Dragoste cu peripetii

Capitolul 1: Noi inceputuri

Soarele isi face aparitia pe cer. Rezele lui calduroase isi croiesc drum spre casele locuitorului orasului Los Angeles. In camera unei fete, aceasta doarme, nefiind stingherita de razele soarelui. Suvitele parului ei rozaliu erau imprastiate pe perna de culoarea mierii, iar pielea ei fina era acoperita de o patura de aceeasi culoare. Vazand ca razele soarelui nu-i dau pace, fata isi deschide ochii, lasand la vedere culoarea de un verde intens, asemenea ierbii proaspete. Aceasta era Sakura Haruno. Fata se ridica lenesa din pat indreptandu-se spre baie. La contactul gresiei reci cu pielea ei calda, un frison rece ii strabate corpul. Intra in baia in care predominau culorile roz si alb, isi da pijamaua jos si intra in cabina de dus. Picaturile de apa care ii brazdau pielea o faceau sa tresara, dandu-i o senzatie de placere. Dupa 20 de minute de “rasfat”, aceasta se gandi sa iasa din baie pentru a se pregati de scoala. Intra in camera si se indreapta spre dulapul ei din lemn de cires de unde isi i o pereche de pantaloni albi mulati si o bluza roz cu putin decolteu. Parul si-l lasa libei, iar machiajul era natural, acesta fiind format din luciu de buze si rimel. Coboara jos, ia micul dejun si porneste agale spre scoala.

Sakura:

Hmm...mai am doar doua luni si termin si clasa a XII-a. Ce fericire. Abia astept sa inceapa vacanta si sa ma intorc la prietenii mei acolo unde imi este locul. Imi e tare dor de ei. Nici nu stiu cum am putut sa-i las acolo.

.....::::::Flashback:::::.....

-Am o veste prosta. Spune Sakura lasand o lacrima sa cada. Eu..eu...voi pleca. Dar nu mai apuca sa termine fraza deoarece miile de lacrimi care ii brazdau fata o impiedicau sa mai scoata vreun sunet.
-Cum adica vei pleca? Unde? Cand? Cum? Spuse un baiat blond cu ochii asemenea marii si care mai avea putin si se arunca din camera in care se afla. De ce sa pleci? De ce ne lasi in urma? Naruto, caci asa il chema pe baiat, era foarte nervos. Nu ii venea sa creada ca prietena lui cea mai buna, cea pe care o cunostea de la gradinita il paraseste. Unde avea de gand sa plece? Si mai important, de ce pleca? De ce acum? Cand el avea cea mai mare nevoie de sfaturile si imbratisarile ei calde care vin neconditionat. Inima lui se sparse in mii de bucatele cand auzise ca pleaca. Dar totusi misterul era...unde?
-Deci? Unde pleci? Intreba o fata bruneta, cu parul lung si ochii lila, abia abtinandu-se sa nu planga. Aceasta era Hinata Hyuga, prietena cea mai buna a Sakurei.
-M...ma duc...parintii mei m-au obligat sa fac liceul in Los Angeles. Voi sta acolo pana termin liceul. De una singura. Si spunand ultimele cuvinte izbucni intr-un plans amar care ar sparge gheata din inima oricui. Inima ei era sfasiata. Nu se putea despartii de prietenii ei.

.....::::::Endflasback:::::.....

Abia astept sa ma intorc. Oare ma mai tin minte? Nu am mai vorbit cu ei de cel putin doi ani. Oare ce vor zice cand ma vor vedea? Vor fi bucurosi? Sau nu ma vor baga in seama? Daca sunt suparati pe mine ca i-am lasat balta? Fara sa-mi dau seama am ajuns in fata liceului. Vaiii, cat uram liceul asta. O scoala plina de copii de bani gata, care nu stiu sa faca altceva decat sa-si bata joc de cei cu o situatie financiara nu prea buna. Eu chiar daca eram bogata, nu eram egoista. Nu ii judecam pe oameni dupa situatia lor financiara. Nu toti ne nastem bogati si ni se ofera totul pe tava. Desi si parintii mei faceau acelasi lucru eu nu prea acceptam. Vroiam ca tot ce am sa fie castigat de mine. Nu vroiam sa fiu o fetita traita in puf roz. Nu vroiam sa traiesc in acea lume imaginara plina de minciuni. Sa revenim la liceul meu. Deci, colegii mei erau astfel de persoane. Care judeca oamenii dupa situatia financiara. Pe mine ma numara printre cei saraci deoarece zic ca ii fac de ras stand cu “sarantocii”, ca sa spun asa cum zic ei. Nu imi pasa ce cred ei despre mine. Eu ofeream prietenia oricui stie sa o pretuiasca. Totusi, in aceasta scoala am intalnit o fata cu care m-am inteles foarte bine. Desi era saraca, mie nu imi pasa. Ma intelegeam de minune si imi va parea rau ca o voi parasi si pe ea.
De cum intru in curtea liceului ma intampina ea. Konnan, caci asa o chema pe fata era foarte vesela. Se pare ca avea sa-mi dea o veste buna. Mereu ea le stia pe toate. Si mai ales stia lucruri pe care altii cu greu le-ar afla.

-Deci? Despre ce este vorba Konnan? De ce esti asa vesela? O intreb eu fara sa o salut. Eram prea nerabdatoare. Oare ce o mai fi aflat si acum? Dupa expresia fetei ei era ceva de bine. Dar nu-mi pot da seama despre ce este vorba.
-Saku, cat ma bucur ca ai venit. Am cea mai buna veste care s-a aflat pana acum. Vom termina anul scalar saptamana asta. Este ultima saptamana de scoala. Nu-i grozav?
Eu m-am intristat brusc. Nu-mi venea sa cred. Nu eram pregatita sa plec. Sa o las pe Konnan singura aici. Dar ce sa fac? Trebuie sa ma intorc acasa. Pentru a doua oara mi se rupe inima cand trebuie sa parasesc pe cineva.
-Ce s-a intamplat Saku? Nut e prea bucuri de acesta veste. Este vreo problema? Ma intreaba Konnan vizibil ingrijorata. Cum ii voi spune ca plec? De ce trebuie sa-i fac sa sufere pe toti cei la care tin? Nu vreau sa plec dar totusi vreau sa ajung acasa la vechii mei prieteni. Vreau sa o vad pe Hinata, vreau sa-l imbratisez pe Naruto. Imi e dor de toti cei de acolo.
-Pai...dupa terminarea liceului eu...eu voi pleca. Spun eu lasand capul in jos. Konnan izbucnise in plans. Nu-I venea sa creada ca eu voi pleca. Ceea ce ne-a trezit din mica noastra drama a fost clopotelul care vestea inceputul orelor de curs. Am plecat in clasa.


Orele au trecut pe langa noi parca ar fi fost secunde. La fel si acea saptamana. Ultima mea saptamana petrecuta cu Konnan. Ne-am distrat grozav dar...maine era ultima zi de scoala, dupa care eu aveam sa plec. In timp ce ma pregateam pentru ceremonia de sfarsit de an, ma gandeam cum vor reactiona vechii mei prieteni. Oare se vor bucura? Aceasta era intrebarea care ma macina. Voi afla eu maine. Ziua asta va fi grea. Ma duc la scoala dupa care ma intorc acasa sa-mi fac bagajele si diseara voi pleca, astfel incat dimineata sa fiu in Konoha.
Trecuse si aceasta zi, fara a se intampla ceva interesant. In momentul de fata ma aflu in fata avionului, luandu-mi ramas bun de la Konnan. Amandoua plangeam. Eram atat de triste ca urma sa ne despartim. Intr-un sfarsit, pilotul ma trezeste din vizare spunandu-mi ca era timpul sa mergem. Ma urc in avion, ma asez comod pe scaun rezemandu-mi capul de geam si in scurt timp adormind. Aveam un somn linistit si fara vise, dar se putea oare sa nu fie el intrerupt? Sigur ca nu. Pilotul ma trezise spunandu-mi ca am ajuns. Eram atat de fericita. Nimeni nu ma astepta la aeroport deoarece nu spusesem nimanui ca ma intorc. Nici macar familiei. Cobor din avion, imi iau bagajele si incep sa merg prin oras indreptandu-ma spre casa. Ma gandeam la El. La cel care mi-a furat inima si cel care ma ura cel mai mult. Oare s-a schimbat? In timp ce eram prinsa in fanteziile mele, caci altfel nu le pot numi, simt cum ma izbesc de cineva, cazand amandoi in directii opuse.

-Vezi pe unde mergi. Imi spune el pe o voce care ar putea ingheta pe oricine. Imi ridic privirea si ce vad? Era chiar El. Nu-mi vine sa cred. Era chiar...


Sper sa va placa! :D

Hey Hey fata ciudata a sosit la ficul tau :))
Sa incepem cu partile bune:
-descriere: imi place destul de buna, inca putin si chiar perfecta;
-greseli: ai avut dar marunte, pe care le facem toti
Parti rele:
-dialog: cum a spus si sisu meu putin cam sec dar toti facem greseli, inclusiv eu :))

Cam atat, astept nextu si presimt cine este individul numit "El" =]]
Spor! >:D< :idea:

Capitolul II: Revedere

Sakura:

-Vezi pe unde mergi. Imi spune el pe o voce care ar putea ingheta pe oricine. Imi ridic privirea si ce vad? Era chiar El. Nu-mi vine sa cred. Era chiar...

Era chiar Sasuke. Un baiat inalt, cu parul negru ca cea mai intunecata noapte, la spate fiind facut tepi si in fata doua suvite ii acopereau fata alba. Era imbracat intr-o pereche de blugi negri taiati si un tricou alb care ii puneau in evidenta muschii. Era chiar mai frumos decat atunci cand am plecat. Singurul lui defect ar fii ca ma uraste. Nu stiu de ce. Nu i-am facut nimic. Niciodata. Parca ar vrea sa ma faca sa dispar numai cu privirea. Daca ar putea omori cu privirea, eu as fi fost moarta de mult timp. Ma trezesc din visarea mea atunci cand imi dau seama ca stateam si ma holbam la el.

-S..scuze, S...Sa-su-ke. Ii spun eu cu teama in glas, parca vrand sa ma ierte. Nu vreau sa-mi mai arunce priviri si cuvinte pline de ura. Nu mai pot rezista. De ce il iubesc atat de mult? De ce eu? De ce nu pot iubi un baiat care ma pretuieste la adevarata mea valoare?

-Mda...e clar. Esti alta obsedata de la scoala. Nu v-ati saturat sa tot umblati dupa mine si sa faceti tot felul de prostii numai ca sa va bag in seama? Asta e patetic. Imi spune el uitandu-se la mine cu o privire pe care nu am mai vazut-o. Una plina de dezgust. Se pare ca ma ura mai mult decat inainte, dar eu nu acceptam sa vorbeasca asa cu mine. Nu mai suport. Nu mai vreau sa-si bata joc de mine.

-Asculta aici. Nu sunt in aceeasi scoala cu tine si sigur nu sunt o obsedata. Imi pare rau ca l-am suparat pe marele Uchiha, ce sa spun. E o intamplare, nu te-am omorat. Ii zic eu, sau mai bine spus urlu la el destul incat sa-l enervez. Vad cum se apropie de mine. Stiu ce urma. Cand mai are doar cativa pasi de facut, inchid ochii asteptand sa se termine si cu lovitura care avea sa-mi fie aplicata. Dar...se pare ca astept in zadar. Ma hotarasc sa deschid ochii pentru a vedea ce se intampla. Cum de nu m-a lovit? Asta face glume? Cand deschid ochii, mai sa cad din picioare. Sasuke fusese oprit de...de Itachi. Fratele lui Sasuke si cel mai bun prieten al meu. Imi era ca un frate. Se pare ca nu se schimbase prea mult. Acel par negru il avea strans intr-o coada la baza gatului iar ochii lui negri in care ma puteam pierde erau neschimbati. Plini de blandete si dragoste.

-Itachi. Mu-multumesc. Ii spun ei relaxandu-ma. Stiindu-l aici ma mai linistesc. Sasuke nu ar putea sa-mi faca nimic atata timp cat el este langa mine.

-Pentru nimic, surioara. Spune Itachi zambindu-mi si accentuand cuvantul surioara. Il vad pe Sasuke care se uita la noi ca la masini straine. Cred ca stiu si de ce. De unde si pana unde surioara. Cred ca m-a uitat. De fapt sigur m-a uitat dar a uitat de legatura mea cu fratele lui. Il vad cum se apropie de noi. Nu stiu ce are de gand sa faca dar...sper sa nu faca vreo criza de isterie ca am tupeul sa dau peste el si dupa aia sa mai si tip la el. Da! Vezi sa nu, sigur ma intereseaza pe mine ce spune el. Trebuie sa-l uit. Ceea ce simt eu pentru el este iubire oarba. Poate e de vina aspectul ca atitudinea cu siguranta nu.

-S-Saku-ra? Spune el uimindu-ma pe mine. Ma mai tine minte? Wow, asta e un record ce nu ar trebui sa fie uitat vreodata. El uita numele unei fete daca nu o vede pentru vreo doua zile. Si totusi...probabil ca au vorbit vechii mei prieteni despre mine ca alta explicatie nu gasesc la acest lucru.

-Sakura, de ce nu mi-ai spus ca vii? As fi venit sa te iau de la aeroport. Da-mi voie sa te ajut cu bagajele. Imi spune Itachi de parca Sasuke nu ar mai fi pe acolo. Clar s-au certat de curand. Astia doi nu rezista mai mult de 10 minute fara sa se certe. Si tot dupa 10 minute se impaca. Revenind pe Pamant, ma uit la Sasuke care se indeparta, apoi la “fratele” meu si ii spun ca putem merge. Aveam de gand sa locuiesc singura in vechea mea casa. Da, mereu am locuit singura deoarece parintii mei erau foarte ocupati si nu isi mai bateau capul si cu mine. Acest gand ma intrista. Fara sa-mi dau seama o lacrima amara imi aluneca pe chip. O sterg repede in speranta ca Itachi nu m-a vazut. Da de unde? Cand e vorba de mine e numai ochi si urechi. Mereu a fost acolo unde am avut eu nevoie. Nu stiu cum de in acesti patru ani petrecuti departe de el am reusit sa rezist.

-Ce ai patit Sakura? De ce plangi? Ma intreaba el usor ingrijorat. Nu cred ca ii placea sa ma vada plangand. Eu niciodata nu plangeam din fleacuri. Si totusi aceasta lacrima nu a vreut sa mai ramana la locul ei. Ii raspund ca mi-am amintit din nou de parintii mei. El, mai bine ca oricine stia ca mereu ma simteam singura. Nu-mi vine sa cred ce tocmai mi-a spus. Imi venea sa sar de bucurie. Nu mai trebuia sa stau singura. Chiar m-a invitat sa locuiesc cu el. Dar ia stai. Stop cadru. A zis cu el si niste prieteni.

-Itachi. Tu cu cine locuiesti mai exact? Il intreb eu vizibil suspicioasa. El stia foarte bine la ce ma refer.

-Nu-ti face griji. Nu mai stau cu ea. Stau cu Hinata, Neji Sasori si Sasuke. Imi spune el amuzat. Va intrebati cine este ea? Pai sa va explic. Ma refeream la fosta lui iubita. Mda, ce mai iubita...mai bine spus c***a. O cheama Karin si are aceeasi varsta ca mine. Este roscata si cu ochii asemeni parului, dar la creier...blond pur. Nu suportam sa vad cum il insela pe Itachi. Se pare ca si-a dat seama pana la urma ca se folosea de el. Asta e o veste buna. Dar...totusi oare Sasori cine o fi? Ii tin minte pe toti prietenii mei, dar si pe ai lui. Si sunt sigura ca Sasori nu intra in cadru. Il intreb de el si imi spune ca este un foarte bun prieten al lui. Il cunoaste de doi ani asa ca eu sigur nu am cum sa-l cunosc. Mi-a spus ca ma voi intelege de minune cu el. In fine, vom trai si vom vedea.

In drumul nostru spre casa admiram cladirile si oamenii ce mergeau pe strazi in directii necunoscute. Vad un roscat cum se apropie de noi. Ne face din mana. Oare cine o fi? Hmm...vedem noi.

-Hei, buna Itachi. Spune roscatul. Se uita destul de mirat la mine. De parca eu nu faceam acelasi lucru. Tot ma gandeam cine poate fi. Oare o fi Sasori? Dar nu mai apuc sa ma mai gandesc la nimic pentru ca sunt intrerupta de vorbele lui Itachi. Se pare ca intrebarea mea are si un raspuns. Si nu oricare. Unul afirmativ. Era Sasori.
-Buna Sasori. Ti-o prezint pe “surioara” mea mai mica Sakura. Spune el indreptandu-si privirea spre mine. Avea un zabet siret pe fata. Punea el ceva la cale si eu acum trebuie sa aflu. Dar pentru asta am destul timp. Trebuie sa vad ce-i de capul roscovanului.

-Incanata! Ii spun eu afisand un zambet ce ar putea topi gheata din inima oricui. Il vad pe el cum zambeste si imi spune acelasi lucru, dupa care ne indreptam spre casa. Pe drum nu am mai avut alte surprize. Dar e bine ca ne pregateam de surpriza pe care o voi avea cand voi ajunge acasa.
Cand intram pe usa vad pe canapea cum...sta suspansul si va priveste.

Lexyuta :-x !!! Ce bine ca ai pus next >:D< ! Scumpa de criticat nu am ce ca este perfect :]] . Vin`o repede cu next >:D< !

Hey!Am trecut si eu pe la ficul tau si imi place foarte mult
:D
Vreau nextul repede ;)

Capitolul III: Noi prieteni, noi peripetii partea I

Cand intram pe usa vad pe canapea cum...

Cum Hinata se saruta de zor cu Naruto. Se pare ca blondul in sfarsit si-a dat seama de sentimentele Hinatei. Asta ma bucura enorm. Adica de atunci cand am plecat am sperat ca ei vor fi impreuna. Le sta foarte bine si mai presus decat orice se iubesc. De unde stiu? Se vede in ochii lor din totdeauna doar ca ei nu vroiau sa recunoasca...atunci. Cand isi dau seama ca nu mai sunt singuri in incapere, se indeparteaza unul de celalalt si se uita spre usa. Cand privirea mea se intersecteaza cu a lor, simt ca plutesc. Imi erau cei mai buni prieteni de cand eram mici si acum ca i-am reintalnit nu ii voi mai parasi niciodata. Cand se trezesc din socul provocat de mine vin si sar pe mine reusind sa ma darame. Incepem toti trei sa radem si ii intreb ce se intampla intre ei. Auzind aceasta intrebare lasa capul in jos rosind puternic. Hmm...la Hinata mai inteleg, dar Naruto? Fratilor am lipsit doar patru ani ce pana mea? Chiar s-a sucit lumea cu susu-n jos in timpul asta? Clar trebuie sa aflu eu ce se petrece. Cum sa-mi scape mie ceva? Hehe, atentie! Vechea Sakura s-a intors asa ca aveti grija. Intorcandu-ma la cei doi amorezi le spun sa o lase balta si ma indrept cu bagajele spre scari unde ma astepta “frati-miu”.

Ajungem in fata unei usi albe, pe care o deschide. In fata mea isi face aparitia o camera vopsita intr-un roz pal, iar tavanul era alb. Mda...cu siguranta stia ca vin dar nu stia exact cand. Ma uit atent prin camera pentru a ma familiariza cu ea. Itachi ma lasa singura pentru a-mi aranja hainele si pentru a ma odinhni. Ma indrept cu bagajele spre sifonie si incep sa le aranjez. Imi ia destul de mult deoarece am multe haine. Reusesc intr-un sfarsit sa termin si imi iau pujamaua dupa care ma indrept spre baie cu gandul sa fac un dus. Intru in mica incapere si ma uit in jur. Era foarte draguta si pe gustul meu. Itachi chiar ma cunostea foarte bine. Imi dau jos hainele cu care eram imbracata si le pun in cosul cu rufe murdare dupa care intru in cabina de dus. Picaturile de apa se izbeau de pielea mea creandu-mi o senzatie placuta. Imi placea apa. Era foarte relaxant sa stau sub dus. Dar...totul are si un final, nu? Dupa jumatate de ora ies din dus si ma imbrac in pijama dupa care directia principala este patul. Drumul a fost obositor si eu trebuie sa dorm. Ma trantesc pe pat si intru instantaneu in lumea viselot. Un taram in care totul e posibil. Un taram in care El ma poate iubi.

Dar aceste lucruri se sparg in mii de bucatele cu venirea diminetii. Razele soarelui intra pe fereastra trezindu-ma din minunatele mele vise. Ma aduce inapoi pe taramul disperarii din care simt ca nu am scapare. In cele din urma ma hotarasc sa ma ridic din pat si ma duc spre baie. La contactul pielii mele fine cu gresia din baie, un fior imi trece pe sira spinarii. Ma indrept spre chiuveta de unde imi iau periuta si pasta de dinti pentru a ma spala.

Termin cu asta si imi fac un dus scurt dupa care ma duc in camera mea pentru a-mi alege hainele cu care ma voi imbraca. Hmm...astazi este cald afara asa ca am de gand sa im iau niste haine pe masura. Dupa un timp indelungat de privit in dulap, imi aleg o pereche de blugi scurti, un tricou gri lasat pe umar si o pereche de tenisi negri. Machiajul meu a fost unul natural fiind format din luciu de buze si rimel. Nu aveam nevoie de imbunatatiri tenul meu fiind perfect. Cobor jos pentru a lua micul dejun. Cand intru in bucatarie ii vad pe toti mergand dintr-o parte intr-alta si facand fiecare cate ceva. Era mare agitatie. Numai Sasuke statea intr-un colt cu un pahar de suc in mana si privea amuzat spre ceilalti. Il vad pe Itachi care “jongla” cu niste oua, cred ca vroia sa la sparga, pentru ca alta explicatie nu aveam. Naruto se chinuia sa taie niste salam si Hinata punea masa. Vazand cat de “priceputi” sunt in bucatarie, ma duc la Itachi si ii iau ouale din mana, le sparg si le pun la prajit, dupa care ma duc la Naruto spunandu-i sa lase in seama mea salamul. Termin de gatit si asez in fiecare farfurie cate o portie. Se pare ca ei nu au mai mancat ceva normal de mult timp. Se poate observa asta numai vazandu-i cum se foiesc prin bucatarie si se chinuie sa faca niste oua. Offf...cred ca vor lasa in seama mea gatitul.

Dupa masa il vad si pe Sasori care tocmai acum isi face aparitia. Se pare ca el se trezea mai tarziu. Noroc ca nu uitasem de bietul baiat ca altfel ramanea flamand. Mancarea lui era asezata pe masa fiind gata sa fie consumata. Il vad pe Itachi care vine la mine si imi spune ca e timpul pentru distractie daca tot am ajuns mai devreme de termenul stabilit inainte de plecarea mea. Ma intreb ce avea in minte acest mic “dracusor”. Ca raspuns primesc ceva ce m-a facut sa tip de bucurie. Se pare ca vom avea parte de o noapte petrecuta in padure. Asta suna amuzant. Incepem pregatirile numaidecat. Eu bineinteles ca am gatit tot ce si-au dorit prietenii mei, iar ei s-au ocupat de corturi si lucruri de-astea. Timpul trecuse foarte repede.

Se pare ca noaptea isi face aparitia, semn ca trebuia sa plecam. Mergeam noi sase si inca doi baieti si o fata. Nu ii cunosc inca dar lasa ca ma voi intelege cu ei. Am inteles ca sunt foarte buni prieteni cu Itachi si Sasori. Sirul gandurilor mele este intrerupt de doua batai in usa. Se pare ca au venit. Ma intrept sa deschid deoarece eram singura care nu mai avea treaba. In pragul usii stateau doi baieti de aceeasi inaltime cu Itachi, unul era blond, parul ajungandu-i pana la talie si avea niste ochi asemenea cerului senin, iar celalalt avea parul portocaliu si multe pearcing-uri pe toata fata. Intre cei doi era o fata foarte draguta. Avea parul albatru si ochii caprui care nu exprimau altceva decat blandete. Ii ivit inauntru dupa care facem cunostinta. Se pare ca pe blond il cheama Deidara, pe celalalt Pain si pe fata Konan. Mai facem ultimele pregatiri dupa care ducem toate bagajele la cele doua masini cu care vom merge deoarece suntem prea multi pentru o singura masina. Drumul a fost fara probleme. Dupa aproximativ o ora am ajuns si in padure. Incepem sa ne asezam tabara intr-o poienita.

Nu era mare lucru de facut. Doar de montat cateva corturi si sa facem un foc pentru a ne incalzi. Zis si facut. Reusim sa ne terminat si mica treaba dupa care ne asezam la povestit. Toti m-au asaltat cu intrebari de genul “ce ai mai facut in tot timpul asta?”, “cum e orasul Los Angeles?”. Dupa ce am terminat si cu etapa interogarii baietii au plecat spunand ca au ceva treaba, lasandu-ne pe mine, Hinata si Konan singure. Nu ne simteam prea bine fiindca eram singure intr-o padure destul de intricosatoare. Din toate colturile se auzeau diferite sunete, semn ca nu eram singure. Asta ne inspaimanta si mai tare. Ne punem de acord totusi sa-i cautam pe baieti. Nu am de gand sa raman singura aici. Ne indreptam spre locul in care au plecat ei. In timp ce mergeam auzim niste zgomote din dreapta si stanga noastra. In urmatoarele secunde..

Hey imi place foarte mult capitolul! :D
Vad ca ne-ai lasat in suspans
Sa stii ca vreau nextul repede ca o sa explodez de la atata suspans :bom: :D

Nu mai am rabdare vreau nextul!

Capitolul IV: Noi prieteni, noi peripetii partea a II-a

In timp ce mergeam auzim niste zgomote din dreapta si stanga noastra. In urmatoarele secunde...

Din toate partile apar baietii speriindu-ne de moarte. In acel moment am crezut ca fac infarct. Ne-au speriat atat de tare incat voi ramane cu sechele. Ce i-au apucat sa faca asta? Ma uit la ei si ii vad ca se prabusesc de ras. Si eu as face asta in locul lor. Adica sa ne vedeti pe noi. Cu niste fete albe ca varul, de parca am vazut o fantoma si in stare de soc.

Dupa ce imi revin la normal dupa acea sperietura ma apropii de Itachi si incep sa il cert. Cum au putut face asta? Nu a fost deloc amuzant. Se pare ca fetele tot in stare de soc erau. La Hinata ma mai asteptam, dar Konan? In fine. Ma uit la baieti si le spun sa le calmeze pe cele doua, dupa care ne intoarcem inapoi la tabara.

Toata noaptea am ras si ne-am distrat. Nu-mi vine sa cred ca sunt acasa. Din nou alaturi de prietenii mei pe care nu mai am de gand sa-i parasesc. Voi ramane aici, alaturi de ei, aici unde imi este locul. Radeam la fiecare gluma de ziceai ca-s nebuna. Dar nu-mi pasa. Eram fericita, in sfarsit eram si eu fericita. Sunt alaturi de toti cei pe care ii iubesc. Mai putin Sasuke. La acest gand ma intristez instantaneu, ceilalti observand asta.

Ma scuz si le spun ca am nevoie sa fiu singura apoi ma ridic si ma indepartez de grup. Nu merg foarte mult pentru a nu ma rataci si ma asez pe iarba sub un copac, spijinindu-ma de acesta. Nu-mi mi-l pot scoate din cap. A fost prima si ultima mea dragoste. De atunci nu am mai putut iubi pe nimeni. De fiecare data cand eram cu cineva, in minte tot pe el il aveam. Oare merita sa indur toate astea pentru cineva care ma dispretuieste? Care ma uraste? Sigur ca nu merita. Dar oricat de mult as incerca sa-l uit, nu pot. Nu imi iese din cap si asta ma innebuneste. Stiu ca nu il pot avea, dar stiu ca nu il pot uita. O situatie mai dificila decat a mea nu am mai intalnit. Pur si simplu nu pot face fata.

Revin pe Pamant atunci cand Sasori ma atinge usor pe umar, pentru a nu ma speria. Se aseaza langa mine si isi ridica privirea spre cer. Ma uit nedumerita la el, parca intrebandu-l din priviri de ce este aici.

-Stiu ca inca il iubesti si stiu ca nu e usor sa treci peste, dar viata merge mai departe. El nu merita dragostea ta atata timp cat nu stie sa o pretuiasca.

Nu imi vine sa cred. De unde stie el de Sasuke? De unde stie ca l-am iubit si inca il iubesc? De unde stie toate astea? Ma uit intrebator la el si primesc drept raspuns ceva ce mi-a raspuns la toate intrebarile. “Itachi”. Bineinteles. Trebuia sa ma gandesc la asta. Dar de ce i-ar spune lui? De ce tocmai Sasori. Mi-am dat seama ca planuieste ceva inca de cand m-am intors. Dar acum intrebarea este...”Ce planuieste?”. Ce are de gand “frate-miu”? Intrebari la care doar el imi poate raspunde. Daca il iau direct cu siguranta nu imi va spune nimic. Dar ce pot face? Oare Sasori stie ceva?

Simt cum sunt zgaltaita usor si imediat imi intrerup sirul gandurilor. Il vad pe Sasori care se uita ingrijorat la mine. Mda...tipic mie. Mereu sunt aeriana si uit de cei din jurul meu.

Imi ridic privirea si o intalnesc pe a lui. Ochii lui emanau numai iubire si blandete. Oricine se putea pierde in ochii lui. Mereu atat de calmi, de blanzi. Te fac sa te simti minunat. Ia stai putin. Stop cadru! Cum adica ma fac sa ma simt minunat? Sakura, trezeste-te la realitate! Cum pot gandi asemenea tampenii? Cred ca incep sa innebunesc.

Ma uit in continuare in ochii lui, el facand acelasi lucru. Au trecut secunde, minute, ore, nici eu nu stiu. Parca timpul s-a oprit in loc, doar pentru noi doi. Ne uitam unul in ochii celuilalt, ei vorbind pentru noi. Nu era nevoie de cuvinte. Desi eu vroiam cu orice pret sa ma opresc sa-l mai privesc, inima nu ma asculta. Ar fi vrut sa-l priveasca la nesfarsit, in timp ce creierul meu imi spunea, sau mai bine spus urla sa nu fac asta.

Fara sa realizez, ne apropiem unul de altul periculos de mult. Stiu ce urma. Vroiam sa ma retrag, dar parca eram intepenita. Nu puteam sa fac nimic in aceasta privinta. Corpul se misca de unul singur. Intre noi mai erau doar cinci centimetri. Patru, trei, doi, unu...cand eram pe cale sa ne sarutam, corpul meu isi recapata puterile, eu ridicandu-ma brusc si luand-o la fuga pe unde apucam. Nu-mi vine sa cred ca era sa fac o greseala uriasa. Nu ma pot indragosti. Nu pot face asta. Stiu sfarsitul povestii. Ne indragostim, dar dupa un timp tot la dragostea fata de Sasuke ajung, in final ranindu-l pe baiatul cu care sunt. Nu pot permite asta, nu si cu Sasori.

Gandurile nu-mi dadeau pace. Alergam ca o nebuna prin padure, fara sa-mi dau seama unde ma indrept. Tot ceea ce imi doaream in acel moment era sa mor. Sa evadez din aceasta lume. Sa scap de toti si sa nu-i mai fac pe altii sa sufere. Da! Asta este singura solutie. Dragostea pentru Sasuke va muri odata cu mine.


Scuze ca v-am facut sa asteptati dar am fost putin plecata. Stiu ca acest capitol e varza dar nu am inspiratie. Sper totusi sa va placa. Astept critici si pareri.
Va poop doolce

Hei` Lexx x: .
Deci imi place mult acest capitol .
Descrii bine si imi place actiunea .
Astept nextu` ca de nu iti blochez contu`
Just kiddin`
Shibaa nu e asa rea . :control:
Cya <3

Astept nextul! Ai multe idei si vreau sa vad si in continuare!

Aiiii iubii! CE simtita sunt!:((

Ce frumoos!

AM ajuns ca vaca la tarziu!

LAsa ca ma pedepsesti cu lata ocazie!:-j

Asteptam nextul,:x:x:x

Daca nu continui ficul il vom baga la banate, apoi greu il mai scoti de acolo
Te rog sa il scri in maxim 3 zile!

Pai... In primul rand, imi pare foarte rau ca am lasat acesr fic in paragina... nesimtire din partea mea. Dar acum, ca sa ma revansez, il voi continua.

Capitolul 5

Moartea. Acel cuvant ce imi da fiori pe sira spinarii, acel cuvant ce nu as vrea sa-l aud. Dar... cum este sa fii mort? Cum este sa uiti de tot si sa nu privesti inapoi, sa lasi totul balta, sa parasesti aceasta lume plina de durere? Da, pentru mine ar fi foarte bine. Sa uit de tot, sa las totul in urma si sa nu mai sufar. Sa scap de blestemul ce mi l-a oferit Sasuke, sa nu mai fac oamenii sa sufere. Da! Moartea este singura solutie.

Ma opresc din acea fuga oarba, ma uit in jurul meu. Eram inca in acea padure, langa un lac. Imaginea ce se oglindea in apa era chipul unei fete. Ochii de un verde sters, ce erau plini de tristete de durere, parul roz pal, fara stralucirea ce o avea alta data, totul... totul s-a schimbat. Poate era mai bine sa nu fi venit niciodata inapoi, sa fi uitat acest loc, sa trec de durerea pe care acum cateva zile o credeam efemera.

Aceasta tristete infecta, ce nu te lasa sa traiesti, ce te distruge din interior... Odata ce m-am intors inapoi, mi-am semnat sentinta la moarte. Nu credeam ca inca mai nutresc aceleasi sentimente pentru Sasuke, dar speram sa-l fi uitat, sa fi trecut peste. Trebuie sa accept ca el nu ma iubeste, ca se joaca si ca pentru el, eu sunt un nimic.

Mai arunc o privire acelei ape cristaline, dupa care ma ridic, vrand sa ma indrept spre casa. Nu mai vreau sa vad pe nimeni, nu vreau sa mai stiu nimic, vreau doar... sa mor. Sa scap de durerea ce o simt acum in suflet, sa scap de lumea aceasta infecta, sa evadez. Cer chiar atat de mult? E chiar atat de greu sa am si eu un strop de fericire in viata? Se pare ca da.

Merg prin padure, in speranta ca voi gasi o iesire. M-am adancit printre copaci, nu mai stiu unde sunt. Un sentiment de frica ma cuprinde, iar inima o ia la fuga. Mi-e frica de ce as putea pati, mi-e frica de acele animale fioroase care ar putea exista aici. Incerc sa ma grabesc, sa gasesc cat mai repede o cale de scapare, dar... nimic. Tot ce vad in jurul meu sunt copaci, nimic mai mult.

Disperarea ma cuprinde si ea, nu ma lasa sa respir, parca ma sufoca. Nu stiu ce sa mai fac, nu vreau sa mai fac ceva. Ma ghemuiesc langa un copac si las frau liber lacrimilor. Odata ce a iesit una, s-a intamplat inevitabilul. Am inceput sa plang cu lacrimi amare. Am inceput sa-mi urasc viata in tot ce consta ea, am inceput sa urasc totul...

Tresar speriata cand simt cum sunt imbratisata. Acea dulce si calda imbratisare, din care nu as fi vrut sa evadez niciodata. Stiam cine era, stiam ca il iubeam, stiam ca greseam, dar cu toate astea am mers inainte, am continuat sa merg pe acel drum al suferintei, unde nu patrunde nici o raza a sperantei...

Acesta a fost capitolul... sper sa nu fiti prea suparati pentru inactivitate, promit sa ma revansez :D: