ce am descoperit, dar te rog eu sa nu incepi sa iti cauti trecutul, ca vei innebuni cu siguranta, ma avertiza ea si am pornit mai departe.
In sufletul meu se aprinse o mica speranta sa aflu o mica parte din trecutul meu si cine sunt eu cu adevarat. A trebuit toata taria din lume, sa nu ma reped in casa, cand am ajuns in acel satuc. Dupa ce lasam cumparaturile in bucataria micuta, Chiyo ma lua cu ea in beci si aprinse o lumanare, apoi punand pe o masa de lemn ce se afla acolo, un dosar ingalbenit si rupt pe alocuri sau mazgalit. Imi spuse ca acolo se afla un raport medicat, de acum sapte ani - cand aveam eu treisprezece ani - pe care l-a obtinut cu greu. Aprob din cap si ma asez la masa si dupa ce ii multumesc, deschid cu grija dosarul si incep sa ma uit prin el. Vad acolo radiografii a toracelui, a craniului, maini, picioare si cam atat. Iau raportul si incep sa citesc atent.



Restul raportului sau a asa zisului raport a fost patat de sange, care s-a intarit, nelasand sa se mai desluseasca nimic. Deci numele meu era Haruno? Iar femeia de la pravalie era mama mea? Mai recitesc o data acel raport, in timp ce lacrimi cristaline imi curgeau pe chipul socat de cele aflate. Incep sa plang in hohote, suspinand de durere. Deci eu eram vazuta ca o arma de shinobi si nu o fiinta ce poate simti sau suferi. Trag aer cu putere in piept si caut prin beci un creion si o foaie, apoi incep sa notez intregul raport, sublininand "unul dintre stravechi", "blocaj chakra", "clanul Chikyū", "Godaime trebuie sa o subjuge" si "Uzumaki". Bag hartia in buzunar si pun la loc foile din acel dosar, apoi urc sus, ducandu-ma direct in camera mea, neadresand nici un cuvant batranei. Cand am ajuns in camera mea, am cautat un caiet la care puteam adauga file si am inceput sa creiez sectiuni pe el. Incepand de la vise, pana la documente si spune de oameni, avand grija sa nu ma prinda Chiyo cu el.

Stateam la masuta micuta din gradina si mancam impreuna cu baba, ce a pregatit, in timp ce lanterna ce ne lumina, gradina, prajea mustele. De obicei cinele luate in gradina, erau pline de glume si voie-buna, dar aceasta era incordata, iar baba tresarea la fiecare zgomot pe care il auzea. Nu era singura incordata. Eu cercetam sansele mele de a pleca din casa, fara sa ma simta ea sau sa ma opreasca prostia de sigiliu ce la pus in jurul casei. Trebuia sa fac cumva sa trec de el, fara sa o alarmez pe doamna, ca si asa existenta mea pe acest pamant este degeaba. Oftez si privesc copaci din jurul nostru si atunci imi veni o idee, ce ar putea sa ma scape de acea alarma idioata.
- Doamna Chiyo, in pamant exista aer? O intreb, apoi m-am facut singura proasta, fiindca exista.
- Sakura, normal ca exista. Carchita, viermi, gandati traiesc sub-pamant. Cateodata ma faci sa cred, ca tu incepi sa iti pierzi si mai mult memoria, decat o ai, mormai batrana, enervandu-ma.
Imi plec capul cuminte, chit ca imi venea sa ii carpesc una intre ochi. Am continuat sa mancam intr-o liniste de mormant, ca pana acum...

Minunat ficuu`! Ceva a la Dee logiic!
Oricum ai asa multe ficuri frumoasse ca nu am timp sa le citesc!!
Chiar apreciez cat scrii tu si ficul ata e frumos!!
Imi place tot cum descrii si titlu`i dragut!
Asteptam next si cat de repede poti tu nu te fortez!

Ma ridic din pat cu grija sa nu scartaie arcurile si am scos de sub el o paiata de paie cu peruca, cat mine de intalta. Imi dam jos pijamaua in care dormeam, ramand intr-un maiou din plasa, peste o bluza neagra cu manici largi si mai lungi decat mana mea, expunandu-mi umerii. Imi aranjez pantaloni negri, pe picior cu o multime de buzunare. Pun paiata in pat si aranjez plapuma in asa fel incat as dormi eu acolo. Imi iau din dulap un rucsac maroniu, cam greut si la sold o katana, dar foarte speciana. Era o katana pentru duel, ce se desfacea in doua, pentru a lua cate una in fiecare mana, apoi le foloseai ca pe o singura arma, astfel erai ca un bebelus ce invata sa mearga. Trag aer in piept si imi prind parul intr-o coada de cap, apoi imi iau in mana sandalele negre, cu talpa joasa si foarte usoare. Deschid usa de la camera in cea mai mare liniste, apoi tot asa de incet o inchid. Pornesc pe varful degetelor - nici chiar asa - spre beciul casei, cu urechile ciulite dupa zgomote, iar cu ochii dupa eventuali Anbu, care ma supravegheau din cand in cand noaptea. Ultimul lucru care il mai vroiam pe cap, erau acei luptatori Anbu, ce isi serveau suveranul cu atata indarjire, incat si-ar vinde si sufletul pentru el sau ea. Idioti, imi veni singurul cuvant in minte. Am zambit usurata, cand am deschid usa de la beci, apoi am coborat acolo, intericul, cuprizandu-ma in intragime. Ma incalt cu sandalele si ma pun in genunchi, lipind palmele de pamant. Inchid ochii, concentrandu-ma asupra taranei care o simteam sub palme, iar in minte se forma imaginea poienii in care i-am vazut pe luptatori.
Stau asa cateva minute si deschid ochii dezamagita, ca sa raman socata, trezindu-ma in poienita aceea. Ma uit in jurul meu speriata, in timp ce inima imi batea atat de tare in piept, parca ar fi o toba. Trag cu lacomie aer in piept de cateva ori, apoi ma ridic in picioare si pornesc spre adancul padurii, pentru a ma indeparta cat mai mult de satuc si pentru a gasi pe cineva care sa ma indrume spre clanul Chikyū. Nu stiam de ce, dar undeva in adancul meu simteam ca in acel clan trebuie sa cunosc pe cineva care imi va raspunde la intrebari sau sa imi explice cine sunt Akatsuki si sa ma indrume spre ei. Mergeam leganandu-ma pe carare, fiindca eram obosita din cauza acelei smecheri cu pamantul. Ma impiedic si pic pe jos, ramand pe iarba si adormind fara sa vreau, sub bolta copacilor.

Trilul pasarilor impreuna cu razele soarelui ma facura sa deschid ochii si sa constientizez ca am fugit de acasa. M-am ridicat de pe iarba ce mi-a servit drept culcus, apoi m-am sucutrat pe haine de praf. Am inceput sa continui drumul, dar arucand la intervale scurte de timp, priviri in urma mea, fiindca aveam sentimentul ca sunt urmarita. Ca sa fiu sigura, imi pun o esarfa pe cap si invelindu-mi parul cu ea, ca sa nu fiu recunoscuta dupa el, fiindca ultimul lucru de care aveam nevoie, era sa fiu tarata inapoi. Dupa un timp ajung la un izvor, unde imi umplu sticla de doi litri de apa curata si mai beau. Aud zgomote, iar in apa cristalina si limpede, vad cum trec deasupra mea trei luptatori Anbu, urmati de un caine mare alb, numai bun sa te inhate si sa te inghita intreg. Astept pana se indeparteaza, apoi oftez usurata si plec de la izvor, indreptandu-ma fara tinta spre Vest. Cumva simteam ca acolo trebuia sa caut, ca sa gasesc raspunsurile.
Dupa un car de ani ies din padure si vad un magazin de Dango, cea ce ma facu sa zambesc bucuroasa, ca as putea sa obtin indrumare. Pornesc cu pas grabit, dar vad cainele ala mare si cei trei luptatori impachetand alimente. Pe doi dintre ei i-am recunoscut. Tipul blond, cu parul ciufulit, cu o constitutie solida si cu muschi puternici, dar cum se spune: Multi muschi si nici urma de creier. Celalt tip era brunetul care a fost la fereastra baii mele. Acesta avea o costitutie atletica, cu muschi de pantera, aratand ca a crescut un timp in conditi nu chiar prielnice pentru un adolescent. Oftez si fac miscari din maini, pe care le-am invatat de la Chiyo, pentru a-mi schimba culoarea parului si a ochilor. Mi-am schimbat ochii intr-un albastru-deschis si parul in alb, iar hainele in culori vesele. Ma indrept spre magazin, iar cainele incepu sa latre, pana cand un tip cu parul saten, tot ciufulit, usor rotofei, dar fara burtica, isi potoli patrupedul, numindu-l Akamaru. Akamaru..., numele imi sunea cunoscut in minte, dar nu voriam sa il caut acum sau sa incerc. Scot un creion si mazgalesc numele cainelui pe materialul rosul al bluzei.
- Vi din satucul din padure? Ma intreba stapanul cainelui, aratand cu degetul aratator spre padure.
- Aaa... da, raspund, iar in glas se simtea tremurul, fiindca oricand puteam fi descoperita.
- Uite, mai spuse si arata o poza cu mine, dar acolo aveam saisprezece ani, cu parul taiat scurt, pana la umeri, dar in loc de privirea inocenta si timida, acolo aveam o privire rece, distanta si nebuna. Aceasta fata a fugit din acel sat azi-noapte si ne intrebam daca ai vazut-o cumva? Ma intreba satenu, iar eu dau din cap.
Acesta ofta si le spuse ca e timpul sa plece de acolo. Blondul cu cainele trecura pe langa mine, iar eu vreau sa ma duc in magazin, cand cineva ma prinde de antebrat. Ma intorc speriata si il vad pe luptatorul Anbu brunet, dar masca data intr-o parte. Avea ochii negrii, obligi ca la pisica si in fata doua suvite ce ii sporeau acea aura de mister, care i-o dadeau ochii. Buzele erau usor subtiri, formau un mic suras trist, dar si protector. Ridica mana si o aseza pe obrajul meu, cu grija sa nu ma zgarie cu unghile alea de pisica ce le aveau Anbu la manusi.
- Mergi spre Vest si vei afla raspunsuri, spuse tanarul si lua mana de pe obraz, ca sa-mi ia mana in a sa. Asta mi l-ai dat inainte sa te pierzi pe tine si sa credem ca ai murit, continua si puse in palma mea ceva usor greut. Sper ca intr-o zi iti vei aminti de mine si ma vei cauta, pana atunci, la revedere, imi sopti ultimile cuvinte.
Isi puse masca si se indeparta de mine, pornind dupa camarazi sai. Deschid palma si raman uimita sa vad o semi-luna cu o steluta, prinsa de o panglica neagra. Ating cu degete tremuratoare acel micut si delicat si simt cum capul incepe sa ma doara, ca si cand cineva ma loveste in el cu un par.



- Nu se poate... nu se poate..., murmur privind socata pamantul, in timp ce acel jutsu de schimbare a culorii se rupse.
Se pare ca baiatul ala avea legatura cu mine, dar de ce nu am putut sa imi amintesc numele sau? De ce? Aud niste pasi si imi ridic speriata privirea, intalnind ochii barbatului ce avea in stapanire magazinul de Dango.
- Tu esti criminala ce a asasinat-o pe nepoata shogunului Tarii Vantului..., incepu sa strige, dar numai continua ca l-am prins de gat.
Mana invaluita intr-o chakra de culoare neagra, trecu prin gatul sau, scotand sufletul. Corpul ii se prabusi la pamant ca o papusa caruia ii sa taiat sforile. Stang spiritul de gat pana in ucid, apoi apuc corpul fara viata arucandu-l in coliba. Dau foc casei si pornesc in fuga spre Vest, fiindca intr-un fel aveam incredere in acel Anbu. Ating in treaca medalionul ce se afla sub esarfa, ca sa fiu sigura ca este inca acolo, in timp ce alergam cat puteam de tare, fugind ca o criminala...

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Buna draga Dee . Ahii , alt fic , acelasi autor , o noua poveste :3 ... bineinteles +18 . Rawr . xD Deci , din cate ti-am mai spus sunt foarte multumita de pledarea ta la acest capitol . Imi place mult cum scrii . xD La tine mereu nu pot scrie mult , ouff , scriitoare uie sa te faci ep cuvantul meu !! Nu cred ca mai e cineva pe forum cu atatea ficuri aici , si inca si frumoase .
Astept next . xD Paa !!