Horror Mysteries[+18]

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Sam Dec 10, 2011 2:05 pm

DITAMAI Talentull!

Tot asa sa ai ficuri nu ca ale mele>.>!

CE`mi place mie cum descrie fata asta!

Bai v`am zis oare ca o bat daca nu`mi aduce nextul!

Atunci anunt`o tu deLL!=]]

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Mar Dec 13, 2011 8:04 am

Stiu animeul e super pacat ca a avut doar 12 episoade.... ummmm

Adu nextul,nextul,nextul...
Deea esti o artista... un talet care trebuie descoperit... fuu

Abia astept nextul.... fuu

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Lun Dec 19, 2011 8:25 am

Capitolul VIII:Masca

Inaintez prin amintirile care curg prin capul meu ca izvoarele in plina vara,dar zaresc si amintiri care sunt ca turturii de gheata pe care nu ii pot sparge,acelea sunt amintirile pierdute.Oare unde sunt?...Sa te trezesti singura,in intuneric,sa te afli in propriul tau creier si nu stii unde se gaseste ceea ce cauti sau ce cauti.Sa nu stii ce cauti si sa nu sti unde ca cauti,suna infernal,la fel ca si "Nu imi amintesc....Nu stiu cine sunt..."Asta ma intreb si eu....oare ce caut?Ma caut pe mine sau caut un raspuns la intrebarile mele?Poate cealalta eu s-ar fi descurcat mai bine in aceasta situatie.Talpile mele ating ceva umed,lasand in urma mici valuri,apa.Imi inchid ochii,simt nevoia sa ma concentrez putin,sa ma gandesc la lucruri bune.Si care ar fi acelea?Nu am nici un lucru bun in viata,poate doar colegii mei,dar ei nu m-ar ajuta sa aflu ceva de mult pierdut.Kris!Ma voi gandii la el,la momentele frumoase petrecute impreuna si la modul ciudat in care m-a gasit,el a fost prima persoana pe care am vazuto,parca eram un nou-nascut care vede pentru prima data un om.El fiind primul vazut de mine,el trebuie sa fie cheia misterului.Intensific puterea si imi adun toate fortele,ma concentrez pana cand simt ca imi pocneste capul,ignor durerea si ma calmez pentru un moment.

Deodata simt un val racoros,o briza calda de vara,imi deschid ochii,iar in fata mea se afla un conac imens.Impodobit cu plante agatatoare,mai precis trandafiri rosi,multe geamuri de toate marimile,vopsit intr-un alb impecabil si cu stalpi din marmura alba,podea fiind acoperita tot cu marmura.O casa de vis,in asa casa as fi vrut sa locuiesc.Calc pe podeaua acoperita cu marmura,dar nu simt nimic.Pun mana pe clanta usii enorme care era in fata mea,dar....Degetele imi trec prin ea.Ma uit ingrozita la mana mea fantomatica care trece prin lucruri,asta inseamna ca si eu trec prin lucruri,deci sunt o fantoma.Dar nu este posibil?!Este imposibil.Dalian calmeaza-te,fi calma,este doar un vis sau poate o amintire pierduta in care tu te-ai ratacit.Vei gasii calea de intoarcere fara probleme.Trag aer in piept si imi fac curaj sa trec prin usa.A fost foarte greu avand in vedere ca eu deschid usa nu trec prin ea.Privesc in jur si vad o doamna imbracata complet in negru,parul de aceiasi culoare lasat liber.Tinand de mana o fetita de vreo cinci ani,cu parul de aceiasi culoare,imbracata intr-o rochita alba.Langa ele era un domn cu parul alb.Am mai vazut-o pe acea femeie si in celelalte vise ale mele,adica doar in unul.
- Ma auziti?Intreb eu incercand sa vad daca ma aud.Nimeni nu s-a intors,sunt total invizibila.Merg mai aproape de ei si observ in pragul usii un baietel de vreo zece ani,cu parul alb si cu ochii aurii.Fetita isi trage mama de maneca,cu aceasta ocazie i-am vazut fata...era micuta Dantalayna.
- Mami cine este el?
- El este Sebastian.Face parte din clanul de vampiri pur-sange,in urma cu cateva zile familia lui a fost atacata de catre un grup de vanatori,el a fost singurul supravietuitor si este de datoria familiei noastre sa aiba grija de el.
- De ce acei oameni ne tot ataca prietenii?De ce nu ne lasa in pace?Noi nu ne bagam in viata lor,nici ei sa nu se bage in a noastra.Fetita pare revoltata si suparata.Se desprinde din mana mamei sale si fuge la baiat.Il i-a pe nepregatite in brate,iar Sebastian,asa am inteles ca-l cheama,ramane uimit.Ce fetita smechera!
- Nu iti face griji,noi vom fi langa tine,vom fi noua ta familie,iar tu vei fi fratele meu.Am uitat....eu sunt Dantalayna.Baiatul o desprinde de pe el si ii pune mana in cap,mangaind-o usor.
- Ma bucur.Ai un nume frumos,dar e prea lung.Iti voi spune D....

- Dalian?Simt o mana rece pe bratul meu si o voce calda imi spune sa ma trezesc.Motai cateva secunde dupa care ma ridic in sezut,stergandu-mi ochii cu maneca bluzei de pijama.Ii deschid si privesc atent in jurul meu.Kris era pe dunga patului si se uita la mine.Privirea lui blanda ma incalzea,iar zambetul sau din coltul gurii imi dadea o senzatie ciudata.As vrea sa intreb despre cele petrecute aseara,despre faptul sa tuseam doar sange si ma simteam ingrozitor,dar nu as vrea sa stric aceasta atmosfera superba.Eu fiind musa la care se uita incontinuu.Ochii sai albastrii,imi intra foarte usor in suflet, lasandu-i lui cale libera sa imi descopere toate ofurile si supararile.Salteaua se misca usor si observ ca se aseaza mai aproape de mine.Inima mea este din noua o bomba cu ceas contra cronometru,asteptand sa explodeze din moment in moment.Obrajii mei capata o noanta rosie si simt cum imi ard cu putere.Kris isi trece degetele prin parul meu si se apropie din ce in ce mai aproape de mine.Imi inchid ochii,stiind ce urmeaza.Astept,dar nu se intampla nimic.Ii deschid inapoi si vad ca tine in mana o pana alba.
- Ai avut o pana in par -o pune pe deget si o sufla,respiratia lui ajungand pana la mine,mirosea a pasta de dinti-.Haide! Intarzii la scoala!Se ridica de pe pat si linistit iese afara dupa ce a dat anuntul.Asta e tortura!Gata Dalian,azi ai intalnire cu Edwin,nu-l lasa pe nesuferitul tau de frate sa te indispuna.Dar nu e nevoie sa faca el asta,ma indispun singura cu intrebarile prostesti care imi vin in cap.Daca am tusit sange de ce podelele sunt curate?De ce nu sunt la spital?Oare am visat?Ma ridic din pat cu lene si merg la baie,dar nu inainte de a insemna pe calendar data de 28 Octombrie.Mai sunt cateva zile pana la Halloween.Abia astept!Imi piaptan parul,ma spal si imbrac uniforma.Sunt gata de plecare.O sun pe Saya sa vad pe unde e si plec sa o astept langa libraria de langa scoala.Cobor scarile care scartaie de fiecare data,ce as vrea sa fi avut o casa ca in visul meu....Era sa uit!Fug repede pana in bucatarie unde Kris isi savura cafeaua.
- Cunosti vreun Sebastian?Am intrebat.Ceasca ii cade din mana,cafeaua varsandu-se pe podea.Ma priveste mirat pentru cateva secunde dupa care se ridica,i-a o lavaliera si curata pata neagra,fara sa ma bage in seama.
- Te-am intrebat ceva am nevoie de un raspuns.Un "Nu!" raspicat ii iese din gura,tintindu-ma cu o privire ca de gheata.
- Nu trebuie sa fi asa de dur.Mi-am plecat privirea in pamant si am fugit afara din casa.Fara sa imi dau seama lacrimile au inceput sa imi curga,iar suspinele se auzeau.Am incercat sa le sterg,dar ele continua sa se scurga pe obrazul meu fara incetare.Parca Kris a aruncat o sageata undeva intr-un punct slab mie si a spart un balon mare cu apa care acuma se afla pe fata mea sub forma de lacrimi.Ma impiedic de o piatra si cad....dar o pereche de maini ma prinde.Imi sterg lacrimile si ma uit in sus,o pereche de ochii cunoscuti se uita la mine.Era Edwin.Ma ridic in picioare si il imbratisez.
- Dalian?C-Ce faci?Ma intreaba acesta,eu lipindu-mi fata de pieptul sau masiv.
- Te rog du-ma undeva,nu la scoala,altundeva,unde sa pot uita.Ma mangaie pe cap si isi incolaceste mainile in jurul taliei mele.
- Haide cu mine,unde vei merge vei uita de suferinta....M-a luat de mana,dar geanta de scoala a ramas pe trotuar,am vrut sa ma duc dupa ea,dar mana lui ma trage asa de repede,unde nu stiu,dar am incredere in el...

Imi pare rau daca este prea scurt capitolul.....

Femeia,mama Dantalaynei
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Cu Sebastian nu am gasit poza cand e mic,dar in curand o sa pun o poza cu el cand e mare....o sa vedeti voi de ce wink

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Lun Dec 19, 2011 10:37 am

Deea, este superb!!!

Imi place asa de mult cum descrii si felul cum gandesc personajele tale!Este absolut fantastic...

Ai cu adevarat foarte mult talent si abia astept sa-ti citesc prima carte publicata de tine ^-^

Am simtit fiecare sentiment al personajelor tale ,ceea ce ma incanta foarte mult!!!Esti o scriitoare extraordinara...

Abia astept next-ul... rugaminte

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Vin Dec 23, 2011 10:05 am

Capitolul IX:Dincolo de masca

El a spus "Haide cu mine,unde vei merge vei uita de suferinta....".Eu l-am crezut.Acele cuvinte m-au linistit,m-am bucurat sa le aud,dar ceva nu mi se pare in regula,ceva in mine imi spune "Nu te duce".Totusi daca ma gandesc mai bine,unde ar fi acel loc unde sa nu mai simt suferinta si daca nu mai simt suferinta atunci nu voi mai simti nimic si daca nu voi simt nimic inseamna ca voi fi....moarta.O carcasa goala parasita de suflet.Ma trec fiori numai cand ma gandesc....Dar el nu e asa,nu voi pati nimic rau cat timp sunt cu Edwin sau cel putin asa cred...
-Dalian?Dalian?Te simti bi.....Aud ca prin vis vocea lui Edwin strigandu-ma,iar privirea mi se intetoseaza,totul se invarte in jurul meu....

Imi amintesc ca atunci cand eram mica lesinam de multe ori,pe strada sau acasa,uneori si la scoala.Clara m-a dus la medic,dar nu am primit nici un diagnostic.Niciodata nu i-am spus lui Kris deoarece stiam prima lui reactie:Va lasa toate studiile,va lua un avion spre Japonia doar din simplul fapt ca sa vada daca eu sunt bine,ceva obisnuit pentru el.Mai tarziu am mers la mai multi medici,am umblat din spital in spital.Unii medici spuneau ca este anemie,alti ca sufar de anorexie, nici eu nu stiu ce sa mai cred,mai ales cu noile intepaturi si arsuri in zona gatului si acea tusa cu sange.....Poate am o boala grava care inca nu s-a depistat sau poate ca boala este la cap....multi oameni mi-au spus ca am o imaginatie bogata si imi pot imagini multe lucruri,poate ca si de data asta este la fel,iar eu nu sufar de nimic,imi doar imaginez...cine stie....

Simt ceva moale care imi astupa gura,o respiratie care se combina cu a mea si o senzatie foarte ciudata.Imi deschid ochii,ma aflam intr-o camera intunecata,stand nemiscata pe un pat....si am surpriza sa-l vad pe Edwin deasupra mea,sarutandu-ma.Mainile sale ma tin strans,de parca nu ar vrea sa imi dea drumul vreodata.Cum am ajuns in situatia aceasta?
- Dalian...Imi sopteste numele printre gafaieli.
- Ce...ce faci?
- Te fac sa uiti de suferinta.Asta i-am cerut si asta primesc,dar nu in acest mod.Incerc sa scap din stransoare,dar nu fac decat sa-l fac sa ma stranga si mai tare.Nu simt nimic,nu imi place,imi este sila,greata,ma simt oribil!Il resping din ce in ce mai tare,dar parca el nici nu isi da seama si continua jocul.
- Nu intelegi,eu nu vreu!Da-te de pe mine,te rog.Nu ma asculta si continua sa imi desfaca nasturi de la camasa.A ajuns prea departe.Incerc sa-l imping cu toata forta mea,dar nu da inapoi.
- Edwin,am spus sa incetezi!Isi apleaca buzele deasupra urechii mele drepte si imi spune: "Spune-mi Edward".In acel moment am impietrit de frica.Mi-am dat seama de greseala pe care am facuto,de faptul ca colegii mei aveau dreptate,el era Edward,numai eu nu mi-am dat seama sau poate nu am vrut sa imi dau seama,poate am vrut sa neg adevarul sa fac sa para ca totul era bine,cand defapt era ceva mereu putred la mijloc.Erau prea multe coincidente,numele lor semana,
aveau aceiasi infatisare,cum era descrisa in carte,el a aparut a doua zi dupa ce am citit povestea,desi niciodata nu l-am vazut prin scoala am crezut povestea pe care mi-a spus-o,o poveste trista care sa ma faca sa il cred un baiat amarat, batut de soarta,a jucat un rol,rolul de catelus amarat care vine cu coada intre picioare incearcand sa isi convinga stapanul sa-i dea o bucata din carnea pe care o manca,un caine ordinar care musca mana stapanului sau.Un caine ce nu merita iertat....Un demon care s-a ascuns dupa o masca in tot acest timp si acuma isi arata adevarati colt.Dar aici e vina mea,eu nu am vrut sa cred,eu l-am ajutat,l-am incurajat si am fost alaturi de Edwin,pardon Edward,eu am vrut ca el sa vada ca are prieteni si sa uite de "oribilul" trecut,eu am vrut sa-l fac fericit,dar el m-a tradat si am cazut in capcana lui...eu sunt de vina de ceea ce urmeaza sa se intample.Am fost oarba de la inceput,daca as fi ascultat de Josh atunci cand a spus ca nu are incredere in tipul asta,poate m-as fi intrebat "De ce nu are incredere in el?"Si atunci as fi cautat un raspuns pe care mai devreme sau mai tarziu l-as fi aflat si atunci m-as fi ocupat de acest demon scapat din Obscura....Este ca in poveste,el se va culca cu tine dupa care te ucide.Nu am de cand ca mor acum si mai ales in acest mod.Am de gand sa imi jos ultima carte si sa vad ce va iesi.
- Aaa...Edward,ma vei ucide dupa?
- Intrebare stupida,normal!Sunt un pshihopat scapat de la spitalul de nebuni Obscura eliberat de minunata asistenta Dalian dupa ce am fost inchis de dragalasa Dantalayna.Ce fetita draguta,era asa de mica,dar cu puteri extraordinare,frumusetea ei m-a fermecat,abia asteptat sa creasca si sa o incerc,dar am fost inchis inainte de asta.Am auzit ca familea ei a murit sau ceva de genul,iar ea a disparut.Dupa ce voi termina cu tine,ma voi ocupa de gasirea ei,ea este perechea mea,desi
m-a inchis,in tot acest timp nu m-am gandit decat la ea.O scumpete de copila!
- Am crezut ca Lina era marea ta dragoste?
- Glumesti?!Niciodata,era frumoasa,dar nu m-am indragostit niciodata de ea.Inima mea apartine Dantalaynei.Raspunsul lui m-a surprins.
- Atunci de ce te-ai sinucis dupa ce ea s-a sinucis?
- Inca o veste soc,pentru mine.Nu-i adevarat!Satenii satului au aflat de faptul ca sunt un demon si m-au alergat cu furci si torte,ca sa scap m-am aruncat in mare.Iti dau un sfat:Nu crede tot ce scrie in cartea Obscura.Acum inapoi la treaba.
- S-stai....m-ai spune-mi despre Dantalayna,cum ai intalnito?
- Oi fi eu nebun,dar prost nu-s.Ce pui la cale?...In fine daca insisti sa iti spun atunci voi incepe.Oricum vei murii.Cand am murit,o fetita a aparut in fata mea,mica,fragila si tine-a in mana un ursulet.Avea parul negru pana la fund si ochii sangeri.M-am indragostit de ea din prima clipa.Atunci i-am jurat credinta si m-am supus ordinelor ei.Am facut tot ce imi cerea doar din simplul motiv ca o iubeam...Ce face omul din dragoste!Am incendiat un sat de oameni numai pentru ea.Ea ura oameni,pentru ea oamenii erau cele mai josnice creaturi.M-a sigilat in carte deoarece au obligato parinti ei,dar eu o voi gasi si o voi face a mea.Impreuna vom conduce lumea si vom face dreptate.
- Ce planuri stupide-spun badjocoritor-Ea a disparut de multi ani,daca cumva e moarta?Privirea lui se schimba si devine nervos.
- Dantalayna nu a murit!Tu nu ai de unde sa sti cat de puternica este ea,nu are cum sa moara.Tu sti defapt cine este ea?
- Nu am nici cea mai vaga idee.
- Ea a fost numita Regina Demonilor.Poate controla pe oricine,poate face ce vrea din oricine,atunci era o copila,dar acum...cand a disparut avea cinci ani si au trecut unu,doi....zece ani de atunci.Acum ar trebui sa aiba cincisprezece ani,gandeste-te ce poate face acum.
- Ma gandesc,dar daca tu spui ca ea e in viata atunci de ce nu te-a eliberat din carte ca sa puteti fi impreuna?Nu crezi ca
s-a folosit de tine pentru treburile murdare si apoi te-a aruncat in carte,iar acum traieste linistita si a uitat de tine?Devine si mai nervos incat imi da o palma,dar eu raman calma deoarece asta e planul meu.
- Sa nu mai spui asta niciodata!Ea ma iubea si eu la fel.Acum sa nu ne mai abatem de la subiect,sa continuam.In timp de buzele sale scarboase coborau pe gatul meu,ma concentrez si pun in aplicare ceea ce am exersat multe zile.
- De ce nu te mai zbati ca o pisica in apa?Imi placea mai mult inainte.
- Nu ma zbat deoarece nu am de ce,a venit partenera mea!O scot de sub perna pe Obscura.Am exersat transportul ei multe zile,in cazul in care nu o am la mine si am nevoie de ea sa ma concentrez si sa o fac sa imi apara in mana.A functionat!Il imping cu picioarele pe Edward incat cade din pat.
- Tu chiar crezi ca ma vei inchide-incepe sa rada-Tu cumva te crezi scumpa mea Dantalayna?Nimeni nu e ca ea!Vorbeste de mine ca sunt nebun,dar tu?Care te crezi alta persoana,cum crezi ca esti?
- Nu ma cred nimeni si nimic,eu sunt Dalian Dalion!
- Lasa glumele,haide nu am mult timp,vreu sa imi caut perechea cat mai repede.Deschid cartea la povestea lui si incep sa citesc fragmente din ea,iar la final spun:
- Demonule sub forma umana pe nume Edward,intoarce-te unde ti-e locul,acolo unde te-a sigilat stapana ta, Dantalayna,intoarce-te in Obscura! Din carte iese o lumina orbitoare si un vartej il trage pe Edward inapoi in ea.Am inchis ochii pentru cateva secunde si i-am deschis dupa ce nu am mai simtit nici o adiere de vant.In camera nu mai era nimeni inafara de mine.Am inchis cartea si mi-am inchis nasturi de la camasa,mi-am luat sosetele,sacoul,pantofi si am plecat din camera.Inca o treaba terminata,inca un personaj sigilat.Doamne multumesc ca am scapat cu viata si planul mi-am iesit, am reusit sa ma concentrez destul de mult in timp ce el vorbea incat sa imi chem partenera.Eu si cartea interactionam destul de bine,o tratez ca si cum ar avea viata,iar ea imi raspunde la comenzi.Un duo puternic.

Am iesit din acea casa,acuma sa gasesc drumul care ma duce inapoi.Este seara si s-ar putea sa fie foarte greu,mai ales ca eu locuiesc intr-un cartier de la marginea Tokyului.Tin in brate strans cartea si ma uit in toate partile,poate voi gasi un indiciu care sa ma duca inapoi acasa.Daca stau si astept sa imi pice din cer un indiciu nu voi gasi nimic,mai ales pe timp de noapte.Ar fi mai bine sa ma intorc inapoi la acea casa si sa raman peste noapte.....Daca mai stiu drumul inapoi...Sunt total pierduta!Ar trebui sa imi gasesc un culcus calduros unde sa imi petrec noaptea.
Deodata aud un zgomot de bicicleta si in indepartare vad o lumina.Aud cum cineva striga,am privit mai atent si am vazut un baiat care vorbea la telefon si striga ceva de genul "Cautati bine,in toate colturile din Tokyo,trebuie sa fie pe undeva!"Am facut cativa pasi inainte si am observat ca acel baiat era....Josh!Sunt salvata!Desi as fi preferat-o pe Saya sau pe Mira sau pe Natsu.Alerg dupa bicicleta care era in miscare si sar in fata luminii.
- Stop!
- Dalian!Ce naiba!Se da jos de pe bicicleta,lasand-o jos si vine la mine.Ma prinde pe umeri si ma strange tare.
- Unde naiba ai fost?Sti cata lumea ai alarmat,sti cat te-am cautat.Saya,Mira,Natsu,Kris si Clara sunt innebuniti,am anuntat si politia,dar ei au spus ca trebuie sa asteptam pana maine ca sa te putem da disparuta.Doamne bine ca esti teafara!Un gest surprinzator,ma i-a in brate.Acel Josh rece si rautacios ma i-a in brate.
- Clara s-a intors?
- Iti voi spune totul,acuma haide,te voi duce la mine pana cand va veni Kris dupa tine...aaa trebuie sa-l sun si-a facut multe griji pentru tine.I-a telefonul si formeaza numarul.
- Kris!Nu mai cautati,am gasit-o eu...iti voi spune cand vi dupa ea,o duc la mine pana atunci...Aha e bine,aha,ok.Pa.
- Ce a spus?
- Cand i-am spus ca te duc la mine a spus ceva de genul asta "Sa nu iti treaca nimic prin cap",dar sincer suna ceva de genul "Te ucid daca ii faci ceva!".Acum haide,cred ca tie foame si frig.Ma pune pe bicicleta si imi spune sa ma tin bine de el.Am pus cartea in cos si am luat cu doua degete tricoul lui.
- Sigur nu vei cadea?
- Nu fi idiot!Porneste o data!Cand am pornit simteam ca cad asa ca l-am "imbratisat" cu ambele maini.Atunci,el a zambit, iar eu m-am inrosit putin.Daca ajungi sa-l cunosti pe Josh iti dai seama ca dupa baiatul dur este un baiat dulce si sensibil...CE!Gandeste capul fara mine,imi retrag toate cuvintele!

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Mar Dec 27, 2011 11:50 pm

Oooooo ce draguta e partea cu Josh!!! ^-^ E asa de scump!!!! laugh

Inca un capitol extraordinar sys!!! Este excelent!!!

Iubesc povestea acestui fic , iubesc personajele si iubesc felul in care descrii...Imi place mult faptul ca fiecare rand citit iti ofera o noua emotie si ca traiesti toata poveste in timpul in care o citesti , ceea ce e uimitor!

Dees, sys a mea mai micuta , esti o scriitoare geniala!!

Astept cu nerabdare next-ul rugaminte

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Mier Dec 28, 2011 3:06 am

Am intarzian, e mai bine sa citesti doua capitole unul dupa altul daca le citesti mai multe deodata, intelegi mai bine!

Scuze pentru intarziere! ummmm

Capitolele sunt super, deci Edwin era un demon si Dalian e Dantalian si e un fel de "vampir" sau demon ceva de genul nu? hmm

Imi place mult acest fic, e plin de mister... oare care va fi urmatoarea povoeste citita de Dalian?
Cris il omoara pe Josh daca se atinge de Dalian! mandrie

Abea astept nextul!
Pa pa! cius

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Mier Dec 28, 2011 4:46 am

Ho Ho ho!! Interesant!!
Sincer de la Edwin ma asteptam sa fie demon! laugh

Oricum e un fic frumos si speram sa nu`l termini! laugh

Oricum merci de oferirea capitolului si munca depusa !
Spor la idei! Pa-Pa Andre!:)

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Vin Ian 06, 2012 8:05 am

Capitolul X:Ceva...nu stiu ce

In cele din urma ajungem in fata unui bloc de zece etaje.Ma dau jos de pe bicicleta,iar Josh o baga in scara si o leaga de o bara de metal.Imi spune ca sta la etajul noua,dar m-ai bine as urca scarile decat sa merg cu liftul.Niciodata nu am fost cu un lift,nici cand mergeam la mall nu lu-am liftul,mi-e frica sa urc in el si sa ma blochez acolo sau sa se rupa acele franghii si sa cada liftul cu tot cu mine.Ma inspaimanta!Josh apasa pe buton si in fata ni se deschide o usa.Ezit inainte de a urca,dar el ma impinge din spate.
- Nu te mai comporta ca un copil,nu ai de ce sa iti fie frica.Nu prea suna a incurajare,Josh cel vechi a revenit.Cand liftul a inceput sa se miste si s-a ridicat jur ca imi simteam inima cum imi urca pana in gat.Cand am ajuns la destinatie si am pus piciorul pe podea stabila am fost cea mai fericita,niciodata nu voi mai merge cu liftul!L-am urmat pe Josh pana la o usa din capatul scarilor,si-a scos cheile,a rasucit una in incuietoare si a deschis usa spunand replica "Ladies first".Asta m-a impresionat,mai ales ca a accentuat cuvintele si suna foarte englezesc.Ma sterg pe picioare si ma descalt pe hol,nu as vrea sa murdaresc covorul.
- Unde sunt parinti tai?Privirea i se intuneca.
- Parinti mei au divortat,eu locuiesc cu tata,iar sora mea mai mica cu mama.
- Imi pare rau.Nu am stiut,iar faptul ca am adus vorba de asta l-a cam intristat.
- Haide fa-te comoda in timp ce pregatesc ceva de mancare.Casa lui este spatioasa,mai ales sufrageria,ea fiind unita cu bucataria.Ma asez pe canapeaua de culoare gri care se potrivea cu culorile camerei,alb si albastru.
- Ce ai vrea sa mananci?
- Nu-i nevoie,Kris va venii imediat dupa mine.
- Nu prea cred....Cand ai disparut a crezut ca ai plecat din Tokyo,a luat masina si te-a cautat prin toate orasele apropiate,iar acuma ii va lua ceva timp sa se intoarca.
- Voi cum a-ti aflat ca am disparut?
- Voi incepe cu inceputul.....Mergeam spre scoala cand am vazut-o pe Saya.Ea a spus ca trebuia sa vi langa libraria din fata scolii,dar nu ai aparut.I-am sunat pe Natsu si pe Mira,i-am intrebat daca esti cumva la ore,iar ei au spus ca nu ai aparut astazi.Te-am sunat pe mobil,dar il aveai inchis.Atunci m-am gandit ca poate ai patit ceva si stai acasa astazi,dar nu a fost asa.....Am mers spre casa ta si am vazut geanta ta de scoala pe trotura.Tu nu iti lasi lucrurile la intamplare pe jos,atunci mi-am dat seama ca ceva era in neregula.Ti-am luat geanta si am mers acasa la tine.I-am spus fratelui tau ca tu ai disparut,ca nu am gasit numai geanta ta.El atunci s-a intristat,a tot repetat ca era vina lui,a luat masina si a plecat.Mi-a spus mie sa le spun celorlalti sa te caute.Ne-am intalnit toti cu bicicletele si ne-am organizat.Eu in nordul orasului,Natsu in vest,Mira in sud si Saya in est si in centru.Cand s-a inserat am inceput sa ne ingrijoram si mai tare,intrebam oameni pe strada daca te-au vazut si nimeni nu ne-a spus ceva de tine.Am mers la politie,dar cum ti-am spus,nu te pute-am da disparuta.Am incercat sa-l sun pe Edwin sa vina sa ne ajute si el,dar nemernicul nu a raspuns.Nu stiu ce face acel idiot!Cand am auzit prin cate au trecut toti doar pentru mine si mai ales Kris,se invinovateste si nu este drept,desi din cauza lui am fugit,nu vreau sa pice vina pe el.El nu merita asta!
- Nu vreu sa mai aud nimic de el....
- De Edwin?El e devina,el te-a rapit?Il voi distruge pe nenorocit!Josh s-a infuriat.
- Nu,eu am mers cu el,dar...dar voi aveati dreptate,el era Edward.Asa i-am spus lui Josh aventura mea de astazi,dar am omis lucrurile pe care Edward mi le-a spus despre Dantalayna.
- Bine ca ai scapat cu viata si nevatamata!L-ai inchis si nu se mai intoarce,asta conteaza.Dar cum ai transportat cartea?Imi arati?Am incunvintat din cap.Am inchis ochii si m-am concentrat.Mi-am adunat toata energia ramasa si am folosito in concentrare.A inceput sa ma doara capul,dar in cele din urma am simtit in mana ceva tare,greu si mare.Am deschis ochii si cartea era in mana mea.Ma uit la Josh care se uita la mine la boul la poarta noua.
- Cum,cum?Cum ai facut asta?
- Cu putin antrenament si concentrare poti face orice.Cartea nu este doar o carte,ea are viata,intr-un fel,pot interactiona cu ea si ea ma asculta.Dupa un timp petrecut in bucatarie,Josh pune pe masa,orez, peste frajit si doua pahare cu ceai verde.I-au betisoarele si gust din peste.Am fost surprinsa,in bine,ca gustul pestelui era minunat la fel ca cel al orezului.
- Te pricepi la gatit,cine te-a invatat?
- Mama,cand eram mai mic o ajutam in bucatarie si am prins ceva din retetele ei.
- Nu te-am intrebat niciodata,tu de fapt de unde esti?
- Cand parintii mei au divortat aveam treisprezece ani,mama a ramas impreuna cu sora mea in Anglia,iar eu am plecat cu tata in Japonia,este editor de manga.A fost dificil,dar m-am obisnuit....Totusi,tu de ce ai plecat astazi?Edward te-a gasit plangand,asa ai spus,de ce plangeai?Are legatura cu Kris?De asta spunea el ca e vinovat?El continua sa imi puna multe intrebari,la care nu prea vroiam sa-i raspund,am lasat betisoarele jos si m-am oprit din mancat.
- Ma scuzi,unde este baia?M-am ridicat in picioare si am mers sa o caut singura deoarece Josh nu mi-a spus unde e.Am simtit cum ma i-a de brat si ma strange.
- Am pus o intrebare,astept un raspuns.
- Si eu am pus una si nu mi s-a raspuns.
- Nu-i politicos sa raspunzi unei intrebari cu o alta intrebare,nu te-au invatat parintii tai asta?M-a atins in punctul sensibil,unul dintre ele,am mai multe,iar eu am inceput sa lacrimez.
- M-a invatat Kris deoarece eu......Se ridica in picioare si ma prinde de maine.Ma lipeste de frigider si nu ma lasa sa plec.
- Spune-mi trecutul tau,te rog.Eu ti l-am spus,vreu sa aflu totul despre tine.In timp ce cu un deget imi sterge lacrimile,buzele sale se lipesc pe fruntea mea,recunosc,obraji mi-au ars putin,dar nu m-am emotionat atat de tare.L-am impins la o parte si i-am spus sa se puna pe fotoliu caci ii voi spune tot ce vrea sa stie.M-am asezat pe canapea si am inceput cu inceputul.
- Nu imi amintesc nimic,stiu doar ca am fost gasita de Kris pe strada,ingrijita si crescuta de el si sora lui,Clara.Nu am parintii,poate am avut,dar nu am stiut niciodata de ei,modivul pentru care m-au abandonat,toate astea imi sunt straine.In timp am primit un nume,Dalian Dalion,mi-am facut o noua identitate,dar trecutul nu mi l-a dat nimeni inapoi.Oricat as incerca nu imi pot aminti nimic,am doar vise ciudate in fiecare seara,acele vise s-ar putea sa fie farame din amintirile pierdute,doar ca nu le pot pune cap la cap ca sa imi dau seama ce inseamna de fapt.Asta ai vrut sa afli,ai aflat,trecutul meu pe care nici eu nu-l stiu.
- Oribil.Nu as putea rezista nici o ora in aceasta situatie,sa nu stiu cine sunt,suna ingrozitor.
- Si este ingrozitor,eu sunt in aceasta stare de cinci ani,nu e usor,dar cu timpul de obisnuiesti,as putea lasa trecutul in urma si sa ma concentrez pe prezent si pe viitor,dar daca acele vise nu imi dau pace,ce as putea face?
- Nu stiu,nu sunt in situatia ta si nici nu as vrea sa fiu....deci tu si Kris nu sunteti frati?
- Nu,dar il consider si il respect ca pe unul.Kris,chiar a fost ingrijorat?
- Nici nu te gandesti,era asa de panicat,ingrijorat,suparat pe sine insusi,ii venea sa isi deie pumni singur.Era devastat.Eu
ti-am raspuns la intrebare acuma e randul tau....referitor la intrebarea mea....imi poti raspunde la ea?Am ezitat din nou.
- Nu m-a certat cu el,nu a fost o cearta...a fost un moment tensionat in care el m-a privit rece,niciodata nu m-a privit asa in acel moment m-am simtit respinsa si urata de cel pe care....
- Il iubesti,nu?Cand am auzit acele cuvinte,am simtit cum inima o i-a razna,a inceput sa bata din ce in ce mai tare,iar in interiorul meu simteam ceva...nu stiu ce,un sentiment pe care niciodata nu l-am simtit pentru nimeni.
- Nu,nici de cum!Il respect,imi este ca un frate.Doar atat....A zambit.Soneria de la usa a sunat,Josh se ridica in picioare,dar inainte sa raspunda ma intreaba:"Deci m-ai am o sansa?".Nu am crezut ca el ma va intreba vreodata asa ceva,nu am simtit nevoia sa ii raspund.Am auzid usa deschizandu-se si....
- Dalian e aici?Inima a inceput din nou sa imi bata,de data asta cu mai multa putere si forta,aproape ca vroia sa iasa din piept.Nu m-am simtit niciodata asa,chiar niciodata,stateam cu Kris si niciodata nu m-am simtit asa,dar acuma cand ii aud vocea,parca am luat-o razna.Simt acel ceva cum este pe cale sa explodeze in mine.Ma ridic in picioare si merg spre hol.Mi-am lasat fata in pamant pentru a evita contactul cu privirea lui si m-am dus sa-l vad pe Kris,ii vedeam doar picioarele si am putut sa spun doar un "buna" scos fortat din gura mea.Cand m-a vazut Kris,fara sa stea pe ganduri m-a luat in brate.Ii simteam caldura corporala,iar bratele sale ma astupau.Simteam ca picioarele mi se topesc si sunt foarte aproape sa lesin,eram rosie si ardeam toata.Imi i-a barbia cu doua degete si imi fixeaza privirea in a lui.
- Niciodata sa nu mai pleci de langa mine.Daca ai sti cat de ingrijorat am fost,cand de rau mi-a parut pentru azi dimineata,am vrut sa fug dupa tine sa imi cer scuze,dar am crezut ca este mai bine ca eu sa nu ma bag si sa te las in pace,sa te linistesti.Imi pare rau.Ma imbratiseza din nou.
- Eu nu voi mai pleca nicaieri fata tine,iti promit,dar nici tu sa nu ma mai lasi vreodata singura.Imi promiti?
- Nu te voi trada niciodata!Promit....Dalian,esti bine?Dali....Lesinul isi face iarasi aparitia,ard toata si transpir...poate am febra,am racit,da,asta trebuie sa fie.De asta eram rosie si ma simteam ciudat,era o banala febra,dar totusi o banala raceala nu iti face inima sa bata in halul asta....poate nu este doar o febra...este ceva...ceva....nu stiu ce.

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Sam Ian 07, 2012 2:54 am

Bravo dear ai pus next !
Tu te pricepi la ficuri deci n`am ce comenta!
Chiar ca n`am povesteai interesanta, personajele interesante:;): si tot arsenalul!
App` sa`mi zici si mie anime`ul de la sign`ul tau !

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Sam Ian 07, 2012 11:44 pm

Hello sys !!!! Am trecut si io p'aci smecher

Un alt capitol minunat si plin de...iubire !!!! Povestesti minunat si povestea in general e misto si personajele complexe si interesante si actiunea captivanta...

Pe scurt ,un alt capitol minunat care m-a facut sa traiesc actiunea de acolo!!!

Cum a spus si DeLL un pic mai sus, tu stii sa scrii asa ca nu avem ce comenta wink

Sys astept next-ul rugaminte

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Mier Ian 11, 2012 7:31 am

Capitolul XI:Promisiunea

Imi simt corpul foarte moale,nu cred ca ma simt in stare sa ridic nici un pahar cu apa daca am nevoie,ard toata din cap pana in picioare,caldura insuportabila s-a napustit asupra mea,iar prezenta febrei este peste tot inclusiv pe fata mea,pe care o simt rosie si transpirata.Ma simt de parca nu am aer si ma sufoc in propri mei aburi generati de febra care topeste picuri de transpiratie.Simt iarasi aceleasi dureri insuportabile la nivelul gatului,e ca in acea seara,numai ca acuma este mult mai rau.Ameteli,imi mai deschid uneori ochii si ii vad pe Clara si pe Kris,o data am vazut-o si pe Saya,dar nu le pot spune nimic deoarece in secunda urmatoare iarasi imi pierd cunostinta.Febra,cred ca am peste patruzeci de grade,dureri in tot corpul,convulsi,dureri de stomac,arsuri de gat si intepaturi ca de albine in cerul gurii.Simt in gura gust de sange,imi sangereaza gingiile,dureri de cap,cred ca am si migrene,ochii ma ustura ingrozitor si lacrimiez,ma dor urechiile,iar uneori nu mai pot auzi sunetele,este ca si cum ascult o melodie si o pun pe pauza,apoi pe play,apoi iarasi pe pauza.Tot ce lipseste este tusa cu sange,care inca nu a aparut...Dar ma intreb:De ce,in situatia mea,Kris nu cheama un doctor?Sau de ce nu cheama ambulanta sa ma duca la spital?Nu stiu,dar ceva ciudat este la mijloc.
Nici acuma nu stiu unde ma aflu,adica stiu,corpul meu este in camera mea ingrijit de toata lumea,dar mintea si gandul meu unde sunt?Nu-i aud pe cei din jur,nu simt nimic...S-ar putea sa fiu iarasi pierduta in subconstientul meu,posibil,sau poate sunt pe cale sa fiu trimisa intr-un vis de creierul meu.Voi astepta si voi vedea,intre timp ce ar fi sa imi fac un pic de lucru si sa caut cateva amintiri pentrecute impreuna cu Kris si Clara.M-am saturat de amintiri care nu par a imi apartine mie,vreu sa vad si amintiri care cu siguranta sunt ale mele.Amintirile sunt ceea ce eu vreu sa fie,le pot face izvoare,turturi,benzi desenate, seriale,tot ce vreu eu,iar acum vreu sa le vad sub forma de imagini prinse in gheata.Este mintea mea,nu?Imi pot imagina orice vreu.In fata mea se intind o gramada de imagini mari,facute din gheata,unele sunt neclare ca semn ca nu prea imi amintesc acele lucruri,altele sunt total sterse, inseamna ca nu imi amintesc deloc acele faze ale trecutului si nici nu le pot accesa.Inaintez printre ele si pun mana pe una neclara aproape stearsa,se simte rece,imi dezlipesc mana de pe ea deoarece nu vreu sa o vad,nu cred ca are nimic interesant,mai ales ca este ceva aproape uitat....dar toate celelalte dispar si deodata ma simt ca si cum as calatori in timp,se pare ca propriul meu creier imi joaca feste,i-a sa vad ce mai este si acea imagine,daca tot am "aleso" pe ea.

Intr-o fractiune de secunda ma trezesc in mijlocul unei strazi in toiul ierni,chiar cand fulgi de zapada au inceput sa cada.Un peisaj de nenlocuit care imi trezeste multe amintiri.Kris m-a luat de pe strada iarna.O amintire pe care nu o pot uita niciodata,pe care nu vreu sa o uit,pe care o voi pastra mereu in inima mea,intr-o colt al ei,special facut pentru el.Se pare ca ma aflu in fata casei mele,oare este ziua in care...nu am nici o idee ce zi ar putea fi.Nu imi amintesc asa de bine.Aud scartaitul usii de la intrare,iar de pe ea iese Kris cu bagajul in mana,Clara tot striga la el din urma.....A da.Ziua in care el a plecat in America,s-a certat rau de tot cu ea,era ceva legat de mine.Pai nu este cine stie ce,acest lucru il stiam,el a plecat furios,iar apoi s-au sunat si s-au impacat.Nu e mare lucru,ar fi bine sa ma intorc inapoi.
- Nu pleca!....Pentru cateva secunde am ramas inlemnita,cunosc vocea care a strigat,dar mie frica sa ma intorc.In cele din urma imi i-au inima in dinti si ma rasucesc pe calcaie.Am stiut,acea vocea imi apartinea....Il vad pe Kris scapand bagajul din mana si uitandu-se spre usa.Ma vad pe mine,cred ca aveam vreo treisprazece ani,imbracata gros,cu parul lasat pe spate si cu....ochi plini de lacrimi?!Eram tinuta de Clara!?
- Dalian,nu te duce,e frig!Tipa ea cu toata gura in timp ce eu ma zbateam sa scap din bratele ei.
- Lasa-ma sa ma duc!Plange-am si tipam.Nu imi amintesc sa se fi intamplat asta,poate am uitat.
- Da-i drumul!Vocea severa a lui Kris rasuna,iar ecoul lui dand zapezile de pe crengile copaciilor la o parte.Am stat si am privit cum Clara imi da drumul,iar eu fug spre Kris,acesta ma i-a in brate.Cu lacrimi in ochi spun:
- Te rog ia-ma cu tine!Nu vreu sa pleci!Ma mangaie pe cap.
- Trebuie sa plec...nu am...
- Daca tot pleci...imi promiti ca te vei intoarce?
- Eu nu te voi trada niciodata!Promit!Ma strange tare in brate dupa care imi da drumul stergandu-mi lacrimile.Ii fac cu mana in timp ce el urca in masina.Clara ma i-a de mana si ma baga in casa,iar Kris pleaca.

Ma simt oribil,penibil,dezamagita de mine insumi.Sunt o mare proasta!Cum am putut uita un lucru asa de important!Ma simt rusinata si umilita de faptul ca am uitat asa ceva.Nu imi vine sa cred,sunt ingrozitoare!Pe zapada alba pe care o calcam in picioare observ cum apar cateva buline mai inchise,inegale la marime.Ma uit atent si imi dau seama ca acele pete provin din ochi mei,mai exact sunt lacrimi.Incep sa plang,dar asta nu rezolva nimic....

- Dalian!Imi deschid ochi si il vad pe Kris deasupra mea.
- Ce s-a intamplat?Imi i-a putin timp sa imi dau seama ca am ajuns din nou pe pamant,ca am abandonat lumea mea mintala si ca sunt din nou in corpul meu si nu ratacita in timp.Incerc sa ma ridic in sezut,dar nu pot.Durerile pe care le simt ma impiedica sa fac asta.
- Nu te forta,totul va fi bine.Pentru tine poate,pentru mine in nici un caz.Incerc sa imi ridic mana pentru a imi sterge lacrimile care inca le simt pe gene gata sa cada,dar nici asta nu pot face.Kris se apleaca deasupra mea si imi sterge fata cu o batista.M-am simtit iubita deoarece el avea grija de mine,ma simt protejata deoarece nu vrea sa patesc nimic,ma simt minunat deoarece el este langa mine.
- Ma simt rau,de ce nu chemi un doctor?
- Deoarece eu stiu ce ai si nu este o boala.
- Atunci ce e?
- Toate la timpul lor Dalian.Acuma imi poti spune de ce plangeai prin somn?M-am intristat.
- Imi pare rau!Am scos cuvintele repede si rastit,parca m-as fi certat cu el,dar am vrut doar sa scap de emoti si sa nu ma balbai in fata lui.M-am uitat la el,ochii lui ma priveau fix,mi-am intors repede privirea deoarece am simtit ca ma inrosesc.
- Pentru ce?Era normal sa intrebe asta,iar eu trebuie sa ma comport ca de obicei.
- Pai...atunci cand ai plecat in America,tu mi-ai facut o promisiune,iar eu am uitat-o si imi pare rau pentru ca am uitat-o,nu am vrut sa uit asa un lucru important...Imi pare rau.
- Nu are nimic,atata timp cat ti-ai amintit.Imi zambeste de parca totul ar fi in regula,dar nu si pentru mine.M-am intors spre el si i-am spus:
- Nu are nimic?!....Nu mi-am amintit.Este o amintire pe care ar fi trebuie sa o pretuiesc si sa nu o uit niciodata!Tu nu intelegi!
-Ce ar trebui sa fac ca sa ma ierti?Ma intreaba cu un glas blajin.Nu inteleg,el trebui sa ma ierte pe mine,nu eu pe el.
- Doar spune-mi acele cuvinte,pana cand cred ca ma voi satura de ele,desi asta nu se va intampla niciodata.
- Ce cuvinte?
- Le sti,nu trebuie sa ti le spun.Si-a dezlipid buzele si incet a inceput sa spuna:
- Nu te voi trada niciodata.Am tremurat usor la auzul acelo cuvinte,am vrut sa le aud si inca vreau sa le aud,pana cand consider ca ma voi satura!State-am intinsa pe pat,acoperita cu vreo patru plapume de la picioare pana la gat.Kris isi pune capul pe pieptul meu si cu mainile ma imbratiseaza.Capul sau ma deranja putin,era fix pe bustul meu.Am luat una din suvitele sale castani printre degete si am inceput sa o rasucesc.L-am mangaiat pe cap si
l-am sarutat pe frunte.Pentru prima data nu am rosit.
- Spune-o.I-am soptit.
- Nu te voi trada niciodata.
- Promiti?
- Da,iti promit!O promisiune pe viata,pe care nu o voi incalca orice ar fi!Ma fortez sa ma ridic putin incat sa il pot imbratisa pe Kris,sa il strang in brate si sa simt ca-i viu,ca nu este doar o iluzie creata de imaginatia mea sau un vis creat de subconstiinta mea,vreu sa simt ca el este langa mine si ca este doar al meu.O lacrima de bucurie imi curge din coltul ochiului si in acel moment simte-am ca plutesc,ca pe lume sunt doar eu si el,iar acest moment sa dureze o vesnicie.
Timpul se scurgea incet,ca firele de nisip intr-o clepsidra intoarsa.Nu am remarcat cu toate secundele si minutele au zburat,stiam doar ca el era pe pieptul meu,cu ochii aproape inchisi,aproape adormint.Nu am mai putut rezista si mi-am inchis si eu ochii,macar pentru cateva secunde.Mi-am lasat mana franta sa cada pe marginea patului si capul mi l-am aplecat pe o parte,din cauza oboselii,dand de capul lui Kris.Parul sau imi intepa barbia,dar nu m-a deranjat,nu vroiam sa il trezesc,dormea prea frumos ca sa fie trezit de cineva.Cand m-am uit la el m-a cuprins acel sentimentul neobisnuit pe care il simt,adanc in inima mea,este ceva ciudat...Nu am simtit asta niciodata pentru nimeni.Mi-am simtit pleoapele grele,iar incetul cu incetul am atormit.

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Mier Ian 11, 2012 11:03 am

Sii ce se mai intampla? Ha ha?
Bai nu mqi tine in suspans firar el vreau continuarea daca nu te pui pe tastat iti..iti..beau pensia! laugh

M rog ai o poveste superba! Nici nu stiu ce sa`ti zic hmm

Vreau next atata pot sa`ti zic!
SPOOOR! Pa-Pa! in love

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Sam Ian 14, 2012 1:32 pm

Ce capitol scumpic !!! in love

A fost un capitol minunat si romantic !!! Imi place mult ca actiunea nu e grabita si ca aproape fiecare secunda este descrisa. Ideea e ca cititorul sa-si poata crea propria sa lume si asta imi place mie cel mai mult: cu ajutorul descrierii sa-mi construiesc in minte tot, de la personaje pana la cele mai mici amanunte asa cum inteleg, asa cum le vreau eu. Pana la urma pentru asta e literatura, pentru mine !!!!
Bine ca te ajuta sa vorbesti si chestii , dar asta e partea a doua laugh

Astept next-ul sys-ule !!!!

Emy ^-^

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Sam Ian 21, 2012 5:51 am

Capitolul XII:Greseala

Zori diminetii reusesc sa treaca de bariera transparenta si sa ajunga in camera mea, suficient cat sa ma trezeasca. Nu am avut nici un vis, nici un cosmar, a fost prima noapte in care am putut dormi linistita. Nu ma mai doare nimic, febra mi-a trecut, asta puteam observa deoarece nu ma mai simteam fierbinte si sufocata. Acum totul e bine.....

Mi-am deschis usor ochii. Pe pieptul meu inca zacea Kris. A stat toata noaptea langa mine? Mainile lui erau la fel de inclestate in jurul taliei mele, iar mainile mele erau in parul sau brun. M-am jucat cu suvitele lui pana ce am adormit, ce copilaresc....de obicei e invers. L-am privit, mai exact i-am privit fata si pentru prima data mi-am dat seama ce trasaturi frumoase are. Chipul sau alb nu are nici un defect, nici un cusur. Pleoapele care ascund ochii sai albastri detin cele mai lungi si sclipitoare gene. Am pus un deget pe ele si le-am mangaiat usor.Erau reale, la fel ca el. A zambit, buzele lui s-au intredeschis si a schitat un zambet, cred ca viseaza ceva frumos deoarece ochii nu ii s-au clintit.
- Frumos...Acel cuvant mi-a iesit pe nepregatite din gura, am crezut ca cuvantul apartine gantului meu, dar se pare ca eu am gandit cu voce tare. Chipul lui si-a schimbat pozitia, mainile sale mi-au mai slabit talia, iar pleoapele s-au retras facand loc ochilor albastri care acuma ma tinteau. Doua sageti cu varful negru legate cu panglica albastra.
- Buna dimineata...Am reusit sa bolborosesc si eu ceva dupa lungi clipe de priviri.
- Buna dimineata si tie. Dar nu s-a ridicat, a stat in continuare pe pieptul meu, doar ca acuma privirea i-a devenit mai intunecata si trista.
- Imi pare rau.
- Pentru ce? Am intrebat bulversata de scuzele sale.
- De ieri...Din cauza mea ai disparut. M-am comportat oribil. Imi pare rau.
- Aaa...de asta, nu-i nimic. E vina mea oricum, eu am intrebat ceea ce nu trebuia sa intreb. Am inceput sa rad, dar el nu a ras. Privirea ii era fixata
intr-un anumit punct, iar el a devenit brusc ganditor.
- Cum se simte mica bolnavioara? In camera intra Clara cu un zambet pana la urechi, dar zambetul ei se praguseste repede cand da cu ochii de Kris. In mana tinea o tava cu medicamente si un pahar cu apa. Kris se ridica, iar in acel moment am simtit ceva, un sentiment bizar care m-a inconjurat, frica si singuratate. Clara inchide usa camerei si inainteaza spre noi. Pune tava pe noptiera, privirea lui Kris ii urmarea atent fiecare miscare.
- Ce sunt astea? Intreaba el pe un ton grav.
- Medicamente pentru Dalian. Cel de cap, cel de tusa, cel de dureri abdominale, cel de convulsi, cel de...
- Ea nu i-a nici un medicament. Nu vreau sa o imbolnavesti si mai tare sau sa pateasca cine stie ce.
- Medicamentele sunt facute pentru a vindeca oameni bolnavi.Ea este bolnava.
- Ea nu e bolnava si cred ca sti si tu asta.Vrei sa o intoxici cumva?! Glasul lui Kris rasuna in camera, iar privirea lui nu-i nici pe mai departe una placuta.
- Te rog frumos nu fa o scena, iubitul Dalianei asteapta la usa si nu cred ca el vrea sa iti auda tipetele isterice. "Iubit"? Ce iubit? Poate se refera la Natsu sau la Josh, dar ei imi sunt doar prieteni. Eu un am asa ceva, cel putin din cate stiu...Dar nu asta conteaza, conteaza faptul ca Kris a auzit ceea ce a spus Clara, care era in mod clar o minciuna sfruntata. Imi venea sa zic ca-i o mincinoasa, dar nu faceam altceva decat sa pun paie pe foc si sa accentuez cearta. Voi tace din gura, momentan.
- Dalian, tu ai iubit?Cuvintele lui Kris erau chinuite si simteam in tonul lui tristetea si deznadejdea. Nu am asa ceva, imi venea sa zic, dar nu vreau ca ce s-a intamplat cu ani in urma sa se intample iarasi. Dar se pare ca tacerea mea a fost considerata de catre el un raspuns. A strans pumnul si a iesit val vartej din camera. L-a ranit pe Kris, tacerea mea l-a ranit pe Kris, eu l-am ranit. Stiam asta, dar nu puteam face nimic.
- Nu iti face griji Dalian. Asa e el. Mai impulsiv, de mic a fost asa.-Isi i-a tava si pleaca din camera.-Il las pe iubitul tau sa intre, dar nu pentru mult timp, nu vreau sa faceti prosti, bine? Zambeste, iar in camera mea Josh isi vara capul prin crepatura usi. Clara il lasa sa intre si inchide usa dupa ea. El se apropie de mine, isi trage scaunul de la birou si se pune pe el, in dreptul patului meu.
- Cum te simti?
- Tu de cand esti aici?
- De noaptea trecuta, nu am putut sa merg acasa pana nu stiam sigur ca esti bine. Natsu, Saya si Mira au plecat aseara, dar eu am insistat sa raman. Deci...esti bine?
- Da...oarecum. Am inceput sa ma joc cu proprile mele degete si ma uitam atent la ele, cu capul in aplecat, fiind atrasa de miscarile lor normale.
- Ce a patit fratele tau?
- Poveste lunga....Sora mea starneste toate conflictele, nu se intelege cu Kris deloc.
- Cati ani are Kris?O intrebare putin ciudata din partea lui.
- Nouasprezece, implineste douazeci peste patru luni. De ce? S-a foit putin din loc.
- Inseamna ca mai am o sansa? Am stiut la ce se refera, dar am ezitat sa raspund. Nu vreau sa-i dau sperante false, trebuie sa ma gandesc la un raspuns care sa nu sune ciudat si sa nu-l raneasca. Stiam de sentimentele lui Josh din ziua in care a dormit la mine cu toata gasca, am vazut asta in ochii lui atunci cand m-a incoltit la baie.
- Ai toate sansele de pe lume, eu il iubesc pe Kris ca frate, nu mai mult. Raspunsul meu era unul straniu, ma simteam vinovata, de ce? Am mintit, ma minteam pe mine si il minteam pe el.
- Dovedeste! Acel cuvant a fost ca un fulger care mi-a traversat corpul.
- Cum? S-a aplecat deasupra mea incat capurile noastre erau la acelasi nivel. Se aproprie din ce in ce mai tare, pana ce buzele noastre erau la acelasi nivel, inchide ochii. Stiam ce urmeaza, dar nu l-am oprit. Buzele noastre s-au atins, dar nu ne-am sarutat. Am auzit scartaitul usii...
- Dalian...Pe usa intra Kris. M-am tras repede si l-am privit. Fata lui era lipsita de expresie, dar cand si-a aplecat capul si a mormait ceva scuze, am vazut suferinta. A dat sa iasa din camera, totul in mine imi spunea sa fug dupa el, sa-l opresc si sa-i explic cele intamplate, dar ce sa-i explic cand eu eram sa ma sarut cu un alt tip? Cum pot sa-i explic asta? Si oare ma va crede chiar daca o fac? Am stat acolo, intepenita, cu mainile pe fata.
- Il iubesti...Aseara am vrut sa vad ce faci, dar cand am intrat l-am vazut pe Kris pe pieptul tau, el te tinea strans de mijloc, iar tu erai cu manile in jurul gatului sau. As spune ca faceti un cuplu pe cinste, dar asta ar insemna ca imi declar invingerea indirect. Nu am mai avut putere sa combat cuvintele lui Josh.
- Nu iti face griji, imi poti da un raspuns alta data. Pana atunci-m-a sarutat pe obraz-Insanatosire grabnica. Auzeam doar pasii lui cum parasesc camera si zgomotul pe care il face usa atunci cand se inchide. Ma asteptam de la Kris sa sara la el, sa ii ceara socoteala, sa spuna "Nu te atingi de Dalian a mea!", dar nu a fost asa, glasul sau nu se auzea, nu se auzea nimic, numai zgomotul motorului si cauciucurile masinii lui Josh parasind aleea. Am luat o perna si am strans-o tare in brate, mi-am afundat chipul in ea si am inceput sa suspin. Umerii mei se urducau din cauza hohotelor de plans. M-a uitat la perna si la pata mare de culoare inchisa. Am inceput sa plang din nou si din nou, intruna si intruna, pana ce dupa cateva minute nu mai aveam combustibil si nici o sursa de alimentare. Nu mai aveam lacrimi cu care sa plang, iar din cauza asta mimam plansul de nervi din cauza ca nu mai aveam cu ce sa imi descarc amarul. Toate pernele
le-am facut de alta culoare doar dupa cateva minute, mai inchise si mai ude, asa erau toate. Ma fortam sa plang, simteam nevoia sa fac asta, dar ochii imi erau uscati si nu putea sa scot decat sunete mute care nu puteau fi numite hohote sau suspine. Cum se spune "Dupa furtuna apare soarele" , dupa un plans dezlantuit apare plansul mut. Unde lacrimile sunt doar picuri imaginativi pe care te fortezi sa-i scoti, unde hohotele si suspinele sunt sunete inabusite. Acesta este plansul mut.

Dupa cateva minute de lacrimi inexistente,
simtindu-ma mai bine m-am hotart sa merg la baie,sa fac un dus unde sa ma pot relaxa. Am tasnit in cabina de dus fara sa ma mai dezbrac. Am pus pe apa fierbinte si am lasat-o sa imi ude hainele care se lipeau de corpul meu. M-am pus pup si mi-am strans genunchii pe care i-am imbratisat cu mainile. Apa imi curgea pe fata si nu imi puteam da seama daca plang sau nu, dar suspinele s-au auzit in intreaga cabina, plangeam, din nou, dar pentru ce nu stiu. Plangeam de dragul de a plange degeaba....Nu, plangeam pentru ca eram singura, imi era frica, imi era groaza, de ce anume?....Pentru ca il pierdeam pe Kris, de asta tot acest taraboi si toate aceste lacrimi si sunete mute care apoi devin zgomotoase si apoi iarasi mute, acest ciclu repetandu-se de fiecare data cand combustibilul imi era secatuit. Am oprit apa, dar eu am ramas acolo, incolacita si cu spatele lipit de gresia rece, cu hainele lipide de piele si cu parul ud leoarca. Am incercat sa ma ridic, m-am clatinat de cateva ori pana ce mi-am regasit echilibrul si am iesit din baie. Mi-am incrucisat manile, iar dintii au inceput sa imi clantane zgomotos, in acel moment doar ei se auzeau in camera mea. Era randul lor sa vorbeasca in locul meu si sa spuna ca imi era frig. Ca inghetam si ca daca nu ma uscam urma sa racesc serios. Nu am bagat in seama limbajul lor si m-am pus in pat, asa uda cum eram. M-am acoperit si mi-am inchis ochii. Vroiam sa uit de tot si numai apa pana la piele ma ajuta. Incetul cu incetul am adormit.

Cand m-am trezit era deja seara, patul imi era tot ud, iar hainele si parul nu mi se uscasera. Eram la fel de uda ca atunci cand am iesit din dus si m-am bagat in pat. Picuri de apa inca curgeau siroaie pe fata mea. Ma ridicat si am inceput sa imi frec cu manile umeri, am mers spre usa si m-am uitat inapoi, am lasat o dara de apa scurzandu-se pe podea. Imi purtam pijamalele cu Hello Kitty care erau imbibate in apa. Parul imi era lipit de fata si nu ma sinchiseam sa-l dau la o parte cu manile deoarece ele erau ocupate cu frecatul umerilor. Am facut un efort si am deschis usa, am iesit pe coridor si am privit ceasul care era agatat pe peretele din fata camerei mele. Era ora zece seara. Nu stiu ce am facut in tot acest timp, de cand m-am trezit si pana acum....A da, am plans intruna, am facut un dus, am adormit si apoi m-am trezit, iar acuma ma aflam in fata camerei lui Kris fara ca macar sa imi dau seama, creierul mi-a ghidat picioarele in aceasta directie. Am intins mana si am atins cu varful degetelor clanta aurie, mi-am retras mana si am lasat-o pe langa corp,
m-am intors si am facut cativa pasi inapoi gata sa plec. Nu aveam curajul sa-l privesc pe Kris in ochi, nu dupa ceea ce a vazut el astazi. Josh era aproape sa ma sarute, nu am curajul nici macar sa-l salut, dar sa-i sustin privirea sau sa-i cer ajutorul? Nici pe departe, sunt ca acel catel zgribulit si ud din cauza ploii de afara din cauza ca stapanul l-a aruncat in curte deoarece a furat ultima bucata de carne care nu ii apartine, iar acuma micul catel, necajit si ud leoarca se milogeste de stapanul sau sa-l primeasca in casa deoarece este frig afara, in cazul acesta stapanul l-ar fi primit din mila, dar in cazul meu nici la mila nu ma astept. Am inaintat inapoi spre camera mea, cu manile crucis, tarandu-mi picioarele si lasand in urma pete umede. Pe nas mi s-a prelins o lacrima care dupa cateva secunde s-a lovit de podea zdrobindu-se si facand un punctulet micut. La fel ca un om care se arunca de la etajul patru, el se lipeste de pamant si este strivit ca o placinta, iar in urma lui ramane o pata mare rosie. Asa e cu acel punct, urma lacrimei care s-a lovit de podea. Mi-as fi dorit sa fiu orice inafara de mine, poate o fantoma care colinda strazile si casele, poate o briza de vant care trece si duce departe lucruri, poate un fulger care strapunge un copac si apoi conturul sau dispare, poate o umbra care trece prin viata fara sa lase urme ale prezentei ei....Dar totusi, daca as fi fost acele lucruri, tot l-as fi ranit pe Kris. O fantoma l-ar fi bantuit si nu i-ar fi dat pace, l-ar fi chinuit, o briza de vant, desi pare minunata, ar fi furat lucrurile sale de pret si le-ar fi dus departe, un fulger ar fi stapuns sufletul lui Kris si l-ar fi ranit, dupa care l-ar fi abandonat, o umbra care ar trece prin viata lui ar fi lasat in urma numai durere si ranii adanci, nevindecabile. Deci daca pana si lucrurile acestea l-ar fi ranit pe Kris, atunci ce ar fi trebuit sa devin? Poate ca nu ar trebui sa devin nimic, poate sa pur si simplu prezenta mea, eu in sine il ranesc si nu ar trebui sa devin nimic, ar trebui sa dispar din viata lui, asa nimeni nu l-ar mai fi ranit.

Ajungand la mijlocul coridorului, am inceput inexplicabil sa plang, din nu stiu ce motiv, asta este a nu stiu cata oara cand am plans pe ziua de astazi. Am facut un pas inainte si am auzit scartaitul unei usi.
- Dalian? O voce mi-a rostit numele, dar nu era vocea la care ma asteptam, de fapt nici nu mai stiu la ce ma asteptam in cazul de fata. Era Clara, care a fost deranjata din som din cauza pasilor mei si a suspinelor mele. Isi i-a halatul pe ea si vine spre mine.
- Dalian...Ce ai patit? Esti uda leoarca, vrei sa racesti? Fuguta in camera ta, iti voi aduce un ceai fierbinte, tu shimbate. Doamne ce s-a intampla cu tine? De ce plangi? De ce esti uda? Vorbim mai incolo, mergi unde te-am trimis, vin si eu imediat. Am ascultat si am mers in camera mea. Mi-am dat hainele jos si mi-am luat o alta pijama, de data asta una cu pisici normale, mi-am impaturit parul intr-un prosop si mi-am schimbat astermintele ude cu unele uscate. Clara a aparut mai tarziu in camera mea, tinand in mana o ceasca cu ceai. M-am pus pup in pat si am inceput sa sorb din ceasca, in timp ce Clara imi stergea parul si il pieptana ca in vremurile de mai demult. Dar cum era ea sa stea fara sa spuna nimic, fara sa ma intrebe nimic, fara sa faca o conversatie cu mine?.
- Ce ai patin Dalian?
- Am confundat patul cu dusul, e bine? Nu aveam de gand sa-i spun de mica minciuna pe care a spus-o deoarece stiam ca va gasi o scuza penibila, cum ar fi "Dar eu nu am stiu!" Cand ea de fapt stia destul de bine ca eu nu am nici un iubit. A inceput sa imi pieptene mai repede parul si simteam cateva fire despicandu-se.
- Vezi ca ma tragi!
- Scuze. A spus ea. Deodata mi s-a pus un nod in gat.
- Cum se simte....Kris?
- De ce intrebi?
- Nu am voie? E si el fratele meu pana la urma.
- Nu a fost in apele lui in aceasta zi, dar ii trece. Mi-a uscat parul cu uscatorul si la pieptanat din nou.
- Imi palce parul tau, Dalian. Mereu mi-a placut.
- Parul meu? Nu este ceva deosebit la el, este aproape de fund si are o culoare bizara, nu stiu daca e mov inchis sau negru.
- Este negru.
- Ai un ochi mai bun ca al meu. Am inceput sa chicotesc. Clara nu parea genul de persoana rea, ea era genul de persoana care de ingrozea cu amabilitatea ei si cu dulcegariile ei, desi uneori ii mai scapa mici minciuni care pot provoca si un cutremur de exemplu.
- Pai cu cat imbatranim ma mult cu cat vedem mai multe si simturile ni se dezvolta. Am inceput sa radem amandoua. Am baut ultima gura de ceai, era delicios! Dupa ce m-a pieptanat, mi-a impletit parul, m-a invelit si m-a sarutat pe frunte. Mi-a urat noapte buna si a plecat. Am simtit ca am recuperat-o ce acea Clara care imi lipsea mult de cand s-a intors Kris.....Dar ceva tot nu era in regula. Poate as fi preferat ca altcineva sa ma descopere pe hol, poate as fi preferat ca altcineva sa isi faca griji pentru mine, poate as fi preferat ca altcineva sa glumeasca cu mine, poate as fi preferat ca altcineva sa ma sarute pe frunte si sa imi ureze noapte buna...Cred ca l-as fi preferat pe Kris in locul Clarei.

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Mier Feb 08, 2012 12:42 am

Capitolul XIII: Medicul ticnit

Alarma telefonului imi suna ,semn ca trebuie sa ma trezesc si sa incep o noua zi de scoala. M-am ridicat in capul oaselor si mi-am frecat ochi cu maneca pijamalei. Imi lipsesc pijamalele cu Hello Kitty care imi erau cam mari, iar manecile la fel, aceste pijamale sunt mai mici si cu maneci mai scurte, iar ele nu mi-au ajuns la ochi. Ritualul meu din fiecare dimineata a luat un alt traseu. Inca de cand m-am trezit nu mi-am putut freca ochii cu manecile, cum eram obisnuita in fiecare inceput de zi. M-am ridicat si am mers la baie, cand am pus mana pe clanta, am auzit crapandu-se usa camerei mele, iar capul si apoi tot corpul Clarei varandu-se inauntru.
- Azi nu mergi la scoala. Imi venea sa topai de fericire, dar daca nu mergeam la scoala inseamna ca aveam un motiv pentru cale sa lipsesc, un motiv destul de bun care nu ma face sa ma gandesc ca Clara ma va duce la un parc de distractii, ceea ce nu ma facea asa de fericita.
- De ce? Am intrebat pe un ton plictisit.
- Azi vom merge la medic ca sa vedem care este boala ta. Atunci mi-a picat fata, la medic? Nu am mai fost la medic de cand...nu mai stiu de cand, dar au trecut ani buni de atunci. Macar acuma, poate, voi afla de ce sufar si de ce lesin asa de des, voi afla motivul intregelor probleme si s-ar putea sa ma vindec. Dar o intrebare ma rontaia pe dinauntru si nu m-am abtinut sa nu o pun.
- Kris stie?
- Nu si tocmai de asta nu vreau sa-i spui. Te-am invoit eu de la scoala. Dalian, chiar ma ingrijorezi, nu stiu ce ai, iar el nu vrea sa asculte ca este grav. Crede ca stie totul, eu sunt doar ingrijorata pentru tine. Clara mereu a fost ingrijorata pentru mine si mereu a crezut ca ceea ce face este bine si era bine, dar in acest caz nu cred ca este bine ceea ce spune. Sa ma duca la medic fara sa stie Kris? Este stupid, mai ales ca in urma cu o zi l-am ranit adanc nu vreau ca de data asta sa il mint si sa ma joc cu Clara de-a spionatul si plecatul de acasa la medic fara sa stie fratele cel mare, precizez, la care tin enorm si nu vreau sa-l vad ranit din nou.
-Nu, nici de gand! Nu plec nicaieri!
- Deja te-am invoit si ti-am facut programare. Te rog Dalian! Este pentru binele tau!...Mereu am auzit "Este pentru binele meu" Oare chiar se gandesc ca este pentru binele meu? Sa chiulesc de la scoala, o zi in care se pot intampla multe si pot pierde multe lecti din care m-ai tarziu pot da examene, sa imi mint fratele si sa-l duc de nas sunt spre binele meu? Nu prea cred. Iar acea vizita la medic, acuma ma simt minunat, in cea mai buna forma, nu vad de ce ar trebuii sa ma duc la medic, dar....
- Daca afla Kris e numai vina da. Ai inteles?
- Da!
- Tu m-ai rapit si m-ai dus impotriva vointii mele la doctor, ok?
- Nici chiar asa.....
- Ba asa ca altfel nu merg nicaieri!
- Ok, ok. M-am pus pe pat si am intrebat-o ce plan de evadare are. Mi-a spus sa ma imbrac in uniforma si sa ma prefac ca merg la scoala, cand eu defapt doar voi iesi din casa, o voi astepta pe Clara la cotitura si vom merge impreuna la medic, iar apoi eu voi merge la scoala, ca doar o consultatie nu va dura o vesnicie. Am fost de acord cu planul ei si am facut asa cum mi-a cerut. Am coborat scarile, imbracata in uniforma si am mers in bucatarie. Kris statea pe scaun si citea o carte in timp ce pe masa avea o ceasca de cafea din care m-ai sorbea putin cate putin intre pauzele de citit. Am facut un pas in bucatarie, destul cat sa isi ridice privirea, sa se uite la mine si apoi sa si-o afunde din nou in carte.
- Buna dimineata. Am spus, desi stiam ca nu merit nici macar sa-i vorbesc.
- Mda....neata! A sorbit din ceasca si a citit in continuare. Parca as fi fost o umbra care nu merita bagata in seama, iar asta...doare.
- Stii...ieri...adica...nu este ceea ce crezi. A lasat ceasca jos, si-a inchis cartea si s-a ridicat in picioare. Era foarte inalt si parca acuma am observat pentru prima data ca eu ii ajungeam doar pana la piept. S-a apropiat de mine, am inceput sa simt cum imi bate inima, fiind liniste in bucatarie am inceput sa sper ca el nu o aude....M-a luat in brate. M-a strans asa de tare incat geanta mi-a cazut din mana. Mi-a strans capul la pieptul sau, iar eu ii puteam simtii bataile inimi...Bum! Bum! Bum!. Apoi m-a mangaiat pe crestet. Am simtit din nou ceva, dar nu stiu ce...poate siguranta pe care mi-o ofereau bratele sale sau poate nelinistea pe care mi-o oferea inima lui. Dar simteam ceva in mine, inima nu se apuca de capul ei sa bata singura si fara incetare, ea trebuie sa aiba un motiv, iar motivul era el. Cand eram in preajma lui o luam razna, totul din mine o lua razna.
- Imi pare rau ca te retin....Vei intarzia la scoala. A plecat....a plecat de langa mine si s-a pus inapoi pe scaunul sau. Nu mi-a spus "Te cred/Nu trebuie sa imi explici/Inteleg". Nu mi-a spus decat ceva stupid, ceva care ii mascheaza cuvintele adevarate: "De ce imi spui mie asta?/Nu imi pasa ce faci tu/Nu ma intereseaza", dar in aceste cuvinte nu il regasesc pe Kris, el nu este asa, rece si nepasator. El este cald, iubitor, bun...de toate inafara de acele cuvinte care descriu o persoana oribila si neagra la suflet. Nu il recunosc...Ma uit la persoana care sta in fata mea si nu imi recunosc fratele, nu recunosc persoana la care tin cel mai mult, nu il recunsoc pe Kris. Mi-am luat geanta si am
strans-o in brate. Imi venea sa plang, dar m-am abtinut cu greu, muscandu-mi intruna buza de jos, nu vreau ca el sa ma vada plangand.

Am plecat din casa.M-am oprit dupa un colt al strazii si am asteptat-o pe Clara. Am scos din buzunarul paltonului un pachet de servetele, iar de acolo am luat unul, indesand pachetul inapoi in buzunar. L-am desfacut si mi-am sters ochii umezi, mi-am suflat nasul si am sters orice urma de plans. Da, am plans, din nou. Chiar nu stiu de ce sunt asa de plangacioasa, niciodata nu am fost...Poate asa a fost felul meu si numai acuma imi dau seama. Am scos un zambet. O vedeam pe Clara cum inainteaza prin vantul puternic....Acel vant imi aminteste ca este inca toamna, iar peste doua zile este Halloween-ul. Sunt fericita, cred.
- Esti pregatita? M-a intrebat ea odata ce a ajuns langa mine.
- Sa terminam cu sarada asta cat mai repede. M-a luat de brat la fel cum face o mama cand se plimba cu fiica ei pe strada, ma simteam stanjenitor, dar Clara arata mai mult a o amica decat a mama. Am mers pe jos, prin centrul orasului, pana ce am ajuns in fata unei clinicii particulare. Cladirea era mica, de vreo doua etaje. Vopseaua alba a caladirii era decojita de pe pereti in mare parte, iar acestia aratau vechi si gata sa cada daca era un cutremur cat de mic. Avea vreo doua gemulete mici acoperite pe interior cu jaluzele de culoare albastra. Deasupra usi de lemn inchis la culoare era un panou pe care erau insirate diverse numere de telefon si marele titlu scris cu litere mari si ingrosate "Doctor Klaus Vegan, specialist in probleme paranormale".... Paranormale? Eu sunt paranormala? Eu nu vad fantome, nu vorbesc cu morti, nu fac vraji...Sa uitam ce am spus, daca punem la socoteala Obscura, eu fac toate chestiile acelea.
- Eu plec.
- Dalian, de ce?
- Tu crezi ca sunt nebuna sau ceva?
- Nu, nu e ceea ce crezi, acest medic este bun, poate cel mai bun...Nu se refera la fantome, halucinati si alte superstiti. Proleme paranormale, adica boli care sunt ciudate si care se manifesta ciudat.
- Poate ar trebuii sa schimbe acea placuta. Oricine o vede se sperie. De acea nici nu cred ca are pacienti. Daca nu as fi fost foarte preocupata de sanatatea mea si curioasa de ceea ce imi va spune medicul de nebuni, as fi facut stanga imprejur din clipa in care am vazut cladirea darapanata, dar asa am ascultat si am batut politicos la usa. Am intrat amandoua si ne-am asezat pe scaune. Fata de exteior, interiorul era destul de primitor. Pereti de un alb imaculat, parchet pe podea si un mic covor in mijlocul ei, de culoare maro, doua plante in colturile holului, o masuta pe care erau asezate diverse reviste de moda si barfe, iar intr-un colt de sus era un televizor mutat pe un post de muzica.Dupa mica incapere de asteptare care continea doua fotolii si o canapea era un coridor de cativa metri care ducea la o usa, iar in lateral mai erau doua. Pe cele doua laterale scria "Baie" si "Biroul Doc." ,inseamna ca sala din capat este cea de consultati. Am luat o revista si am inceput sa o rasfoiesc, din plictiseala. Deodata aud usa de la cabinet deschizandu-se, iar din ea iesea o femeie in varsta tinand in mana o hartie la care se holba incontinuu. Clara s-a ridicat si m-a luat de mana, de dupa usa se auzea doctorul care striga "Urmatorul!". De parca am fi la o proba care cauta persoana perfecta care sa joace rolul principal intr-un film. Am intrat in camera rece si sumbra, de culoare alba, impecabila, cu scaune verzi si mai multe instrumente de medicina in care nu prea vreau sa imi var nasu. Intr-un colt statea aplecat asupra unui birou domnu' doctor. Imbracat in halat alb, parea un om mare si solid, dar cand s-a ridicat de pe scaun era doar un omulet de jumate de metru, cu chelie in varful capului, iar pe lateral cateva urme de par alb, fata ii era zbarcita, acoperindu-i ochi cu cute de piele incretita, iar asta punand in evidenta faptul ca era asiatic, acei ochi mici ca niste bilute negre abia se vedeau de pielea din jurul lor. Avea o mustata haioasa, alba si rasucita la varfuri.
- Domnisoara Dalian, luati loc va rog. Clara nu a parasit incaperea, a stat acolo, pitita pe un scaun privindu-ma. M-am pus pe acel scaun, care seamana cu cel al dentistilor, iar doctorul a apasta pe o mica pedala. Scaunul a coborat, asa medicul putea fi la un nivel cu mine.
- Deci care e problema? A intrebat-o pe Clara.
- Pai...are convulsi, febra mare, tusa, dureri in tot corpul, lesina de multe ori...ceva neobisnuit. In timp ce isi rasucea mustata se uita la mine.
- Ai mai patit asa ceva inainte? M-a intrebat.
- De mica, dar doar lesinam,c elelalte simptome s-au manifestata mai tarziu.
- De cate ori pana acuma....M-am gandit si la acea data, in acea seara, in care atunci totul o lua razna, in care mai aveam un plus pe langa cele spuse de Clara, tuseam sange., dar nici acum nu stiu daca a fost vis sau realitate. Tusa cu sange era unul din simptomele tuberculozei, dar eu nu fumez si nici nu cunosc pe nimeni cu aceasta boala.
- Doar de doua ori, cred...Ma uitam la micul batranel, care isi cauta "uneltele" de consultatie. O gramada de instumente ciudate, care nu prea par a fi de medic, dar...imi fine, poate stie ce face. Vine langa mine cu stethoscopeul lui si imi controleaza bataile inimii....De atunci totul se petrece ca vantul, parca domnu' medic s-a transformat intr-un mic spiridus care se deplasa cu viteza luminii. I-a un beculet si mi-l vara in ochii, in timp ce bolborosea ceva.
- Clara...unde esti?Intreb bulversata de micile puncte luminoase pe care le vad in fata. Ma frec la ochi si cu greu imi revine vederea la normal, fara sa mai fie afectata de puncte luminoase. Doctorul nebun, numai asa ii pot spune, vine spre mine cu un betigas.
- Fa AAAAA....In timp ce mima ceea ce trebuia sa fac.Mi-am cascat gura.
- aaaaa....
- Nu asa....AAAAA
- aaaaaa...Ce naiba! Gura mi-e cascata la maxim!
- AAAAA.....
- Care e diferanta?! M-am enervat.
- AAAAA e diferit de aaaa....suna mai tare....asa trebuie sa faci. Ma calmez si scot un "AAAAA" zgomotos. Imi baga batul pe gat, tusesc de cateva ori deoarece era sa ma innece. In clipa urmatoare mai i-a o grozavie de pe masa lui, iar apoi inca una si inca una, pe care le testeaza pe mine. Tot nota in carnetel si tot ma consulta, nici o parte din corp nu cred ca nu a fost verificata si notata pe carnet. Ma simt ca o carpa stoarsa. Imi spune sa ma ridic de pe scaun deoarece a terminat. El se pune la birou si se uita peste ceea ce a notat.
- Oooooo...Spune doctorul mirat.Asta m-a cam infiorat.
- Aha!!!....Iar acest sunet m-a bagat in sperieti.
- Ce e domnule doctor?! Ne-am mirat eu si Clara deodata.
- Ce am?
- Ce are Dalian? Doctorul nebun se ridica de pe scaun, cu multe hartii in mana se indreapta spre noi ingrijorat.
- Dalian....Ai mari probleme. Suferi de disectia de aorta, penumonia, inceput de cancer la esofag, embolia pulmonara si atacuri de panica....
- Fara termeni medicali...Ce am pana la urma?
- Probleme cu inima si plamani si un inceput de cancer la esofag...Nu stiu, dar cred ca a fost ca un fel de bomba care m-a lovit in plin atunci cand am aflat
de ce sufar, macar nu mai sufar de epilepsie....He he, nu stiu cum am mai gasit puterea sa rad, in timp ce tocmai aflam ca am probleme grave de sanatate... Cancer, probleme la inima si plamani, suna ceva groaznic, iar cu cat ma gandesc mai mult cu cat imi dau seama ca este ceva grav, dar am trecut eu si prin situati mai grele ca acest diagnostic de-a dreptul socant si in plus nu pot sa cred tot ce spune doctorul asta ticnit.
- Si...e asa de grav?Am intrebat, Clara era muta de uimire, nu spunea nimic. Desi eu trebuia sa fiu in locul ei.
- Poti muri daca nu iei o solutie necesara. Ei bine asta m-a cam socat.
- Ce solutie? A intrebat Clara. Doctorul a scos din sertar o mica sticluta transparenta, iar lichidul din ea era de culoare neagra. Cand am vazut culoarea anormala, mi-am zis in sine "S-o crezi tu ca eu voi lu asa ceva! In visele tale, tataie!" Dar era vorba de sanatatea mea si pana la urma era medic, am dat din cap, iar Clara a luat sticluta.
- De doua ori pe zi, o picatura intr-o ceasca cu ceai si il bei, o ceasca dimineata si una seara. Am dat din cap si am luat medicamentul, dar trebui sa si platim consultatia, iar peste cateva saptamani sa revin la cabinet. Ne-am luat la revedere si am iesit din cladire.

Eram foarte tacuta pana cand Clara sparge gheata.
- Ce parere ai? M-a intrebat ea.
- Despre diacnosticul socant sau despre medicul de nebuni?
- Despre tot.
- Pai...in prima parte eu nu am incredere in acel omulet, iar in a doua parte nu cred nici acel diacnostic. Clara se opreste.
- Dalian...Tu nu iti dai seama cat de grava este situatia! Ti se pare totul un joc! Ei bine i-ao in serios, e vorba despre tine! Raman fara grai si nemiscata. Stiu gravitatea situatiei, sunt constienta de ceea ce mi se intampla si ceea ce urmeaza. Vor urma mai multe internari in spital, mai multe consultati si posibil chiar si operati. Doar ca...nu vreau sa recunosc, vreau sa neg adevarul in continuare si de acea ma comport nepasatoare, desi incerc sa par asa, nu prea imi iese.
- Ba da Clara! Imi dau seama! Dar asta nu inseamna ca voi baga pe gat acel medicament, care nici macar nu stiu ce este si daca este medicament sau nu.
- Dalian, un medic intreg la cap nu ti-ar da droguri sau alte substante.
- Chestia e ca, eu nu il consider intreg la cap si nu stiu cum poti fi asa de sigura de acea solutie "miraculoase" care daca o i-au cu ceai ma vindeca. Chiar asa crezi?! Acea solutie poate sa vindece un cancer? Sau alte boli de inima si plamani?! Traiesti intr-o lume care se rezuma numai la a face bine, tu chiar crezi ca daca am inceput de cancer sau mai stiu eu ce ma voi face bine asa de usor?! Nu, voi trece prin operati si prin spitale si tu o stii cel mai bine...Ca atunci cand Kris era plecat, cat ai umblat cu mine si imi spuneai ca va fi bine, dar nu era si nici acum nu este. Deschide ochii Clara, nu este totul asa de simplu pe cat pare. Bolile mele nu se vindeca cu acea mica sticluta, nu mai traii prin vise, revin-o la realitate! Iar prelegerea mea a continuat,a m inceput sa plang, eram foarte revoltata.
-Dalian....Eu am incredere in tine si am incredere ca va fi bine. Vrei macar sa incercam acea solutie? Mi-am sters ochi si am aprobat-o. Macar sa incerc sa vad ce va iesi. Poate nu ma voi vindeca, dar macar am incercat. Oricum stiu ca ma asteapta o viata numai in alb. Am mers mai departe.
- Trebuie sa-i spunem lui Kris, nu?
- Nu! Nu trebuie sa afle.
- De ce? Am intrebat confuza. De ce el nu trebuie sa afle?
- Daca afla ca te-am dus la medic si ca vei lua o substanta care te va vindeca
-subliniez cuvantul vindeca, deoarece nu cred in asa ceva- si mai ales ce diagnostic ti s-a pus va fi distrus. Nu vrei sa-l ranesti, nu? M-a atins in punctul sensibil. Nu vreau sa-l ranesc, dar nu il voi rani daca nu-i spun? Si in plus de ce ar trebui sa nu-i spun? E ceva ciudat la mijloc.
- Dar de ce sa nu-i spun? Trebuie si el sa stie de sanatatea mea!
- Nu intelegi...Daca afla asta va fi foarte trist...Stii cat de mult tine la tine, nu?
- Da, stiu...Ok nu-i spun nimic. Am fost de acord pana la urma. Cand am ajuns la o intersectie, eu am mers la scoala, iar Clara acasa. Nu voi spune nimanui despre bolile mele, se vor ferii de mine si ma vor trata ca pe raie, vor fugi de langa ciudata bolnavicioasa, iar eu nu imi doresc asta...Defapt nici nu mai stiu ce imi doresc.

Subiect: Re: Horror Mysteries[+18] Mier Feb 08, 2012 3:41 am

OMG! Iara sunt vaca si nu am trecut peste 2 capitole, ce face scoala asta din oameni! Si dupa ce face? Cum ce unde? Ma bagi in ceata fira`i tu sa fii! :-w Cum iti permiti! Vreau mai mult si capitolul`i genial. Te pricep fetita lu` mama!

Ar trebui sa ma inveti si pe mine! Oricum iti urez bafta si spor la scris si idei nenumarate! :x